Blog

Ultima zi de vizită a castelelor de pe Loara a început la Angers. Zidurile castelului sunt impresionante, de netrecut. De fapt este unul dintre castelele care nu a fost niciodată cucerit…

Șanțurile exterioare, altădată umplute cu apă pentru a-i opri pe eventualii asediatori, acum fuseseră transformate în niște grădini superbe. Dar în interior nu prea mai era nimic. O singură clădire mai rezistase timpului, în afară de capelă, și în aceasta sunt expuse tapiseriile aprealipsei, o operă de artă cu adevărat impresionantă. Țesute cu peste 600 de ani în urmă, acestea reprezintă cel mai mare ansamblu de tapiserii medievale din lume. Imaginați-vă niște benzi desenate la scară umană, cu o lungime de 103 metri, care, cu o finețe uluitoare, vă spun o poveste fantastică din care nu lipsesc dragonii, îngerii, demonii, cetățile fortificate, femeile misterioase și cavalerii!

De la Angers am mers la Brissac, unul dintre castelele de pe Loara aflate în proprietate privată și care, ca și cel de la Cheverny, fusese locuit până spre sfârșitul anilor 80. Și, bineînțeles, că și acesta era complet mobilat. Aici mi-a plăcut cel maI mult sala de operă, construită pentru ca soția ducelui din vremurile în care nobilii nu puteau apărea în spectacole publice, dotată cu o voce extraordinară se pare, să se poată desfășura în fața familiei și prietenilor pe o scenă reală. Într-o altă sală ne-a fost arătat un portret al faimoasei văduve Clicquot, înrudită se pare cu familia ducală. Vizita se termina cu o degustare de vinuri din podgoria castelului, iar la ieșire puteai cumpăra un pachet cu trei sticle de vin, cu semnătura ducelui pe etichetă. Și mi-am luat un asemenea pachet, stârnind ironiile colegilor de serviciu când le-am povestit despre asta. Se pare că vinul nu era de cine știe ce calitate, fiind doar o altă capcană pentru turiști.

La Saumur principala atracție o repetenta muzeul calului și al cavaleriei. Inflația de castele este atât de mare în Franța, încât multe dintre ele trebuie să mai inventeze câte ceva pentru a atrage vizitatori.

De aici, următoarea oprire a fost la abația de la Fontevrault, una dintre cele mai vechi mănăstiri de călugărițe din Franța, construită, ca și cele de la noi, ca o cetate, dar la scară mai mare.

Oprirea de la ruinele castelului de la Chinon a fost scurtă, singurul punct de interes pentru mine au fost cele două mașini de asediu în mărime naturală, reconstruite conform specificațiilor medievale în șanțurile fostului castel.

Și am plecat către Ussé, castelul frumoasei din pădurea adormită! Scenele din poveste fuseseră realizate cu ajutorul statuilor de ceară. Castelul avea o structură clasică, în formă de potcoavă, similară, dar mai puțin grandioasă decât cea de la Chaumont. Probabil că timpul și oamenii ajutaseră la dispariția faimoasei păduri, pentru că nu am mai găsit aproape nicio urmă din ea.

Iar de aici ne mai rămăsese un singur castel de vizitat, din cele programate, cel de la Talcy, situat în partea de nord a autostrăzii A10, aproape de Orleans.

Din păcate, acolo totul era blocat de un festival și pentru a vizita castelul trebuia să mai așteptăm vreo două ore. Era deja destul de târziu, așa că am decis să ne suim din nou pe autostradă și să ne întoarcem la Paris. Iar Talcy a rămas castelul pe care nu am mai reușit să-l vizitez niciodată! Cel puțin până acum…

Am circulat bine pe autostradă până în apropierea Parisului, unde traficul s-a blocat. Am reușit să ajungem în oraș abia după miezul nopții. L-am lăsat pe Traian acasă, undeva pe lângă Denfert-Rochereau, apoi pe Mihaela cu bagajele noastre în fața blocului, iar eu am dus mașina și am lăsat-o, cu actele în ea, în parcarea de unde o luasem.

Când am ajuns acasă, Mihaela stătea de povești cu Viorel și cu soția lui, dar eu am amânat poveștile pentru serile următoare pentru că, după trei zile de stat la volan din zori și până noaptea, îmi cam picau ochii-n gură…

Iar a doua zi, ca de obicei, trebuia să ies pe ușă la șase dimineața ca să mă pot întoarce devreme în oraș…