Blog

Blog
Să fii furat, dar să te alegi cu 3 castele…

Comments (0) - Turism

Să fii furat, dar să te alegi cu 3 castele…

Este cazul lui Francisc I, regele Franței. Și doar unui rege i se putea întâmpla asta!

Pe vremea lui existau mai mulți fermieri generali. Dar ăștia să nu credeți că se ocupau de agricultură! Nu, acești fermieri generali erau „culegători” de impozite. Și ce să vezi, trei dintre ei au început să aplice o vorbă românească, aia cu împărțitul și cu făcutul părții. Iar din banii furați, din cei pe care i-au făcut partea lor, s-au apucat să-și construiască niște castele.

Legenda spune că regele știa că cei trei îl fură, dar dacă a văzut că s-au apucat de construit castele, i-a lăsat să o facă. Se știe că lui Francisc îi plăceau castelele. El însuși a construit sau renovat 11. Și mai știa că dacă-i aresta și le lua banii, oricum nu îi putea folosi pentru a construi alte castele. El era un bun administrator, spre deosebire de regele nebun al Bavariei, care a construit castele până și-a lăsat țara în faliment…

Ei bine, când castelele au fot aproape gata, regele le-a confiscat și i-a arestat pe cei trei. Soarta lor a fost pecetluită din acel moment. Unul s-a spânzurat în celula sa, altul a murit pe eșafod, iar al treilea a reușit să scape cu fuga în Flandra, unde a și murit doi ani mai tarziu. Vă voi povesesti aici doar despre două dintre aceste castele, pentru că acestea sunt de fapt cele care s-au păstrat până în zilele noastre…

Unul dintre castele, cel de la Azay-le-Rideau, a fost dăruit de Francisc camaradului său de arme și căpitan al gărzii sale, Antoine Raffin. Acesta nu provenea dintr-o familie bogată, singura sa avere fiind spada. De aceea nu și-a putut permite să finalizeze lucrările la castel și acesta a rămas un pic neterminat. Totuși este considerat una dintre bijuteriile arhitectonice ale Renașterii, iar imaginea fațadei sale oglindită în apă este extraordi­nară. Și parcul care-l înconjoară oferă un peisaj încântător, cu plimbări posibile la umbra copacilor seculari.

Cel de-al doilea castel, cel de la Chenonceaux, a avut o istorie un pic mai zbuciumată, devenind cunoscut drept castelul „Damelor”. Și asta pentru că, Henric al II-lea, urmașul lui Francisc I, l-a făcut cadou favoritei sale, Diane de Poitiers. Aceasta era o amazoană și o vânătoare înrăită. Și-a făcut o mică grădină de flori într-un colț al curții castelului, dar pentru a ajunge mai ușor pe celălalt mal al râului Indre, unde se afla o pădure cu vânat din abundență, a pus să se construiască un pod peste apă.

Henric al II-lea era un pasionat al tradițiilor medievale și a reînviat turnurile cavalerești la curtea sa. În timpul unei șarje cu lăncile, a fost rănit la cap, din greșeală se spune, de către căpitanul gărzii sale scoțiene, Gabriel Montgomery. A murit a doua zi…

După moartea sa, fiul său Francisc a devenit rege, dar puterea reală a preluat-o mama sa, văduva lui Henric, Catherina de Medicis.

Aceasta nu o suportase niciodată pe Diane de Poitiers, dar cât a fost în viață soțul său, a stat cuminte și și-a jucat rolul de soție neglijată. Însă de îndată ce roata s-a întors, i-a propus Dianei nu schimb „avantajos”, castelul de la Chenonceaux contra celui de la Chaumont. Diana a acceptat pentru că altfel viața sa era în pericol, dar nu s-a dus niciodată la Chaumont, o fortăreață medievală, sumbră, incomparabilă cu însoritul și strălucitorul Chenonceaux. Diana s-a retras și s-a izolat în castelul său de la Anet și nu a mai trăit foarte mult.

Catherinei i-a plăcut la Chenonceaux și s-a dus acolo de multe ori. Și-a făcut și ea o grădină, pentru că nu suporta să se plimbe prin cea desenată de rivala sa înfrântă. Și îi plăcea să se plimbe și pe deasupra apei, dar fiind o doamnă mai în vârstă, bolnăvicioasă, i-a fost frică să nu o tragă curentul și să se îmbolnăvească. A acoperit podul cu o galerie închisă, cu etaj și așa a ieșit un monument unic, care pare construit chiar deasupra apei.

Dar istoria castelului a fost marcată și de a treia damă. După asasinarea regelui Henric al III-lea, fiul preferat al Catherinei și ultimul care a domnit, văduva acestuia, Louise de Lorraine, s-a retras aici pentru a-și plânge soțul mult iubit, Ea și-a amenajat o cameră sumbră pictatp doar în negru și nuanțe de gri, decorată cu motive macabre, unde s-a retras și de unde nu a mai ieșit timp de doi ani, până la moartea Sa.

Chenonceaux rămâne și el o bijuterie a renașteri, un castel complet mobilat în care puteți admira o colecție de mobilă, tapiserii și picturi ale unora dintre cei mai importanți artiști din secolele 16, 17 și 18: Rubens, Primaticcio, Tintoretto, Corregio, Van Loo, Murillo, Clouet, Sassoferrato, Andreea del Sarto, Veronese, Poussin, Van Dyck, Zurbaran…

Toate aceste opere reflectă istoria castelului și rolul jucat de doamne în definirea monumentului pe care-l putem vizita în epoca noastră.

Vacanță plăcută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *