Legitimitatea Comisiei Europene
Alegerea comisarilor europeni este complet netransparentă, iar cetățenii europeni sunt complet scoși din ecuație. Acest lucru este exact în spiritul vorbei aceleia care spune că dacă votul nostru ar conta ar fi interzis!
În principiu, fiecare țară are dreptul la un comisar și acesta este ales de guvern. Iar președintele Comisiei este decis în urma unor negocieri desfășurate, în general, în spatele unor uși închise, cetățenii europeni fiind, de fapt, puși în fața unui fapt împlinit!
Toată această lipsă de transparență nu face decât să alimenteze euro-scepticismul, aflat în creștere în marea majoritate a țărilor europene.
După părerea mea, comisarii europeni ar trebui să fie aleși prin vot direct, la fel ca parlamentarii europeni, câte unul pentru fiecare țară membră, de către cetățenii țării pe care îi vor reprezenta în comisie. Apoi la întrunirea comisiei își vor vor repartiza portofoliile în funcție de competențele lor profesionale. Tot la prima ședință a comisiei, comisarii ar trebui să își aleagă un președinte și nu vicepreședinte, care apoi fac rocada între ei la mijlocul mandatului de cinci ani. Aceștia din urmă ar trebui aleși dintre reprezentanții țărilor care nu au mai deținut aceste funcții. În acest fel accesul la aceste funcții ar fi echitabil și, la un moment dat, fiecare țară membră va avea un președinte al Comisiei Europene…
Ce se întâmplă acum? Cele două mari partide europene, popularii și socialiștii, propun fiecare câte un candidat, dar negocierile la nivel de șefi de guverne s-ar putea să decidă până la urmă un câștigător complet diferit.
Exact așa s-a întâmplat în urmă cu cinci ani, când doamna Ursula von der Leyen nici măcar nu a fost candidata vreunuia dintre cele două mari partide europene. Prietena ei, Angela Merkel, a vrut să scape de ea din guvern, așa cum s-a exprimat recent președintele Croației, și a propulsat-o în această funcție. Ce-a făcut după aceea această doamnă știe toată lumea, inclusiv despre negocierile complet netransparente cu producătorii de vaccinuri în timpul pandemiei de COVID-19, care au alimentat o mulțime de teorii ale conspirației. Se pare că procuroarea noastră europeană, doamna Kovesi, s-a autosesizat și a început să ancheteze această afacere, dar mai avem destul până să aflăm vreo rezoluție.
Ei bine candidații de anul ăsta la președenția comisiei sunt un domn din Luxemburg din partea socialiștilor și chiar blamata doamnă von der Leyen din partea popularilor…
Să amintim faptul că predecesorul doamnei von der Leyen era tot din Luxemburg, care a mai avut președenția comisiei timp de trei mandate. Și Germania a mai avut încă un mandat de președinte al Comisiei Europene. Și mai sunt încă douăzeci de țări din Uniune care nu au avut până acum niciodată vreun președinte al Comisiei Europene – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria. Dintre acestea, Polonia a deținut președenția Consiliului European prin Donald Tusk, iar Spania, prin Manuel Marin, a deținut un mandat interimar de Președinte al Comisiei, timp de câteva luni, după demisia lui Jacques Santer în 1999.
În fața unei nemulțumiri în creștere referitoare la eficiența instituțiilor europene, ca să nu mai vorbesc de compentența uriașei birocrații, ar trebui să fie reașezate toate instituțiile europene pe baze mult mai transparente și să se elimine în orice caz dreptul de veto, care nu are la bază pe criterii obiective. Cum este, de exemplu, în acest moment dreptul de veto exprimat de Austria împotriva intrării noastre și a Bulgariei în spațiul de liberă circulație cu frontierele terestre.
Mai sunt multe de spus, inclusiv despre alegerea parlamentarilor europeni pe liste sau despre numărul de semnături necesare pentru un independent pentru a ajunge pe buletinul de vot la orice fel de alegeri. Dar voi reveni cu aceste subiecte cu altă ocazie!
