Descoperirea Versailles-ului
În duminica paștelui catolic am luat trenul din Gara Montparnasse și după mai puțin de un sfert de oră am coborât în gara Versailles Chantiers, iar de aici după o plimbare de mai puțin de o jumătate de oră am ajuns la intrarea în castel. Lume era ca la balamuc, dar nu ne-am descurajat. Ne-am așezat la coadă și după vreo altă jumătate de oră am reușit să luăm biletele și să intrăm.
Citisem multe despre castel, dar realitatea era covârșitoare. Pe lângă el, Luvrul părea un pitic. 2.300 de camere! Dacă s-ar putea vizita toate, ai putea rătăci săptămâni întregi prin castel…
Noi am urmat sensul vizitei, trecând prin apartamentele mătușilor lui Ludovic XVI, Madame Adelaide și Madame Victoire, către cele ale bunicului lor Regele Soare și Galeria Oglinzilor. Ne-a șocat toaleta regelui, sub care stătea permanent un valet (Le Roi de La Chaise – regele scaunului), care-i schimba olița imediat ce o folosea. Destul de modern pentru vremea aia, dar cine altcineva își permitea un asemenea angajat?
Galeria Oglinzilor ni s-a părut cam prăfuită, iar oglinzile un pic stricate… Am trecut și prin apartamentele doamnei de Maintenon și prin galeria imperiului, apoi am ieșit la aer curat în grădină. Fiind zi de sărbătoare, dăduseră drumul multor fântâni, iar spectacolul era fascinant.
Peste tot erau familii cu copii și am rămas șocați că aproape toți aveau câte trei sau chiar patru copii, majoritatea mici. Din discuțiile ulterioare cu colegii mei aveau să aflu că statul francez oferea scutiri importante de impozit și ajutoare familiilor numeroase pentru a crește natalitatea.
Era foarte cald și plimbarea prin parc ne cam făcuse sete.. Și exact atunci am găsit-o pe doamna care avea o tonetă unde storcea portocale și vindea sucul la pahar. În Franța, pe vremea aia era o adevărată aventură să încerci să bei suc de portocale natural. Încercase prietenul meu Marc… Cred că am băut fiecare câte trei pahare, aproape dintr-o sorbitură. Și doamna era uimită de asemenea clienți! Și de atunci, această tonetă cu suc de portocale proaspăt stors a rămas un punct obligatoriu de oprire de câte ori am mai trecut prin parcul castelului de la Versaille. Și spre uimirea mea, chiar și ultima dată când am fost acolo, acum vreo 14 ani, ne servea aceeași doamnă ca în 1992…
Micul și Marele Trianon erau închise. Le-am admirat pe afară doar. În schimb am putut vizita le Hameau de la Reine, locul de joacă al reginei Marie-Antoinette, unde ea și doamnele ei de companie făceau pe țărăncuțele, eventual se mai și lăsau fugărite și trântite prin fân de anumiți gentilomi, deghizați și ei în țărani… Asta în timp ce regele se deda activității sale preferate, lăcătușeria…
Când am început să urcăm înapoi dealul spre castel se făcuse destul de târziu și deja eram foarte obosiți. Dar am perseverat, pentru că altă soluție nu aveam…
Am ajuns la gară, ne-am suit în tren și imediat ne-a luat somnul. Ne-a trezit conductorul la gara Montparnasse, unde rămăsesem singurii pasageri care nu coborâseră. Iar trenul trebuia să plece la depou…
Acasă, am ronțăit rapid ceva, apoi ne-am băgat în pat și am dormit neîntorși până dimineața!
