Cântăreții stradali și din metrou
O temă pe care n-am abordat-o încă, dar care m-a frapat încă de la început în Franța, a fost calitatea excepțională a celor care cântau în spațiile publice și în trenurile și stațiile de metrou. În cele 12 luni pe care le-am petrecut acolo am ajuns să am chiar favoriți…
Primul dintre aceștia era un negru destul de în vârstă, cu părul creț și cărunt. Acesta se urca în metrou și, timp de câteva stații, ne încânta cu o muzică country autentică, acompaniat de o chitară rece. Cred că m-am intersectat cu el de 6 sau 7 ori de-a lungul anului și de fiecare dată i-am pus câteva monede în cutiuță.
Pe locul următor era o doamnă, destul de tânără, pe atunci, violonistă, care cânta muzică simfonică pe holurile stațiilor de metrou. Pe ea am auzit-o mai des, pentru că două dintre locurile sale predilecte erau stațiile Montparnasse Bienvenue și Pasteur, adică stațiile mele de domiciliu… Din ceea ce cânta am reușit să recunosc un capriciu de Paganini și o sonată de Beethoven.
Și tot la Montparnasse am auzit pentru prima oară și mi-au rămas la suflet o trupă de cântăreți sud-americani. Aceștia erau destul de mulți și cântau doar în stațiile mari de metrou, unde holurile erau mai largi și prezența lor nu încurca foarte tare trecerea pasagerilor grăbiți…
Și am mai remarcat de asemenea cântăreți, în majoritate negri, care veneau cu chitare electrice și instalații mobile de amplificare, în metrou ori prin piețele Parisului intens populate de turiști. Toți cântau extraordinar de bine…
Colegii mei francezi mi-au spus că pentru a avea dreptul legal de a cânta la metrou, trebuiau să dea un examen foarte serios, în fața unui juriu, care făcea selecția candidaților. Acest lucru s-a întâmplat însă mai târziu, după 1997, și atunci am remarcat și eu ecusonul cu sigla metroului parizian pe el și cu un număr de ordine.
Iar pentru cine e interesat de un pic de istorie a fenomenului, am citit că și Edith Piaf la început de carieră, la 15 ani, cânta în metroul parizian!
Și poate că m-am intersectat, fără să știu, și cu Ben Harper, care la începutul anilor 90 cânta la metrou și pe străzile Parisului!
Mai erau și acordeoniști de-ai noștri și guriști, dar încă puțini…
