Blog

Blog
Mutarea în apartament

Mutarea în apartament

Sâmbătă trebuia să ne mutăm în apartamentul pe care ni-l alesesem. Vorbisem cu doamna concierge (portăreasă) să trecem vineri seara, după 6, să luăm cheile și să aducem o primă tranșă de bagaje, urmând să ne instalăm definitiv sâmbătă. Zis și făcut, vineri am plecat amândoi cu primul autobuz, cel de 16:30, și la șase fără zece am coborât în Gara Saint-Lazare. Am urcat în camere, unde aveam bagajele pregătite, și am coborât imediat îndreptându-ne spre stația de metrou. Am luat linia 12 până la stația Pasteur și de acolo am mers 10 minute pe jos. Am luat cheile, am urcat, ne-am dus fiecare bagajele în camera lui și am scos băutura de acasă, care încă nu se terminase, și am pus-o în bucătărie, să fie mai la-ndemână. Am mai cotrobăit un pic apoi prin dulapuri și am constatat că aveam stocuri de detergent pentru mașina de spălat rufe, dar și pentru cea de spălat vase, pentru o perioadă destul de lungă. Foștii locatari fuseseră generoși… Mai erau niște chestii pentru curățenie, multe dintre ele pe care nu le cunoșteam. Și nu numai datorită faptului că acasă nu ne prea ocupam noi de curătenie, ci și pentru că la noi oferta nu era încă atât de diversificată. Am descoperit și aspiratorul, cu o provizie zdravănă de saci, și fierul și o masă de călcat. Singurul lucru care ne lipsea era televizorul. Dar chestia asta îmi propusesem s-o rezolv a doua zi.

Am coborât pentru a ne întoarce spre hotel și am mai dat o raită prin zonă, descoperind la primul colț de stradă, opus direcției din care venisem de la metrou, un market Framprix. Deci aveam și un loc pe aproape unde să ne facem cumpărăturile.

Când am plecat, am coborât direct în Place Pigalle pentru a mai mânca o dată un sandvici cu merguez frittes, pentru că era clar că nu vom mai străbate Parisul special pentru asta.

Sâmbătă dimineața am luat micul dejun devreme la hotel și la opt jumate predasem deja camerele și eram în metrou în drum spre casă.

Aveam multe de făcut în acea zi, inclusiv să ne facem aprovizionarea, pentru că duminica aproape toate magazinele erau închise. De fapt singurele deschise erau niște magazine ținute de magrebieni, unde prețurile erau sensibil mai mari decât în alte părți. Asta o învățasem deja pe pielea noastră…

Primul lucru pe care voiam să-l fac era să cumpăr un televizor. Voiam să iau unul pe care să-l duc apoi la București, deși încă nu mă gândeam cum voi face asta… (O să fie și despre asta o poveste, dar va mai curge niște apă pe Sena pân-atunci…) Mă uitasem toată săptămâna la prețuri prin magazinele specializate (FNAC și Darty), dar dificultatea provenea din faptul că norma noastră de sunet, în România, era diferită de norma occidentală. Dacă un televizor color obișnuit îl luai cu 1.500-2.000 de franci, unul PAL/SECAM DK, așa cum îmi trebuia mie, era 4.000-4.500, dacă nu peste 5.000. Și asta mi se părea deja prea mult, plus că nu aveam de fapt acești bani atunci. Unul dintre colegi îmi dăduse adresa unui magazin de electronice aproape de Porte de Clignacourt, unde se vindeau articole care fuseseră folosite pentru târguri, expoziții, vitrine, etc. și care se vindeau mai ieftin.

