Blog

Duminică, după petrecere, m-am trezit, mi-am făcut un ness ca să mă ajute să-mi țin ochii deschiși și în timp ce îl beam am adunat tot ce rămăsese după petrecere. Am pus tot ce era de spălat în mașina de spălat vase, dar nu i-au dat drumul pentru că voiam să ies un pic la plimbare prin cartier și, cum Viorel nu făcuse încă ochi, însemna să o las nesupravegheată.

Așa că am pornit pe jos, la plimbare prin cartier. Aveam în buzunar harta Parisului, dar nu o foloseam. O țineam acolo doar pentru cazul în care mă rătăceam complet. Voiam să-mi descopar cartierul mergând la întâmplare, să văd unde mă duce drumul, mergând pe străzi normale, întortocheate, nu pe mari bulevarde.

Pe stradă nu era multă lume și nici cine știe ce circulație. Fiind aproape ora prânzului, lumea se pregătea probabil de masa în familie. Magazinele erau în majoritate închise. Doar câteva magazine, ținute în general de magrebieni rămânând deschise duminica. Acestea închideau luni, în Franța existând această interdicție de a ține deschise magazinele sau restaurantele 7 din 7. Le recunoșteai după lăzile cu fructe și legume expuse afară pe niște stative metalice. Aici găseai în general alimente, articole de uz casnic, dar și baterii, filme foto și chiar și mici articole electrice și electronice. Sigur, prețurile erau ceva mai mari decât în alte părți, dar probabil vindeau mai ales în perioada când restul magazinelor erau închise.

Clădirile erau în majoritate în stilul consacrat parizian, dar existau și destule clădiri moderne printre ele, unele chiar din sticlă și metal, formând un ansamblu ciudat. Am trecut și pe lângă o biserică obișnuită de cartier. Câțiva oameni, destul de în vârstă, ieșeau probabil de la slujbă. Nu erau mulți, francezii nefiind în general catolici practicanți după Revoluția de la 1789.

Apoi am ajuns la un parc. La intrare am găsit o placă, care spunea că parcul se numeste Georges Brassens, după numele unui poet și cantautor francez decedat la doar 60 de ani în 1981. Am intrat și am fost uimit nu numai de marimea parcului, pentru că nu mă așteptam la o asemenea întindere de verdeață în mijlocul unui cartier destul de înghesuit, cu clădiri mari, lipite una de cealaltă, dar și de afluența de lume din parc. Cumva în stânga față de poarta pe care intrasem era o mulțime de oameni, iar restul parcului era aproape gol.

Apropiindu-mă de acea zonă am găsit o tăbliță care mă informa că intru în „Marché des livres ancients” (Târgul de carte veche). Aici, pe aleile parcului, pe mese pliante, unele dintre ele având adevarate rafturi de bibliotecă ori stative pentru o mai bună expunere a mărfii, era o librărie imensă de cărți de ocazie. Erau și câțiva vânzători specializați în cărți vechi. Am văzut cărți cu coperți superbe îmbrăcate în mătase sau albume cu fotografii din primele decenii ale secolului 20. Majoritatea însă, vindeau pur și simplu cărți de ocazie. Unii vindeau aproape orice fel de cărți, iar alții erau specializați. Am găsit standuri întregi cu cărți polițiste și altele cu romane science-fiction.

Pentru că aveam cel puțin trei ore pe zi de drum, cu metroul, în tren și în autobuz, pentru a ajunge și a mă întoarce de la serviciu, iar principala activitate în tot acest timp era cititul, aveam în permanență nevoie de cărți noi. Și observasem că majoritatea francezilor făceau cam același lucru… Așa că am cumpărat câteva cărți la un preț destul de bun, în majoritate științifico-fantastice, dar nu numai.

În anul petrecut la Paris am devenit un vizitator frecvent al acestui târg de cărți și, chiar mai târziu, după întoarcerea în țară, în timpul anumitor vizite la Paris am mai trecut pe aici și am mai cumpărat cărți…

Și voi mai avea cel puțin încă o poveste legată de acest târg de cărți!