Blog

Mi-am exprimat în mai multe articole teoria că un om venit din economia reală, privată, cu experiență de leadership și management, nu i-ar vrea ca șefi pe niciunul dintre liderii politici actuali și nici pe cei din liniile doi și trei, care stau la pândă pentru a-i detrona pe primii cu prima ocazie. Majoritatea comentariilor primite au fost defetiste, în sensul că oricum nu avem ce face, aștia-s oamenii, cu ăștia defilăm, iar dacă pleacă sau sunt dați afară, vor fi înlocuiți cu alții de aceeași teapă. Nu de alta, dar cine se aseamănă se adună și de aceea nu veți vedea vreun câine ciobănesc într-o haită de lupi. Povestea lui Jack London, „Chemarea străbunilor”, rămâne doar o ficțiune, o poveste frumoasă și atât… Pe de altă parte, lupii își mai schimbă din când în când părul, dar niciodată năravul! Concluzia este că nu avem cum să schimbăm obiceiurile și convingerile actualei clase politice, putem încerca doar să o dăm la o parte, să o tragem pe linie moartă sau să creăm un alt pol de putere în parlament fără de care să nu se poată lua decizii. Și spre asta se îndreaptă teoria mea.

Majoritatea tăcută, care nu a mers la vot, a atins la ultimele alegeri parlamentare 78 % din cetățenii cu drept de vot. Dacă numai jumătate dintre aceștia ar merge la vot pentru a trimite în parlament niște independenți fără legături cu partidele actuale, proveniți din economia reală, atunci aceștia ar deține majoritatea sau ar fi pe aproape de ea. Nici unul dintre ministeriabilii partidelor nu sunt capabili să gândească diferit, să vină cu alte soluții față de cele care și-au dovedit deja limitele. Soluția miracol pe care o aplică cu încăpățânare politicieni noștri de frunte este de a mări salariile pentru a majora încasările bugetare (wage lead growth – cum zic super specialiștii din media) și de a mări taxele aplicate firmelor private. Toate astea fară a face studii reale de impact economic, ci doar calcule simple, valabile poate într-o lume ideală în care tot ce pui pe hârtie sau publici în monitorul oficial devine automat realitate. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Majoritatea măsurilor fiscale au afectat negativ mediul de afaceri, care pare să rămână principalul inamic public în ochii guvernanților. Pe de altă parte, taxarea muncii a devenit principala sursă de venit a statului. La aproape 50% din venitul brut, toate aceste taxe și contribuții sunt o povară insuportabilă și îndeamnă mulți patroni să găsească soluții pentru a le eluda. Cum altfel putem interpreta datele care ne spun că aproape 90% din angajații din companiile private muncesc, oficial, pe salariul minim pe economie ori cele care ne spun că peste un milion de români nu au niciun venit oficial, dar nu mor de foame?

Pe de altă parte, statul tot nu reușește să încaseze complet taxele pe consum (de aici faimoasa gaură de 35% din încasările provenind din TVA). Iar soluția este de a utiliza prezumția de vinovăție și de a inventa sisteme de constrângere care vor îngreuna viața firmelor private și le vor crește cheltuielile. Să remarcăm că două treimi dintre plătitori sunt corecți, dar trebuie să sufere pentru ceilalți. Firmele au fost obligate de asemenea să cumpere case de marcat conectate la ANAF, dar agenția de administrare fiscală nu știe ce să facă cu aceste date și cum să caute acul în carul cu fân…

Șefii din instituțiile statului ne tratează în continuare ca pe niște dușmani în loc de parteneri și caută măsuri restrictive, dar totul se realizează îngrozitor de prost. Asta pentru că aparatul public este încăpușat complet, iar firmele care fac afaceri cu statul sunt conduse de prieteni ai politicienilor. Și cum cine se aseamănă se adună, lângă un incompetent nu se poate aciua decât un alt incompetent! Se încearcă în permanență reinventarea apei calde în privința programelor informatice de administrare a statului. În lume sunt alții mult mai avansați decât noi în administrare informatizată așa că poate ar fi mai simplu să copiem sau să cumpărăm niște chestii care funcționează în țări avansate, decât să ne inspirăm din ceea ce se petrece prin tot felul de locuri pierdute sau paradisuri fiscale…

Și toate intențiile aparent bune sunt răsucite în așa fel încât și dacă ies să nu poată fi aplicate. L-am văzut pe un vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare spunând că ei au vrut de trei ori să elimine pensiile speciale, dar legile au fost contestate și întoarse de la Curtea Constituțională. Asta pentru că sunt incompetenți și de fapt nu vor să dispară pensiile speciale, ci doar să ne mai arunce un pic de praf în ochi.

Anul viitor la alegeri ni se mai oferă o șansă. Nu ar trebui să o lăsăm să scape, ci ar trebui să venim cu oameni cu experiență în economia privată, lideri adevărați, care pot induce o adevărată schimbare!