Blog

Blog
Noua parcare civilizată din Piața Drumul Taberei și problemele pe care le lasă neterminate

Comments (2) - Uncategorized

Noua parcare civilizată din Piața Drumul Taberei și problemele pe care le lasă neterminate

De peste 30 de ani, de când locuiesc în Drumul Taberei, fac piața la Moghioroș. (Piața Drumul Taberei cum se numește acum, pentru că pe Alexandru Moghioroș, fost comunist de frunte, l-au trecut se bună dreptate la dușmani). E o piață bună, cu prețuri decente comparativ cu altele din București, unde găsești și producători și comercianți. Eu în general cumpăr de ani de zile de la aceleași persoane și am cam doi-trei furnizori pentru fiecare categorie de produse. Fructele, de exemplu, le cumpăr de la doamna Petra sau doamna Lucica (sper să nu se supere soții că nu i-am amintit și pe ei), de peste 12 ani deja. Roșiile le iau de la domnul Marian, producător agricol din Vidra, încă de pe vremea când fiica lui cea mică, care a început facultatea anul trecut, era în clasele primare. Pepenii îi iau de la doamna Cristina din Dăbuleni, încă de pe vremea în care băiatul ei cel mare, proaspăt absolvent de medicină, era elev de liceu. Chiar l-am admirat pe Vlad, fiul doamnei Cristina, în urmă cu câțiva ani, când a vândut pepeni toată vara în piață pentru că mama lui a trebuit să se opereze la un picior și multă vreme a trebuit să evite statul în picioare.

Și cum mă duc cu masina, pentru că iau multe kilograme odată și îmi ieste greu să le car pe jos, traversând parcul, am apreciat deschiderea noii parcări, după o așteptare cam lungă de peste 3 luni, în care gasirea unui de loc liber unde să-ți pui mașina fără să încurci pe nimeni era o adevarată aventură. (Oare când vor învăța autoritățile publice că lucrările care încurcă ceva, chiar dacă după ce sunt gata le vor aduce aplauze, trebuie realizate cu maximum de viteză, lucrând la ele 24/7? Este un lucru simplu care trebuie impus constructorilor de la început!)

Însă noua parcare nu a rezolvat toate problemele… Sâmbătă, când am fost la piață, deși erau încă locuri libere în interior, multă lume oprise mașina pe prima bandă a bulevardului, ca să nu plătească cei 4 lei/oră, iar șirul de masini se apropia de stația de la Drumul Taberei 34.

Și am remarcat cu stupoare că, în al treilea deceniu al secolului 21, sistemul de plată a parcării nu este automatizat. Banii ni-i lua o doamnă, care stătea săraca în ploaie pentru a încasa tariful și a elibera bonul fiscal. Ca pe vremea bunicilor domnului primar! Îmi pare rău pentru el, dar ca om încă tânăr și umblat prin lume ar fi trebuit să ducă modernizarea până la capăt!

Nu este rezolvată însă nici parcarea mașinilor comercianților și producătorilor din piață, care evident folosesc niște dubițe sau breakuri pentru transportul mărfii. Dacă și-ar parca și ei mașinile aici, atunci practic nu ar mai fi prea mult loc pentru clienți, iar tariful de parcare s-ar regăsi, bineînțeles, în prețurile de pe tarabă. Teoretic, ei ar trebui să descare marfa înainte de ora 7 dimineața, când accesul este gratuit și apoi să-și ducă mașinile… unde? Unde văd cu ochii! Pentru că nu există nicio parcare amenajată pentru ei. Îmi povestea cineva că l-au interpelat asupra acestui aspect pe reprezentantul permanent al primăriei în piață și acesta le-a răspuns că nu-l interesează, nu e treaba lui. Interesant! Ceea ce nu întelege probabil primăria e că pentru a face comerț este nevoie de minim două persoane: un vânzător și un cumpărător. Au rezolvat problema parcării pentru cel de-al doilea, dar dacă primul nu are unde să-și țină mașina cu marfă, jumătate din ecuație rămâne nerezolvată… Ar trebui găsit un spațiu, undeva în spatele pieței, unde să-și poată duce comercianții mașinile peste zi. Și sper că va putea fi amenajat cel puțin la același standard ca parcarea din față. Apoi, ar trebui să li se permită accesul gratuit de două ori pe zi, la venire și la plecare, câte o oră pentru a-și lăsa marfa și a lua apoi ambalajele.

S-au realizat 80 de locuri de parcare și s-au plantat 25 de copaci. O să spuneți că sunt cârcotaș, dar probabil cu un alt aranjament al copacilor puteau fi mai multe locuri de parcare și mai mulți copaci… De exemplu, copacii care se văd în partea din dreapta a fotografiei ar fi trebuit să lase loc pentru încă vreo 10 locuri de parcare. În schimb, s-ar fi putut planta copaci în locul buruienilor  de pe marginea bulevardului, după stația de autobuz, și pe latura din spate, spre gura de metru, chiar pe două rânduri acolo, pentru că este prea mult spatiu pavat și asfaltat în acea parte.

Ce mai aștept eu de la Primaria Sectorului 6, în mandatul actualului primar, pentru a mă hotărâ dacă îi mai dau vreodată votul meu?

Sistematizarea circulației pe străzile și aleile din interiorul buclei pe care o face Drumul Taberei, între Piața Drumul Taberei și Auchan, cu trecerea acestora pe sens unic și cu amenajarea de locuri de parcare pe ambele laturi ale străzilor. Și de asemenea găsirea unei soluții pentru refacerea parcărilor în spic pe marginea bulevardului Drumul Taberei, acolo unde acestea au fost desființate după lucrările de la metrou.

Și nu în ultimul rând, plantarea unei adevărate păduri pe mijlocul bulevardului și pe marginea lui, acolo unde acum este doar iarbă, în general uscată…

Dacă mă gândesc bine, acești 25 de copaci plantați în noua parcare de la piață, sunt prima realizare de acest fel pe care o văd în acest mandat. În rest, sigur, s-au reabilitat spații verzi, cu băncuțe, umbrare și replantări de iarbă, dar atât. Copaci noi n-am văzut și ei reprezintă adevăratul plămân al naturii!

Ce ziceți domule primar? Faceți și aceste lucrări?

Comments (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *