Despre incompatibilități și lipsa mea de încredere în medici ca manageri
În 2019, pe la începutul lunii noiembrie, am avut un accident pietonal. Uitând că nu mai am douăzeci și ceva de ani am traversat în fugă Calea Victoriei la Athenée Palace, m-am împiedicat de bordura supradimensionată a autostrăzii urbane pentru biciclete și am plonjat, ca-n bancurile cu nebuni de pe vremuri, în bordura trotuarului, ca-n piscina fără apă… Am avut noroc și m-am ridicat imediat, conștient, cu ajutorul unor oameni care treceau pe acolo. Eram plin de sângele care îmi curgea pe nas, iar cineva a sunat la 112 și ambulanța a venit imediat și m-a dus la spitalul Universitar (căruia eu tot Municipal îi spun de obicei), unde director era încă de pe atunci foarte competentul doctor-manager pe care coaliția CiuCiu vrea (sau poate că nu vrea) să-l facă primarul Bucureștiului.
Ei bine, în urma acelui accident, am avut timp de o lună o mânuță de dinozaur (știți chestia aia mică, la piept, complet disproporționată cu namila de predator), dreapta (cu cinci degete totuși), și una de extraterestru cu trei degete. Și-n-am avut voie să-mi pun nici ochelarii pe nas… Asta pentru că am avut o luxație la umărul drept, cel cu care mă proptisem în bordura trotuarului, câteva fracturi la degetele mâinii stângi, fracturi la piramida nazală, orbită și pomete, toate pe partea dreaptă a feței cu care pupasem asfaltul…
După mintea mea de manager cu treizeci de ani vechime, cu un pic de organizare și optimizare a traseului, ar fi putut să scape de mine în trei-patru ore curățindu-mi nasul, făcându-mi toate investigațiile necesare (radiografii, tomografie și examinări din partea specialiștilor) și punându-mi umărul în ghips înainte să mă trimită la spitalul de ORL ca să-mi pună nasul la loc. În loc de asta am petrecut 17 ore în acel minunat spital, stând la cozi pentru diferite investigații și așteptând după medici care aveau treabă în altă parte. În timpul ăsta nici măcar nu mi-au curățat nasul, în care sângele a continuat să curgă până când am ajuns, după miezul nopții, la spitalul ORL, mi-au pus umărul la loc de două ori, pentru că prima oară mi-au făcut radiografie doar la umăr, iar când mi-au făcut după aceea, la insistențele mele, și la degete mi l-au scos din nou din articulație, și am asteptat trei ore să mă vadă un neurolog, apoi alte două să cheme ambulanța să mă mute la celălalt spital pentru că între timp uitaseră de asta!
În schimb, la spitalul ORL totul a fost impecabil. Mi-au curățat nasul de sânge, au oprit scurgerile și m-au operat rapid ca să-mi așeze totul la loc. Am mai stat acolo un pic doar ca să se asigure că pot pleca în siguranță acasă.
Și mai am un exemplu de management excepțional la același spital Universitar, petrecut cu vreo lună și ceva mai târziu, când s-a îmbolnăvit mama unui prieten. Aceasta a stat imobilizată în patul de spital câteva săptămâni. Și pentru că la majoritatea paturilor din spital sistemul mecanic de ridicare nu mai functiona, inclusiv la cel al mamei lui, prietenul meu și-a adus trusa de scule de-acasă și din trei paturi defecte a făcut două bune. Iar doctorii de pe secție au căzut în extaz de parcă trimisese un om pe lună… Aparent, spitalul nu avea contract cu nimeni pentru mentenanță și reparația paturilor, iar serviciul lor propriu se afla la subsol. Mecanicii nu urcau în saloane și nimeni nu le ducea paturile defecte în atelier pentru a fi reparate!
Nu-i așa că este minunat sistemul de management pe care vrea să ni-l aplice nouă, bucureștenilor, domnul doctor?
Și cum să fie el interesat de buna funcționare a spitalului unde este director, când ăsta era un motiv evident pentru redirecționarea pacienților spre clinicile familiei, unde jecmănea oameni disperați pentru propria îmbogățire. Sigur, în lumea civilizată, medicii pot funcționa și într-un spital de stat sau privat, unde fac operații, și în cabinetele lor proprii, unde dau consultații, însă acolo costul actului medical pentru pacient este același oriunde ar fi văzuți de medicul respectiv. Probabil că și la noi ar trebui aplicat acest sistem… Am însă un mic amendament, dacă ești director tau șef de departament la o firmă sunt foarte rare cazurile în care nu ai o prevedere în contractul de muncă care să te împiedice să lucrezi și pentru concurență!
O să spuneți că generalizez pornind doar de la două cazuri izolate. Nu este însă așa. De-a lungul celor câteva decenii de viață conștientă mi s-a întâmplat de nenumărate ori să văd cum medicii șefi de ceva se considerau zei infailibili, care nu pot greși, dar de fapt se jucau cu viața unor oameni… Voi ce ziceți? Eu cam asta am avut de spus despre al doilea doctor care vrea să ne fericească în calitate de primar al Bucureștiului. Primul, pe care nu reușește nimeni să-l extrădeze din Grecia pentru a-și ispăși pedeapsa pentru corupție, fost director al aceluiași spital, ne-a fericit deja cu iluziile autostrăzii suspendate și cea mai scumpă curbă la dreapta din lume (a se citi podul către nicăieri peste Dâmbovița de la Ciurel).
