Blog

Blog
Un weekend pe Transalpina și Transfăgărășan cu noul Renault Clio

Comments (0) - Road Trip, Turism

Un weekend pe Transalpina și Transfăgărășan cu noul Renault Clio

Pentru că mi-am propus să-mi schimb mașina, am început să testez modelele cu care aș vrea să o înlocuiesc. Și am început cu un Renault Clio, ultimul model, cu motor de 1.800 cm³, hibrid.

În ultimele două perioade în care am avut mașina defectă, primisem ca mașină de înlocuire de la Hertz tot un Clio hibrid, dar penultimul model. Acela avea surtor de 1.600 cm³ și era foarte sprințar, iar prin oraș, că n-am mers cu el prin alte părți, avea un consum de 5,5 litri la suta de kilometri.

Ca traseu de testare mi-am propus să merg pe Transfăgărășan și Transalpina, unde poți vedea cum se comportă mașina și pe autostradă și pe drumuri de munte, dar, din cauza vremii, am inversat traseul.

Mi-am propus să fac acest traseu în două zile și ceva, adică de vineri după-amiază până duminică seara, deși ultimele două dăți când am mers pe această dublă am făcut-o dintr-o bucată, de dimineață până seara. În două weekenduri succesive am mers o dată pe Transfăgărășan și m-am întors pe Transalpina, iar în următorul am mers invers.

Inițial îmi propusesem să ajung până după jumătatea Transalpinei, lângă lacul Oașa, dar n-am găsit locuri de cazare, așa că am căutat cazare înainte de începutul șoselei montane. Și până la urmă, bine am făcut! Pentru că socoteala de-acasă nu se potrivește, de obicei, cu cea din târg și am ieșit pe autostradă vineri pe la cinci și jumătate seara. Autostrada era plină și, deși nu era niciun accident și nicio îngustare, până după kilometrul 60 am mers cu 40-45 km/h. Pe autostradă!

Sigur că m-am enervat și i-am trimis la greu la origini pe toți șoferii de duminică din fața mea cărora le era frică să treacă pe lângă coloana de pe banda unu cu o viteză mai mare.

Când ne-m apropiat de intersecția cu drumul expres de Craiova, viteza a început să crească la 90-100, apoi pe centura Piteștiului și spre Curtea de Argeș am rulat deja la viteza legală.

Mașina a mers foarte bine cu regulatorul de viteză adaptiv pornit, care frâna și accelera prompt în funcție de trafic. Din păcate nu își ține și banda, așa cum o face Citroenul meu!

Când eram aproape de Curtea de Argeș mi-am dat seama că riscam să nu ajung înainte de nouă seara la pensiunea Cheile Oltețului, unde îmi făcusem rezervarea, așa că am sunat și am rugat-o pe doamna cu care vorbisem să-mi pregătească ceva de mâncare înainte de închiderea restaurantului, ca să nu mă culc cu mațele ghiorțăind. M-a întrebat ce vreau, dar i-am spus că mănânc orice și că îmi poate face o surpriză.

Pe naționala de la Curtea de Argeș la Vâlcea am profitat de orice linie dreaptă, pe care nu era linie continuă și unde nu venea nimic din față pentru a depăși șoferii care dormeau pe ei la volan. Și la fel am făcut și după ce am trecut pe șoseaua spre Târgu Jiu. Am oprit o singură dată înainte de Horezu pentru a merge la toaletă Și am reușit să ajung la pensiune la nouă fără un sfert. Cu cinci minute mai repede decât estimase Waze la ieșirea din București.

Doamna a fost foarte amabilă, mi-a dat cheia camerei și mi-a adus la cină o ceafă de porc cu cartofi prăjiți și murături, iar ca desert un papanaș uriaș cu smântână și dulceață de afine.

I-am spus că la ceafa de porc ar merge un vin roșu și mi-a oferit un pahar din partea casei. N-a fost el chiar roșu, ci mai mult roze, dar era bun, așa că porcul, din farfurie, nu s-a suparat că i-am dat cera semitransparent în care putea foarte bine să și

înoate, nu doar să bea…

Am dormit neîntors pentru că fusese o zi lungă, iar dimineață, după duș și bărbierit, am coborât la micul dejun cu laptopul pentru a urca online povestea zilnică. Am mâncat o foarte bună omletă țărănească cu multe ingrediente pe lângă ouă, însotită de un capucino și un pahar cu apă. Apoi am plecat!

Pentru cei care merg pe Transalsina sau în vizită la mănăstirile din Oltenia recomand Pensiunea Cheile Oltețului, unde vor găsi gazde primitoare, camere mobilate cu gust, în stil tradițional, cu mobilier din lemn masiv, o bucătărie savuroasă și o terasă umbrită, unde pot petrece seară agreabilă.

Prima oprire de sâmbătă am făcut-o repede, la Mănăstirea Polovragi, unde m-am închinat și am aprins lumânări pentru vii și morți.

Am lecat apoi mai departe, prin Novaci spre Transalpina. M-au enervat un pic cei care mergeau excesiv de încet ca să admire peisajul, dar nu foarte tare… Nu toată lumea are ochiul meu format pentru a surprinde orice detaliu la viteze amețitoare (glumesc)!

Oricum, drumul este superb, fără gropi, cu pante abrupte și curbe strânse atât la urcare cât și la coborâre. Am avut noroc că de fiecare dată când ajungeam In spatele unui vilegiaturist care mergea cu viteza căruței, acesta se oprea repede într-un refugiu ca să admire peisajul. Eu am oprit o singură dată, pe un vârf înainte de Rânca, și m-am comportat pentru câteva minute ca un turist autentic făcând câteva poze.

