Blog

Blog
Cum alegi cadoul de Crăciun pentru copil la Paris

Cum alegi cadoul de Crăciun pentru copil la Paris

Viorel avea o fetiță de cinci ani și a aflat că primea de la firmă un voucher de 250 de franci pentru a-i cumpara un cadou copilului. Așa că, într-o seară, mi-a zis că vrea să meargă la Galeriile Lafayette pentru a vedea ce jucării îi poate cumpăra cu această sumă.

Bineînțeles că m-am oferit să merg și eu. Copilul din mine nu putea să rateze o vizită la raionul de jucării dintr-un mare magazin. Mai ales la Paris, unde, așa cum observasem în alte domenii, oferta magazinelor era mult mai generoasă decât la noi, în țărișoara abia ieșită din comunism.

Am ajuns în Gara Saint-Lazare și de acolo în cinci minute, pe jos, la magazin. În timp ce urcam pe scările rulante am remarcat o femeie foarte frumoasă, care urca cu câteva trepte în fața noastră. Și nu numai că era foarte frumoasă, dar era și îmbrăcată cu foarte mult gust. După ce ne-a ieșit din rata vizuală chiar ne-am mirat pentru că nu mai văzusem o franțuzoaică atât de frumoasă. Stilate, bine îmbrăcate, văzusem, dar nu atât de frumoase. Din punctul ăsta de vedere eram chiar un pic dezamăgit de Paris…

Raionul de jucării era la etajul trei și ocupa practic tot etajul. Era plin cu tot felul de lucruri cum nu mai văzusem nicăieri și în niciun caz în țară. Eu m-am îndreptat spre zona dedicată băieților, iar Viorel spre cea a fetelor, așa că nu i-am fost de niciun folos. Am rămas înțepenit destul de repede la jocurile mecanice. Pe o masă era instalat un flipper în miniatură și nici nu costa foarte mult, doar vreo 600 de franci. Era băgat în priză și o doamnă tânără și drăguță se juca de zor la el. Era atât de prinsă de joc încât nu vedea nimic din ceea ce se întâmpla în jur. Se vedea că îi place și făcea toate eforturile pentru a ține bila în joc. M-am mai învârtit prin zonă, uitându-mă și la alte jocuri, fără să o scap din ochi pe doamna de la flipper. Să nu mă înțelegeți greșit: eram interesat de joc, nu de doamnă…

La un moment dat s-a oprit, iar eu m-am îndreptat către aparat pentru că m-aș fi jucat și eu un pic. Când m-a văzut a avut o privire ușor vinovată și mi-a spus:

–Trebuie să testezi chestiile astea înainte să le cumperi. Și a adăugat apoi pe același ton: Până la urmă trebuie să vezi dacă sunt potrivite pentru copii…

În gândul meu am spus: „Să-i spui asta lui mutu. După plăcerea cu care te jucai numai la copii nu te gândeai!”

Însă cu voce tare a ieșit altceva:

–Aveți dreptate doamnă. Este foarte importantă testarea înainte de a cumpăra o jucărie!

Din păcate, eu nu am mai apucat să mă joc pentru că Viorel fusese cu adevarat productiv în timp ce eu îmi așteptam rândul la testarea flipperului. Văzuse tot și alesese deja ce urma să-i cumpere fiicei lui. Acum mai trebuia doar să primească voucherele, să cumpere, să ambaleze pachetul și să-l expedieze către România…

Am pornit spre ieșire și în timp ce coboram pe una dintre scările rulante, am auzit la un moment dat vorbindu-se românește în spatele nostru. Ne-am întors amândoi instinctiv și, spre marea noastră uimire, cea care vorbea românește era tocmai doamna superbă pe care o remarcasem la intrare. Vorbea cu o doamnă mai în vârstă, dar la fel de stilată. În acel moment am schimbat doar o privire cu Viorel făcă să scoatem un sunet până când ne-am îndepărtat suficient pentru a nu fi auziți. Abia atunci ne-am exprimat uimirea și încântarea în cuvinte.

După alte câteva asemenea întâlniri întâmplătoare cu persoane necunoscute de sex feminin, care vorbeau românește, concluzia care s-a impus a fost că cele mai frumoase franțuzoaice rămân totuși româncele!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *