Blog

„Să ne spună aici tovarășu Marțian de ce sa rupt de colectiv aseară și ce poziție ia față de consecințele extrem de grave ale atitudinii sale individualiste.”

Căci aceia care intraseră acolo „numai să guste ceva și să își astâmpere setea dupe efortu susținut depus în cadru acțiunii de muncă voluntară” își făcuseră deja autocritica foarte sever pentru-că îi lăsaseră pe cei doi tovarăși să mai rămână și ulterior să cadă cu totu sub influența degradantă a alcoolului.

Dar dacă analiza și mai profund situația reieșea că în alte două rânduri nu se întâmplase nimic grav pentru că colectivu acționase mai unit și dacă nici un tovarăș nu fusese lăsat să cadă sub influența alcoolului era și pentru-că nici un tovarăș nu fugise de colectiv.

Într-un fel era adevărat pentru-că în cele două dar însă de fapt patru rânduri eu fiind singuru treaz avusesem grije ca să ajungă toți până la unu în paturile lor din dormitor și mai stinsesem un început de scandal cu un milițian.

Mă și pregătisem să îmi fac o autocritică severă pentru faptu că nu luasem mai devreme atitudine împotriva unor asemenea tare ale vechii orânduiri și nu văzusem la timpu potrivit toate consecințele nefaste pe care puteau să le aibă cele ce văzusem deja că se întâmpla în cămăruța din dos.

Dar la un asemenea mod de a pune problemele nu mă dusese mintea și ridicat în picioare și bombardat cu întrebări din toate părțile era prea târziu să îmi adun gândurile și să găsesc frazele care ar fii fost necesare.

Mă bâlbâiam din ce în ce mai rău pe măsură ce ședința devenea tot mai pornită contra mea.

Ori poate invers.

În orice caz îmi pierdusem cumpătu și simțeam cum se apropie singura intervenție care mai putea mulțumi toate mințile acelea înfierbântate = „Nu are ce căuta printre noi!”

Atunci se ridicase peste toate celelalte glasul melodios al Stanei = „De ce nu spui tovarășe Marțian adevăru?”

Mai spuseseră și alții vorbele astea dar însă de data aceasta se făcuse liniște pentru-că era clar că veneau de la cineva care îl știa.

A profitat de liniștea aceia mai înainte ca eu să îmi dau seama că ar trebui să profit de ea și încă foarte repede.

„De ce nu spui tovarășe Marțian că am vrut să vin și eu și tocmai de aceia ai preferat mai bine să te rupi de colectiv?”

A spart cu un pumn în masă valu de murmure care începuse să se ridice.

„Da tovarășilor! Mi se făcuse și mie foame și sete dupe ce am dat cu târnăcopu în maghernițele acelea nenorocite care trebuiau să dispară o dată cu lumea care le a dat naștere și întru cât mai dăinuie prejudecăți burgheze față de noi femeile deși avem drepturi egale am spus tovarășului Marțian că aș vrea să vin și eu la cârciuma unde plecaseră deja o parte. Spune tovarășu Marțian să audă toată ședința de ce ai fost de părere mai bine să căutăm alta.”

Nu mă așteptase să spun.

Ori mă văzuse nehotărât.

„Am să vă spun eu tovarășilor! Întru cât acolo de fiecare dată se îmbată câte cineva și tovarășu Marțian cred că pe bună dreptate a considerat că o femeie nu are ce să caute la un asemenea spectacol degradant cum bine a fost calificat în ședința noastră.”

Nu erau prea multe tovarășe la școală dar însă totuș erau destule ca să se audă aprobarea lor.

Erau însă și destui dintre aceia cărora adevăru despre cârciumă nu le pica bine.

La drept vorbind nu era nevoie de cât de unu care să se priceapă să arunce o vorbă.

„Și unde ați fost era mai bine?”

Imediat se porniseră pe noua pistă.

„Ce motive ai să fii avocata tovarășului Marțian?”

„Ați venit la cămin ultimii!”

„Nu cumva aveți alte motive să fugiți de colectiv?”

Din nou făcuse liniște cu un pumn în masă.