Am plecat din apartament ca să luăm metroul de la Gara Montparnasse, pentru că linia 4, care trecea pe acolo, mergea direct spre Porte de Clignacourt. Și bine am făcut. Înainte de a coborî la metrou, am observat mai mulți oameni venind cu sacoșele pline de fructe și legume. Așa că ne-am gândit că o fi vreo piață în apropiere. Și așa am descoperit Marché Edgar Quinet, situată pe strada cu același nume, și care funcționa miercurea și sâmbăta de dimineață în parcarea din mijlocul bulevardului. Cum eu întotdeauna am fost disperat după fructe mi-am luat struguri, mandarine și roșii. Iar prețurile, după ce am dat o raită prin piață ca să iau pulsul,  am descoperit că puteau fi și foarte bune, două kile la 10 franci.

Cu piețele în Paris e o poveste. Majoritate sunt volante și funcționează de două ori pe săptămână, una dintre zile fiind întotdeauna în weekend, ca să se poată aproviziona și cei care sunt la muncă în timpul săptămânii. De obicei, imediat după prânz comercianții își strâng marfa, duc ambalajele și gunoiul în locurile special amenajate și chiar înainte ca ei să apuce să strângă complet intră cei de la salubritate cu utilaje speciale, mătură și spală totul încât deja la ora 15 nu-ți mai vine să crezi că acolo a fost o piață!

După ce ne-am întors pentru a lăsa cumpărăturile acasă, am pornit din nou spre magazinul de electronice. Și de data asta chiar am ajuns. Acolo aveau doar două televizoare care corespundeau cerințelor mele și prețul era de 1.400 de franci pentru oricare dintre ele. Amândouă aveau telecomandă și ne dădeau și o antenă de cameră și un cablu de un metru și jumătate pentru a ne conecta la antena colectivă. Am mai negociat cu omul, pentru că era magrebian și știam că se poate negocia cu ei, și până la urmă am obținut o reducere de 250 de franci. Aparatul era garantat 2 ani, dar după ce mă întorceam cu el în țară era clar că nu aveam cum să mai revendic garanția, dacă ar fi fost nevoie. Mai avea și o toartă pliabilă deasupra, așa că nu ne-a fost prea greu să ne mișcăm cu el prin metrou până acasă. Odată ajunși acasă am instalat televizorul pe una dintre măsuțe, l-am conectat la antenă, am văzut că merge și apoi ne-am despărțit, plecând fiecare în altă parte.

Eu voiam am să merg pe bulevardul Saint Michel la librăriile Gibert pentru a-mi cumpăra niște cărți. Gibert Jeune este chiar pe colț vizavi de fântână, iar Gibert Joseph un pic mai sus pe partea dreaptă a bulevardului, după ce treci de Odeon.

Mă obișnuisem să citesc pe drum, atât dimineața cât și seara, la întoarcere. Dimineața, mă mai lua somnul și mai dormeam în tren, dar la întoarcere citeam întotdeauna. Așa că în cele douăsprezece luni de făcut naveta între Paris și Mantes-la-Joilie, am citit peste 200 de cărți. Am intrat întâi la Gibert Jeune și nu a mai fost nevoie să merg și dincolo. Am găsit aici integrala romanelor lui Van Gulik cu judecătorul Ti, proaspăt publicate la colecția 10/18, din care primisem câteva de la prietenii mei olandezi. Iar la ultimele două etaje am descoperit cărțile de ocazie. La ultimul etaj erau chiar cărțile SF de ocazie și nu am rezistat tentației și mi-am luat și din astea vreo două.

Am mai hoinărit un pic prin aglomerația din cartierul latin și pe Ile de la Cité și m-am intors acasă pentru că deja se înserase. Viorel făcuse cumpărături și gătise o friptură cu cartofi prăjiți. Am mâncat și am hotărât să îi invităm la masa de Crăciun pe ceilalți trei colegi ai noștri, pe Horia, Mihai și Traian. Și să încercăm să pregătim o masă în stil românesc…

Apoi cu câte o bere în mână ne-am uitat la televizor și am comentat până ne-a luat somnul…

Povești anterioare din această serie:

Plimbarea de duminică prin Paris

Ce nu mănâncă românii

Alegerea apartamentului

Primul salariu, care nu mai venea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *