Castelul Măștii de Fier
La o aruncătură de băț de Paris, lângă Melun, se află un castel făcut celebru de Dumas.
La Vaux-le-Viconte, castelul lui Fouquet, are loc serbarea în timpul căreia se încearcă substituirea regelui Ludovic al XIV-lea cu fratele său geamăn, cel care, conform celebrului romancier, va deveni Masca de Fier, pentru ca nimeni să nu-i poată vedea fața identică cu cea a regelui și să mai încerce o lovitură de stat! De fapt Dumas oferă două finaluri opuse acestei acțiuni! Substituirea eșuează în „Vicontele de Bragelonne”, dar reușește în „Masca de Fier”!
Această serbare a avut lor și în realitate. Fouquet, ministrul de finanțe pe care Regele Soare l-a moștenit de la Mazarin, tocmai își terminase castelul și se impunea inaugurarea lui printr-o serbare splendidă. Din păcate pentru el, luxul acestei serbări și al castelului l-a făcut pe rege să se simtă umilit. Acesta abia începuse construcția castelului de la Versailles și nici o altă proprietate a sa nu rivaliza cu noua bijuterie a ministrului său. Colbert, omul de încredere al regelui, care își dorea postul ocupat de Fouquet, a mai pus și el niște paie pe foc. Și regele a dat ordinul secret al arestării ministrului de finanțe.
Legenda mai spune că cel care l-a arestat pe Fouquet, cam la o săptămână după serbare, a fost tocmai Charles de Batz de Castelmore d’Artagnan, omul care a stat la baza personajului lui Dumas din epopeea celor trei mușchetari. (Și apropos de celebrul romancier francez, v-ați gândit vreodată cum îi pronunță americanii numele? „Dum ass”!?)
Dar în afară de legende mai există și alte motive pentru a vizita castelul și grădinile sale. Nicholas Fouquet a angajat cei mai importanți artiști ai epocii sale, pe arhitectul Louis le Vau, pictorul Charles Le Brun și peisagistul André le Notre. Le Notre, care era și grădinarul regelui, a creat aici prima variantă a superbelor grădini franțuzești, ce vor fi adoptate apoi în toată Europa, dar mai întâi le va repeta la o scară mai mare la Versailles! O combinație excepțională între farmecul grădinilor și simfonia fântânilor! O adevărată capodoperă!
În plus, până la deschiderea sa pentru public în 1968, castelul a fost locuit în permanență și este complet mobilat și utilat. Vizitându-l veți simți un pic din farmecul vieții la curtea Regelui Soare!
Chiar dacă ni se pare că Parisul, orașul luminilor, este chintesența Franței, merită să ieșiți un pic și în afara lui pentru a-i vizita și vecinătățile.
Când am fost aici pentru prima dată, în 92, am mers aproape 11 km pe jos, de la gară la castel și înapoi, pentru a-l vedea. Și nu mi-a părut rău!
Vacanță plăcută!
