Blog

Leadershipul, ca și viața însăși, rămâne în memorie. Vidul de leadership este o consecință a pierderii memoriei. Supraviețuitorul Holocaustului și laureat al Premiului Nobel, Elie Wiesel, a întrebat retoric: „Care ar fi viitorul omului dacă ar fi lipsit de memorie?” Contemporanii noștri par hotărâți să răspundă acestei întrebări, așa cum repudierea sa voită în trecut a provocat o severă amnezie culturală asupra unor generații succesive, care nici nu au apreciat și nici nu și-au însușit realizările intelectuale, estetice și etice ale unei civilizații, odată, încrezătoare.

Iarna demografică din Europa, împreună cu ceea ce este ori un refuz ori o inabilitate de asimilare a imigranților, face ca această ștergere a culturii să devină sinucigașă. Trecutul este acum asociat cu termeni peiorativi, de modă veche, neștiințific sau tradiționalist, iar oamenii aderă la orice poate fi marcat ca nou, original sau creativ. Și totuși acești ultimi termeni își pierd înțelesul fără o legătură cu trecutul și, în lipsa memoriei, nu am avea nicio idee dacă sunt cu adevărat noi, originale sau creative.

Adevărul este că multe dintre prostiile sociale, politice și economice comise în prezent sau mai repetat de multe ori. Societatea este din acest punct de vedere similară cu indivizii. Când, din orice motiv, încetăm să mai fim conștienți de trecutul care ne-a făcut ceea ce suntem, suntem în pericol de anihilare societală sau individuală.

În ciuda avansului neuroștiinței, memoria rămâne în esență un fenomen misterios. Ideea populară despre memorie că este ca un dulap sau o bază de date neurală este greșită în lumina ultimelor descoperiri științifice. Știm că memoria este mult mai complexă și că nu este localizată într-o anumită parte a creierului, ci în mai multe zone diferite, care lucrează împreună pentru a prezenta amintirile și care dau informații despre acțiunile oamenilor.

Mai știm că memoria este diferită din punct de vedere calitativ și al capacității printre indivizi, că poate fi dezvoltată și antrenată, că, în principiu, are tendința să slăbească cu vârsta și poate fi pierdută din multe motive. Fără memorie experiența nu ar însemna nimic, iar noțiuni ca viziune și progres nu ar avea un criteriu cognitiv. Relațiile, realitățile care dau sens vieții noastre sunt posibile numai pe baza unei memorii solide. Cunoștințele, convingerile, valorile acceptate și angajamentele etice asumate, ca și aspirațiile, toate componente esențiale ale culturii , depind în primul rând de memorie. Educația însăși nu este decât transmiterea acestor linii directoare culturale noilor generații.

Intelectul și liberul arbitru vor scoate ființele umane din viața animală care se trăiește într-un etern prezent. Dotați în acest fel, oamenii vor trăi într-un continuu format din trecut, prezent și viitor. Memoria, depozitul intelectului, este de o importanță vitală în înfruntarea provocării impusă de această realitate multidimensională. Ea asigură conținutul intelectului persoanei, așezând fundamentul pentru conștiință, autocunoaștere și autoevaluare. Erodarea memoriei slăbește mintea.

Partea practică legată de toate acestea ne stă în față în fiecare zi. Curricule personale, istorii organizaționale, evaluări de performanță, rapoarte referitoare la munca depusă, procese verbale, înregistrări financiare, fișe medicale și așa mai departe subliniază dependența noastră tot mai mare de trecut pentru cunoștințele care ne permit să atacăm viitorul. Și cum să convingi atâtea egouri că aceste dezvoltări de rutine din trecutul recent sunt într-un anumit fel mai importante decât problemele care determină natura societății care le facilitează funcționarea continuă? Probleme ca moralitatea și justiția, libertatea și responsabilitatea, cunoștințele și educația dau inevitabil o formă viziunii despre lume, și mai departe comportamentului managerilor și angajaților, la bine și la rău.

Cu mulți ani în urmă, în studenție, mi-am dat seama de importanța cunoștințelor generale, care îi fac pe unii mai buni decât alții. M-am gândit la oameni ca având niște rezervoare culturale din care extrag zilnic ceea ce le trebuie pentru a face față provocărilor vieții. Mult mai târziu am citit cartea lui E.D. Hirsch, „The Knowledge Deficit” (Deficitul de cunoștințe), în care acesta adaugă substanță conceptului de rezervor cultural, pe care-l numește „alfabetizare culturală”. Psihologii afirmă că multe dintre informațiile necesare înțelegerii unei cărți nu sunt furnizate de cartea respectivă, ci de cultura generală a cititorului. Și acest lucru amintește de faimoasa avertizare a lui Georg Lichtenberg că „O carte este o oglindă; dacă se uită o maimuță în ea va fi dificil să vadă un apostol.”