„Am impresia că ați uitat tovarășilor pentru ce a fost convocată ședința noastră! În orice caz nu pentru atitudinea tovarășului Marțian față de femei și cu atât mai puțin atitudinea mea. Dar dacă prezidiul socotește că este cazu nu am nimic împotrivă întru cât amândoi sântem necăsătoriți și este dreptu colectivului să aibă în vedere viața noastră personală. Pot însă să vă informez dupe acum că discutând foarte principial aseară cu tovarășu Marțian despre viață în general am abordat și problema de mare răspundere a întemeierii unei familii.”

Creiase mai ales cu ultimele vorbe o asemenea atmosferă încât prezidiul a fost nevoit să intervină foarte energic pentru a întoarce ședința spre scopurile ei inițiale.

Se porniseră dupe aceia tovarășele femei și poate că dacă Stana nu ar fii dat în vileag bețiile care ne făcuseră pe noi să căutăm altă cârciumă chiar și cei doi ar fii scăpat fără excludere din școală care însemna automat și trimiterea înapoi la munca de jos.

„Mai bine să plângă mamele lor de cât a ta – chiar dacă nu o cunoști” ridicase ea a doua zi din umeri folosind o vorbă des folosită pe vremea aceia.

„Și te sfătuiesc tovărășește să nu iei de capital faptu că am pomenit în ședință de problema căsătoriei. Nu aș fii pomenito dacă nu exista pericolu să fiu și eu luată în focuri. Dar dacă ai mai fost în stare să reții am spus doar că am abordat problema – ceia ce nu înseamnă că am și ajuns la vreo concluzie.”

Până să ajungem „la o concluzie” a fost o iarnă cu multă zăpadă în care ne plimbam până nu ne mai simțeam picioarele și atunci intram în cofetăria din centru care prin nu șriu ce minune avea tot timpu foc în sobe.

Au fost apoi zilele libere de anu nou pe care Stana a venit să le petreacă la mine pentru că nu își păstrase locuința când plecase la școală și ne mai având familie de când fugise de acasă nu avea unde să se ducă.

Au fost apoi zilele libere de 1 Mai când iar a venit la mine din aceleaș motive și din altele și când am prezentato tovarășilor mei de la regiune.

Dar propriu zis „la concluzie” am ajuns în grabă și numai forțați de evenimente = se termina școala și dacă vroiam să fim repartizați împreună trebuia să avem la mână un act corespunzător.

Tot amînasem pentru că nu reușeam să ne înțelegem unde să ne cerem împreună – la ea ori la mine?

Nici unu nu aveam argumentu hotărâtor al familiei.

Nici unu nu aveam măcar argumentu sentimental al locurilor natale.

Nici unu nu puteam aduce ca argument altceva de cât ceia ce noi numeam „un vad gata făcut” = un număr de tovarăși cu munci de răspundere în fața cărora puteam conta și pe ceia ce realizasem până atunci.

În acest punct însă avantaju era de partea mea pentru-că =

                  1)chiar ea susținea de câte ori se ivea prileju că este prea tânără pentru a fii judecată dupe trecut

2)lucram în aceiaș regiune de când mă liberasem din armată și mă hotărâsem să devin clasă muncitoare – ceia ce ca număr de ani și de evenimente și de merite nu se putea măcar compara cu a doua ei adaptare într-un oraș străin în care făcuse facultatea muncitorească și activase o scurtă perioadă de timp

3) aveam deja o locuință pe câtă vreme ea până să vină la școală dormise numai prin cămine și camere mobilate.

„Ce să mai discutăm! De cât asemenea argumente mai bine mă iei și mă duci în fața altarului să îmi spună popa dea dreptu că femeia este datoare să se supună bărbatului.”

Se inerva pentru-că nu avea argumente și recurgea la tot felu de metode de intimidare și de convingere.

„Am văzut eu de când am dat mâna cu tovarășii tăi că nu au fost încântați. Nu le plac ochii mei ori îți pregătiseră ei pe cineva.”

„Fii și tu o dată concesiv Marțian! Măcar ca să îmi dovedești cât prețuiește dorința ta de a fii împreună.”

„Nu simți chiar așa nici o dorință de a fii pe placu meu și de a mă face fericită?”

Pentru că nici unu dintre noi nu ceda rămâneau doar două soluții = să ne despărțim ori să dăm cu banu.