Cele 4 obsesii ale managerului
Pentru a fi performant ca lider al unei echipe trebuie respectate patru reguli esențiale, conform consultantului american Patrick Lencioni.
Specialist în management, consultant, conferențiar și autor al unor cărți de succes, cum ar fi „The Five Dysfunctions of a Team” (Cele cinci disfuncționalități ale unei echipe), care s-a vândut în peste trei milioane de exemplare, acesta a analizat într-o altă carte numită „The Four Obsessions of an Extraordinary Executive” (Cele patru obsesii ale unui director extraordinar) 4 reguli pe care trebuie să le respecte un manager pentru a-și face echipa performantă și dintr-o dată să asigure un avantaj competitiv întreprinderii. Le voi reproduce mai jos.
Construirea unei echipe care lucrează unită
Această primă regulă stă la baza tuturor celorlalte: este vorba despre construirea și menținerea unei echipe care muncește unită. Pentru a obține asta este esențială instaurarea încrederii între toți membrii echipei. Încrederea se instaurează rezolvând toate problemele care apar în fața echipei. Unele dintre ele pot părea anodine în ochii managerului, dar nu sunt la fel pentru ceilalți membri ai echipei. De unde rezultă importanța rezolvării lor pentru că asta evită o pierdere de timp, de bani și de energie și permite de asemenea ameliorarea într-o manieră semnificativă a eficienței angajaților. Foarte des se poate constata că se construiește cu dificultate coeziunea unei echipe, iar dacă echipa reușește, va fi cu atât mai puternică.
Crearea unei organizări clare
Principiul clarității în organizarea unei întreprinderi este apărat de toți managerii, dar prea puțin aplicat în practică. Nu este vorba doar de alegerea cuvintelor potrivite pentru a descrie o misiune, o strategie sau niște valori, ci și de a fi de acord în privința conceptelor subînțelese ale unei asemenea organizații. Această claritate permite tuturor angajaților întreprinderii să aibă un vocabular comun și să învețe în același mod ce este important și ce nu. Ea le permite de asemenea să ia decizii singuri fără a fi sub o supervizare constantă. Dintr-o dată, o întreprindere cu o organizare clară în jurul valorilor, strategiilor și obiectivelor comune degajă o sinergie puternică, o caracteristică pe care o au toate companiile care reușesc.
Comunicați fără încetare în privința organizării
Acesta pare punctul cel mai simplu de pus în operă, dar adesea este cel neglijat. În întreprinderile în care există o politică de comunicare angajații sunt la curent la toate nivelurile cu strategia întreprinderii și în ce măsură contribuie la succesul societății lor. Pentru a avea o comunicare efectivă nu trebuie ezitat să repetați mesajele, care trebuie să fie simple, (experții estimează că un mesaj trebuie rostit de 6 ori consecutiv pentru ca o persoană să-l memoreze) și să folosiți diferite canale în funcție de audiență. De asemenea, unii preferă e-mail-urile, alții o explicație față-n față în cadrul unei ședințe. Se întâmplă adesea ca mai multe persoane care asistă la aceeași ședință să tragă concluzii diferite: de unde interesul de a se pune de acord la sfârșitul acesteia în privința mesajului care trebuie transmis colaboratorilor.
A se baza pe sistemele umane
În materie de claritate organizațională, comunicarea nu face totul. Trebuie de asemenea să știți să vă bazați pe oamenii din întreprindere. Acest lucru se poate realiza prin intermediul mai multor mijloace: politica de angajare (angajații sunt aleși în funcție de corespondența cu cultura întreprinderii), discuții de evaluare sau recompense și recunoașterea muncii realizate. În fine, dacă cineva vrea să plece din întreprindere este preferabil să-l lăsați să plece înainte ca problemele să se amplifice.
Articole complementare recomandate:
Management prin intermediul chestionarelor sistemice
Managementul și starea de bine a colaboratorilor
Nu delegați mai mult ci mai eficient
Principalii factori care contribuie la lipsa de satisfacție la locul de muncă
Câștigarea încrederii - Bogdan Buzdugan
8:07 AM, March 2023
[…] Cele 4 obsesii ale managerului […]