Civilizația occidentală, cu toate defectele sale, a dat naștere celor mai mari libertăți sociale și politice, celei mai extinse prosperități, uimitoarelor realizări ale științei și unei moșteniri artistice și literare celebrată în toate celelalte culturi, toate bazate pe o înțelegere decisivă a naturii persoanei umane. Prin tot tumultul și tragediile istoriei, libertatea și creativitatea din occident au fost ancorate în demnitatea ființei umane, dotate cu puterea rațiunii și liberul arbitru.

Această demnitate sprijină drepturile omului și asigură distrugerea înceată, dar progresivă a sclaviei și guvernării despotice, făcând până la urmă nesustenabilă injustiția socială care a acompaniat industrializarea, cu excepția momentelor când principiile sănătoase au fost îndepărtate de nazism sau de utopia comunistă.

În ultimele decenii, concomitent cu îndepărtarea culturii, principiul fundamental al demnității persoanei a fost atacat de elitele academice și socio-politice printr-un proces de corupție semantică. Construind pe o viziune mondială mecanică, nesustenabilă a filozofiei moderne, acești sabotori culturali au insinuat ideea că demnitatea umană constă în sfidarea naturii și remodelarea lumii așa cum vrem. Minciuna seducătoare din interiorul acestei ideologii perverse înseamnă alegerea a ceea ce ne dorim în loc de ceea ce este bine pentru comunitate, pentru mediu și pentru noi. Înlocuiește valoarea cu virtutea.

Acesta este motivul pentru care familia și viața comunității se prăbușesc, iar disfuncțiile sociale înfloresc. De aceea avem această criză a mediului înconjurător și expedientele economice și politice nu mai merg. Că aceste dezvoltări sunt conduse de elitele politice, de afaceri și academice este dincolo de orice dubiu, iar disperarea întâlnită în toate colțurile societății indică un program foarte avansat. Și care depinde de această pierdere a memoriei aranjată de aceleași elite.

Detașarea narcisistă, ironică, care amorțește o mare parte a populației, nu a apărut din neant. Și ea are o istorie și poate fi explicată. Și strigă după lideri care să o răscumpere sau, din nefericire, așteaptă ademenitor după falși lideri să o exploateze. Lipsa memoriei înseamnă de fapt lipsa trecutului, a identității, a învățăturii, a imaginației și o erodare graduală a umanității, care va transforma mult trâmbițata sofisticare tehnologică dintr-o binecuvântare a civilizației într-un blestem existențial.

Liderii din lumea afacerilor, cei care încă cred că ființele umane creative sunt mai bune decât funcționarii docili, ar trebui să fie activi în revitalizarea memoriei societății. Dacă vreți oameni care să poată gândi cu o înțelegere reală a afacerilor, oameni vii prin inspirația pe care liderii trebuie să o asigure, oameni care joacă în echipe pentru că sunt responsivi în relaționare, oameni de caracter și angajament, care au reprezentat întotdeauna stratul de însămânțare al oricărui domeniu, atunci vă doriți oameni cu o memorie vibrantă și întărită în mod constant.

Nu dați atenție argumentelor populare că internetul ne-a scăpat de povara ținerii de minte. Nu puteți căuta pe Google ceva de care nu sunteți conștienți și nu puteți face Wikipedia să se angajeze în discuții și dezbateri în locul dumneavoastră. Studiile asupra geniilor arată că intelectul excepțional se datorează mai puțin abilității înnăscute decât dezvoltării unei memorii puternice. Se pare că datele, discursurile și poezia înmagazinate în memoria tânără au o semnificație educațională mai mare decât am crezut vreodată.

Liderii dau formă culturii, desenând marile idei asociate cu înflorirea umanității. Falșii lideri pervertesc cultura, ascunzând adevărul și lansând idei suversive. Ideile trăiesc în memorie. De aceea leadershipul persistă în memorie.

Articole complementare pe care, poate, le-ați ratat:

Repere simple pentru a fi un lider încrezător în sine

O metodă pentru a reuși să vorbiți în public

Cum să validați succesul unei idei

5 obiceiuri esențiale care trebuie adoptate rapid de orice director doritor de succes