Blog

A venit și sfârsitul lunii noiembrie și noi speram să primim primul salariu. Așa ni se spusese de la început: salariul se plătește în ultima zi lucrătoare a lunii. Banii pe care-i primisem în prima zi se cam duseseră. Vă imaginați… ajunsesem într-un loc complet diferit de Bucureștiul nostru și de orice oraș din România, cu multe atracții, fără să avem habar de prețuri și fără să știm ce înseamnă banii pe care-i primisem… Ni se păruse că suntem bogați pentru că acei 3.000 de franci primiți inițial reprezentau cam 10-12 salarii din țară.

Dar ziua era deja pe sfârșite și nimeni nu zicea nimic. Colegii mei primiseră deja câte un plic în care am înțeles că se afla descriptivul plății salariului (fiche de paye). L-am sunat pe Viorel și nici el nu primise nimic. Am întrebat-o pe secretarea departamentului nostru, care le împărțise plicurile colegilor, dar nici ea nu știa nimic. Așa că mi-am luat inima-n dinți și am sunat-o pe asistenta directorului financiar.

–Bonjour Madame, sunt Bogdan Buzdugan.

–Bonjour Monsieur Biuz… Biuz… Biuzdiugan… (Așa se bâlbâiau cu toții până nimereau să-mi pronunțe o variantă aproximativă a numelui. De aceea le spusesem tuturor să nu se formalizeze și să-mi spună Bogdan. Pe ăsta reușeau măcar să-l pronunțe corect…)

–Voiam să vă întreb, noi când primim salariul?

–Păi vi l-am plătit în avans, atunci când ați venit.

–Bun… am înțeles… avem totuși o problemă. Următorul salariu îl vom primi la sfârșitul lui decembrie, nu-i așa?

–Da, așa e.

–Asta este o mare problemă. Ne va fi dificil să trăim o lună și jumătate cu salariul pe o jumătate de lună…

–Nu am ce să fac, asta este regula pentru toți noii angajați. Salariul se plătește la sfârșit de lună. Deja am făcut o excepție cu dumneavoastră plătindu-vă salariul în avans. (Vocea ei părea foarte iritată, creștea în intensitate și cât pe ce să renunțe la politețea cu care era obișnuită să trateze oamenii.)

–Și vă mulțumim pentru asta. Dar presupun că toți ceilalți angajați noi sunt în general francezi și au persoane apropiate care îi pot ajuta să treacă peste acest hop… Noi, din păcate, suntem singuri, la mare depărtare de casă și nu ne poate ajuta nimeni. Ne mai puteți ajuta cu încă un avans de 3.000 de franci? Vă rog frumos… Altfel nu știu cum vom reuși să trecem peste luna decembrie…

–Am să încerc să vorbesc cu domnul director, să vedem ce putem face.

–Mai am o rugăminte, dacă tot vorbiți cu domnul director pentru a obține aprobarea…

–Da, spuneți! (De data asta iritarea din glas crescuse. Nu era bine…)

–În cazul în care ni se va aproba plata acestui al doilea avans, ar fi posibil să-l returnăm în trei rate lunare? Poate chiar cu o lună de grație… Adică să primim timp de trei luni o mie de franci mai puțin, însă acest lucru să se facă în ianuarie, februarie și martie. Și vă voi spune și raționamentul din spatele acestei cereri: la sfârșitul acestei săptămâni ne vom muta probabil într-un apartament. Chiar dacă apartamentul este mobilat și echipat, tot ar mai fi niște cheltuieli de făcut. De asemenea, poate reușim să trimitem și noi câteva cadouri de Crăciun către cei dragi de acasă.

–Bine! Voi vedea ce pot să fac. (Vocea îi suna la fel de arțăgoasă, dar parcă un pic mai moale.)

Oricum, dacă nu obțineam încă un avans nu știu pe unde scoteam cămașa. Din avansul pe care-l primisem în urmă cu două săptămâni mai aveam doar puțin peste 700 de franci. Erau multe tentații în Franța și nici măcar nu mai știam pe ce s-au dus banii. De fapt fusesem și în delegație, făcusem decontul, dar neavând încă cont bancar nu avuseseră unde să-mi vireze banii. Este adevărat că tocmai pusesem 500 pe cardul de restaurant, așa că măcar aveam o masă pe zi asigurată în luna următoare…

Se făcuse deja cinci și jumătate și mă pregăteam să plec, ca să ajung totuși la Paris înainte de ora 8 seara. Exact când mă pregăteam să ies din birou, a început să sune telefonul.

–Alo, oui…

–Bonjour Monsieur Biuzdiugan. Puteți veni împreună cu colegul dumneavoastră la mine în birou pentru a lua banii pe care i-ați solicitat?

–Merci beaucoup, Madame! Tout de suite… (Mulțumim frumos, doamnă. Venim imediat.)

L-am sunat pe Viorel și ne-am întâlnit în biroul asistentei directorului financiar. Am primit fiecare câte 3.000 de franci, am semnat pentru ei și am plecat fericiți spre Paris. Nu însă înainte de a-i mulțumi pentru că ne-a ajutat.

Am mai reușit să o scot la capăt încă o dată cu franceza mea de baltă, care totuși se ameliora în fiecare zi, iar acum puteam să-i fac cinste a doua zi lui Viorel, că tot împlineam 31… Și l-am dus la cină la unul dintre restaurantele de lângă hotel, unde am spart vreo 200 de franci!

Povești anterioare din această serie:

Prima seară la Paris

Plimbarea de duminică prin Paris

Ce nu mănâncă românii

Alegerea apartamentului