Blog

Blog
Sunteţi un angajat cu potenţial ridicat?

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Sunteţi un angajat cu potenţial ridicat?

Faceţi parte deja dintre persoanele cu mare potenţial identificate de către întreprinderea dumneavoastră sau vreţi să ştiţi cum să faceţi parte? Este formidabil să fii recunoscut ca făcând parte dintr-o elită, dar acest statut are un preţ şi nu există un mandat pe viaţă. Puteţi ieşi în mod voluntar sau să fiţi exclus din grupul celor cu potenţial înalt. Este mai bine să ştiţi unde puneţi piciorul, de ce vreţi să faceţi parte şi dacă sunteţi gata să răspundeţi exigenţelor unui asemenea statut.

Talentele, resurse strategice pentru întreprinderea dumneavoastră

Întreprinderea dumneavoastră cultivă o strategie reală a potenţialului ridicat? Este ea clară în privinţa competenţelor şi comportamentelor necesare şi a caracteristicilor lor importante? Vă ajută ea să vă dezvoltaţi talentele? A făcut ea publică o listă a celor cu potenţial ridicat într-o manieră transparentă? Dacă da, sunteţi într-o întreprindere în care talentul este o resursă strategică. Ea vrea să evite ca într-o zi, dacă demisionaţi, să regretaţi aflând doar în momentul plecării că faceţi parte dintre cadrele cu potenţial înalt. Dacă această listă măreşte presiunea exercitată asupra dumneavoastră, ea incită în acelaşi timp întreprinderea să se angajeze în acţiuni tangibile pentru a vă favoriza dezvoltarea profesională. Dacă nu există un plan real de promovare, atunci este cu siguranţă un subterfugiu pentru a vă fideliza în momentul în care pentru întreprindere există riscul să-şi piardă cele mai bune talente.

Anatomia unui potenţial ridicat

Sunteţi un angajat cu potenţial ridicat dacă obţineţi rezultate mai performante decât egalii dumneavoastră într-o varietate de situaţii şi circumstanţe. Daţi dovadă de un comportament care reflectă cultura şi valorile întreprinderii dumneavoastră într-o manieră exemplară. Aveţi o mare capacitate de dezvoltare personală, de a reuşi în sânul întreprinderii mai rapid şi mai eficient decât egalii dumneavoastră. Stăpâniţi noile metode şi tehnici. Competenţa dumneavoastră este calitatea de bază pentru înalta performanţă, cu o mare credibilitate care câştigă încrederea colegilor. Cea mai mare provocare a dumneavoastră este câştigarea acestei credibilităţi, iar pentru asta nimic nu este mai bun decât a-i ajuta, de a le furniza răspunsuri la problemele pe care nu reuşeau să le rezolve de mult timp. Dacă aveţi reputaţia unei persoane care rezolvă probleme, sunteţi pe cale să creşteţi.

Comportamentul dumneavoastră vă face să deveniţi un potenţial ridicat

La începutul carierei trebuie să stăpâniţi expertiza tehnică necesară muncii dumneavoastră, iar apoi aveţi nevoie să lărgiţi această expertiză. Începeţi prin a încadra o persoană, apoi o echipă sau un grup mai mare. Performanţa dumneavoastră promite la începutul carierei, dar comportamentul dumneavoastră este cel care vă transformă într-un potenţial ridicat. Vi se pretinde să excelaţi în roluri din ce în ce mai supradimensionate, de a vă demonstra capacitatea de schimbare a comportamentului şi de a favoriza munca în echipă. Demn de încredere, aveţi cu echipa dumneavoastră schimburi foarte directe despre provocările meseriei, intraţi repede în inima problemei şi găsiţi soluţii viabile. Vă conjugaţi talentul de manager care motivează cu o viziune strategică. Ştiinţa de a câştiga adeziunea colaboratorilor şi de a vă conduce egalii spre reuşită face din dumneavoastră unul dintre modelele întreprinderii.