Poate că unele pășuni ar mai trebui împădurite. Sunt arbori izolați cam peste tot, dar ar trebui plantați și alții ca să se formeze adevărate păduri.

La coborâre, după Rânca, a trebuit să mă opresc de două ori, ca să las să treacă o dată doi măgăruși și a doua oară două vaci.

De cealaltă parte a muntelui peisajul se schimbă complet, cu drumul care șerpuiește vin pădurea deasă de brazi. Iar după ce faci la stânga spre Sebeș, înainte de Voineasa, mai urcă și coboară foarte puțin, formând apoi un fals plat în ușoară coborâre (ăsta e un termen pe care l-am împrumutat de la comentatorii curselor cicliste de pe Eurosport), cu curbe când mai strânse, când mai largi, dar și cu linii drepte pe care să poți depăși. Si am testat accelerația și frâna mașinii, care a stat impecabil atât pe curbele rapide, cât si pe cele strânse.

La prânz m-am oprit la cabana Oașa, pe malul lacului cu același nume.

Am coborât un pic prin pădure până pe mal, unde peisajul este magnific și, judecând după bărcile legate la ponton, cred că se pot face și plimbări pe lac.

Mâncarea a fost și aici foarte bună (o ciorbă de văcuță și un șnițel țărănesc cu cartofi aurii și salată de varză). Și am avut noroc și de liniște, pentru că monitorii care organizau activitățile și jocurile copiiilor din tabără i-au dus pe cei mici să mănânce înăuntru.

Afară erau 16°C. Parfum pe lângă canicula din București! La soare era bine, dar pe terasa umbrită, cu vântul răcoros care nu se oprea, unora putea să li se pară prea rece… Mie nu!

Am pornit apoi mai departe către Sebeș și de acolo, pe autostradă, până după Sibiu. Mașina s-a comportat extraordinar pe curbele rapide. Vă sfătuiesc, dacă faceți acest drum, să vă opriți un pic și la baraj pentru a admira peisajul și a gusta din plăcintele coapte pe lespede, o specialitate locală.

Am mers foarte bine și pe drumul spre Făgăraș, până când am făcut dreapta spre Transfăgărășan. M-am oprit însă repede, în Cârțișoara, unde îmi făcusem rezervare la Casa Moșului. (Prima întrebare pe care mi-am pus-o, când mi-am făcut rezervarea a fost dacă exista și o casă a babei? Și dacă or avea și fete ca să vedem transpunerea basmului în realitate!?).

Aici cina chiar este surpriza casei. Proprietarul se hotărăște în fiecare zi ce gătește și îi sună se cei care au rezervare ca să-i întrebe dacă vor să mănânce. Ei i-am spus de la început că nu este nevoie să mă sune pentru că mănânc orice va dori să îmi dea.

Am ajuns devreme așa că m-am relaxat un pic în curte, cu o bere rece în față, la umbra pomilor… Iar la cină am mâncat păstrăv, stropit cu un vin alb, ca să-l lăsăm să înoate.. (Vinul Moșului de la Casa Moșului!)

Încă un loc pe care-l recomand celor care au drum prin zonă! Proprietarii sunt niște oameni minunați, camerele sunt amenajate cu gust, cu reproduceri ale unor desene de artiști celebri pe pereți. Te poți relaxa în curte la umbra pomilor, cum am făcut și eu, iar liniștea serii nu e spartă decât de talăngile bivolițelor care vin de la păscut… (Eu personal am promis că revin!)

Dimineață, după un mic dejun copios, am pornit mai departe, cu un mic ocol către mânăstirea Cârțișoara, o adevarată oază de liniște, cum am mai întâlnit doar la mânăstirea Slatina din Bucovina.

Apoi am abordat Transfăgărășanul, cu scurte opriri pentru a face poze.

Din nou am observat repriza mașinii și stabilitatea ei pe serpentine. (Atunci când mă lăsa traficul să i-o testez…)

Am trecut prin tunelul din vârf fără să mă mai opresc la Bâlea Lac, unde era deja plin și mașinile aproape blocaseră șoseaua.

La coborârea pe partea argeșeană, cu multe porțiuni cu curbe mai largi am încărcat încă o dată complet bateria mașinii doar pentru a o descarca din nou pe porțiunile de plat, când rămânea în funcțiune doar motorul electric.

Am avut și două opriri neprogramate, pentru a fotografia urșii, adevaratele vedete ale șoselei. Și dacă tot blocaseră tâmpiții din față traficul ca să facă poze, m-am alăturat și eu tagmei lor…

Cică la Bucuresti a început să circule o vorbă: decât să te mai duci la grădina zoologică să vezi niște animale chinuite, mai bine urci pe Transfăgărășan că e mai pitoresc și până și urșii arată mai bine!

Restul drumului a fost fără istoric. Un mic blocaj la barajul Vidraru și o pauză de cafea la Curtea de Argeș. Și în final autostrada până aproape de casă, pe care am remarcat cum motorul termic încărca bateria în timp ce rula, iar apoi timp de un minut și ceva rămânea singur motorul electric, reluându-se apoi acest ciclu!

Când am ajuns acasă am verificat consumul mașinii. Consumul mediu pe toți cei 3.000 de kilometri parcurși de mașină era de 6 litri la 100 km, dar pe traseul făcut de mine consumul scăzuse la 5,4. Remarcabil pentru un surtor de 1,8 litri, chiar ajutat de sistemul hibrid!

Mașina rămâne se lista celor pe care le-aș cumpăra, chiar dacă îi lipsesc câteva opțiuni pe care mi le doresc!

Să vedem acum ce mașini mai reușesc să testez din lista pe care o am in minte!

Vacanță plăcută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *