Casa lui Monet de la Giverny
Atunci când a obținut, în sfârșit, o stabilitate financiară, când tablourile sale au început să nu mai fie cumparate doar de fratele său și de alți câțiva prieteni, Monet și-a cumparat casa de la Giverny, în Normandia, la vest de Paris. Și a locuit aici patruzeci și trei de ani, cu familia sa numeroasă formată din 10 membri, transformând complet casa și grădinile după gustul său și conform nevoilor sale familiale și profesionale.
La început, casa a fost mult mai mică, dar Monet a mărit-o în fiecare parte ajungând la 40 de metri lungime și doar cinci lățime. Grajdul lipit de casă devine primul său atelier după ce instalează un planșeu și o scară spre corpul principal. Monet, care picta mai mult în aer liber, are totuși nevoie de un loc în care să-și depoziteze pânzele și să facă retușurile. Deasupra atelierului pictorul adaugă un etaj, unde amenajează cu dormitor și un cabinet de toaletă. Toată partea stângă este deci rezervată pentru pictor, care are aici propriile spații de lucru și de odihnă… Ferestrele sunt mărite pentru că Monet, ca orice pictor, avea nevoie de lumină.
În celălalt capăt al casei se amenajează bucătăria, suficient de mare pentru a pregăti mâncarea pentru întreaga familie. Deasupra bucătăriei, la etaj, sunt amenajate camere pentru cele patru fiice ale celei de-a doua soții a lui Monet, Alice Hoschedé-Monet. Cei doi fii ai Aliciei și cei doi fii ai lui Claude stăteau la mansardă.
Monet a ales culoarea roz a fațadei și verdele obloanelor. În fața casei instalează o boltă acoperită cu trandafiri agățători, iar pe fațadă lasă să crească o viță de vie sălbatică. Casa trebuia să se piardă în grădină…
Casa dispune de trei intrări. Cea din stânga dă acces la apartamentul pictorului, la mijloc este intrarea principală, iar în dreapta, cea de-a treia, duce în bucătărie și este folosită ca intrare de serviciu.
Atunci când intră în această casă, vizitatorul trebuie să-și imagineze casa răsunând de tropăiturile și râsetele celor opt copii, acel du-te-vino al lui Monet între grădină și atelier sau atmosfera din bucătărie dimineața ori sosirile prietenilor de la Paris.
Vizita Incepe cu micul salon-budoar al Aliciei, unde aceasta își petrecea ziua alături de copii. Decorarea casei a fost supervizată de Claude Monet care a dat frâu liber dragostei sale pentru culori. Vizita va continua prin cămara cea mică, prin atelierul pictorului, în dormitorul acestuia, apoi în camera soției sale, în sala de mese și în final în bucătărie, de unde se iese direct în grădină.
Atunci când Monet și familia lui se instalează la Giverny, aici există o grădină de un hectar, formată dintr-o livadă de meri și o grădină de legume. Pictorul se lasă antrenat de pasiunea sa pentru grădinărit și transformă totul conform ideilor sale, aplicând cunoștințele sale de pictură pentru a obtine efecte de perspectivă, pentru a pune casa în valoare și a intensifica zonele de umbră. Inventiv în grădinărit ca și în pictură, acest „nebun după flori” a creat o grădină solară, care își găsește toată magia în fiecare an. Fascinat din totdeauna de jocurile de lumină și de reflexele norilor în apă, pictorul deviază cursul unui braț al râului din apropiere și crează eleșteul cu nuferi.
În axul central al grădinii construieste un pod japonez, inspirat fără-ndoială de una dintre stampe, și îl vopsește în verde pentru a se deosebi de roșul tradițional utilizat în Japonia. Atmosfera orientală este redată de alegerea plantelor: bambus, ginko-biloba și arțari, bujori japonezi, crini și sălcii plângătoare.. Iar în fund plantează nuferi (nymphéas).
Monet era atât de mândru de grădina sa încât adesea își primea invitații aici și petrecea ore întregi contemplând-o. Unii dintre prietenii săi pictori, chiar veneau să picteze aici, în grădină (aveți mai jos ca exemplu o pictură de Renoir). Exista un grădinar care se ocupa permanent de întreținerea ei și totul trebuia să fie perfect. Nicio frunză moartă nu avea voie să strice armonia.
În 1897 începe să planteze nuferii, încercând să restituie atmosfera cerului pe care plutesc pete de culoare. Monet a realizat una dintre marile sale capodopere împingându-și pictura la limitele artei abstracte, unde vibrația culorii este suficientă pentru a evoca o lume de senzații și emoții.
Toate operele maestrului au fost transferate la Muzeul Marmoltan, dar amatorii de artă pot încă admira colecția de stampe japoneze. Veți descoperi aici peste o sută de stampe ale lui Kitagawa Utamaro, Katsuhika Hokusai și Utagawa Hiroshige.
Pasiunea lui Monet pentru Japonia l-a făcut să introducă în mod neașteptat anumite tușe japoneze în universul original pe care l-a creat la Giverny.
Iar vizita se va termina în magazinul de suveniruri, amenajat în așa-numitul „Atelier des Nymphéas”, un atelier imens, de 300 m2, creat special de artist pentru a putea picta pânzele monumentale pe care le puteți admira la Orangerie și în alte muzee ale lumii! Am vrut să vizitez această casă și grădină a lui Monet încă din 92, imediat după ce am vizitat Orangeria, dar a trebuit să aștept 20 de ani până să reușesc. Au fost și două încercări ratate, una din cauza vremii – o furtună cu o ploaie torențială care s-a declanșat când mai aveam doar 5 kilometri până la Giverny, iar a doua oară pentru că era o coadă imensă la bilete și la intrare. Sper să mai ajung să o vizitez măcar încă o dată și mi-ar plăcea să reușesc să o fac în luna mai, când are loc acea explozie a florilor proaspete de primăvară!
Cele mai citite articole turistice în 2024 – ep. I - Bogdan Buzdugan
5:58 AM, December 2023
[…] Casa lui Monet de la Giverny […]