Factori de diferenţiere a potenţialului ridicat

În afara rezultatelor excelente, stăpânirea noilor domenii de expertiză şi confruntarea cu provocări din ce în ce mai complexe, îmbrăţişaţi cultura şi valorile întreprinderii dumneavoastră. Vreţi să vă dezvoltaţi adevărate atuuri care să vă diferenţieze, dar atât de greu de atins încât nu apar de obicei în competenţele de leadership sau în chestionarele de evaluare a performanţei. Ştiţi că aceşti factori vor înclina balanţa şi vor ajuta la obţinerea sau menţinerea unui nivel de potenţial ridicat.

Sacrificii pentru excelenţa profesională

Nu sunteţi numai foarte performant, dar şi hotărât să reuşiţi. Nu este suficient să fiţi foarte bun. Trebuie să fiţi dispus să mergeţi mai departe, să faceţi sacrificii în viaţa dumneavoastră personală pentru a progresa pe plan profesional. Acest lucru nu înseamnă că nu sunteţi credincios valorilor dumneavoastră, dar sunteţi gata să faceţi nişte alegeri foarte dificile.

Capacitatea de învăţare orientată spre acţiune

Aveţi un potenţial de învăţare ridicat şi orientat spre acţiune sau rezultate. Posedaţi această capacitate de a detecta ideile noi, capacitatea cognitivă de a le asimila şi bunul simţ de a traduce această nouă ucenicie în acţiuni productive pentru clienţii şi întreprinderea dumneavoastră.

Spirit antreprenorial şi gustul riscului

Mereu în căutare de noi mijloace pentru a vă lansa în proiecte noi, sufletul dumneavoastră de explorator vă face să acceptaţi provocările şi să vă părăsiţi zonele de confort ale carierei. Aceasta ia uneori forma unei afectări dificile sau a unei schimbări de orientare care necesită competenţe complet noi. Sunteţi gata să sesizaţi o oportunitate care vă aduce avantaje împreună cu emoţia riscului pe care vi-l asumaţi.

Talentul dumneavoastră: a fi în locul potrivit la momentul potrivit

Spiritul dumneavoastră antreprenorial şi dorinţa de a găsi noi abordări pot conduce direct la dezastru. Puteţi deraia acceptând în mod impulsiv ceea ce vi se pare a fi o ocazie superbă. Căutaţi să evitaţi orice dezacord deschis cu patronul dumneavoastră sau refuzaţi să faceţi comentarii transparente care l-ar deranja pe vreun coleg. Ghidat de un radar dinamic, obţineţi rezultate de calitate şi ocoliţi aceste riscuri. Aveţi o idee despre sincronizare, înţelegeţi repede o situaţie şi adulmecaţi oportunitatea. Spiritul antreprenorial vă poate face să luaţi decizii stupide, dar radarul dumneavoastră este acolo pentru a vă ajuta să vă decideţi dacă este oportun să continuaţi sau să vă repliaţi. Sunteţi în locul potrivit la momentul potrivit. Temut şi invidiat, chiar admirat, înţelegeţi şi vă forţaţi să reduceţi sau să stăpâniţi această animozitate.

Dezvoltaţi-vă propriile criterii de diferenţiere

Vă puteţi mări şansele de dezvoltare a acestor factori. Stă în mâna dumneavoastră să conştientizaţi şi mai mult mediul în care evoluaţi şi să vă utilizaţi la maxim radarul dinamic: cea mai bună ascultare a celorlalţi, analiza reacţiilor lor şi actualizarea reţelei proprii pentru a o face mai coerentă şi mai pertinentă cu strategia întreprinderii dumneavoastră. Învăţarea orientată spre acţiune vă cere să învăţaţi şi să aveţi interes să acţionaţi, pentru că a învăţa fără o schimbare comportamentală nu ar fi decât o ocazie pierdută. Pentru a vă dezvolta spiritul antreprenorial, puteţi decide să fiţi mai proactiv, să vă asumaţi mai multe riscuri şi să determinaţi până unde puteţi merge cu ajutorul unui coach care vă respectă liberul arbitru.

Alte articole recomandate:

Pilotarea traiectoriei profesionale

Nu încercaţi să fiţi altcineva

Sfaturi pentru crearea unui puternic flux de leadership

Cum recunoașteți un bun patron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *