Blog

Blog

Comments (1) - Uncategorized

43 de erori curente de evitat în timpul interviului de recrutare

Căutarea unui loc de muncă este lungă și dificilă. Ea necesită o strategie bine gândită și pertinentă, legată direct cu potențialul dumneavoastră și respectul față de câteva reguli nescrise. Trebuie să evitați comiterea anumitor greșeli, gafe, etc. Dacă îi veți întreba pe vânătorii de capete, ori le veți urmări postările pe rețelele sociale sau pe bloguri, veți descoperi anecdote la fel de amuzante pe cât sunt de aberante, comportamente nepotrivite, vorbe inacceptabile ori lipsa anumitor lucruri care ar fi trebuit învățate în „cei 7 ani de-acasă”. Voi enumera mai jos câteva dintre cele mai curente erori de evitat într-un interviu de recrutare.

Aceste greșeli care se pot dovedi eliminatorii – pentru că o întreprindere nu recrutează doar o competență sau o abilitate, ci și o persoană care știe să se comporte în societate – sunt adesea datorate stresului și emotivității. Citindu-le poate vi se vor părea exagerate, dar sunt comise totuși de către profesioniști de calitate, care-și pierd în aceste momente stresante controlul emoțiilor și uită anumite reguli de bază. Iată aceste greșeli, pe care cunoscându-le, le puteți evita:

  • Să ajungeți cu întârziere;
  • Să ajungeți prea devreme;
  • Să mirosiți ca o parfumerie;
  • Să vă criticați fostul patron;
  • Să vă umflați CV-ul, spunând că știți mai multe decât puteți duce;
  • Să purtați haine în decalaj cu codul vestimentar al întreprinderii ori sectorului;
  • Să uitați numele persoanei care vă primește;
  • Să purtați ochelari de soare;
  • Să păstrați în ureche o cască Bluetooth;
  • Să vă arătați prea entuziaști;
  • Să vă interesați de avantaje încă de la începutul discuției;
  • Să vorbiți prea devreme de exigențele dumneavoastră salariale;
  • Să fiți incapabili să explicați în ce mod atuurile și competențele dumneavoastră răspund exigențelor postului;
  • Să vă citiți CV-ul pentru a răspunde la întrebări;
  • Să nu puneți întrebări;
  • Să puneți prea multe întrebări;
  • Să vă întrebați interlocutorul dacă are întrebări să vă pună;
  • Să răspundeți prost la întrebările standard (previzibile);
  • Să nu vă ascultați interlocutorul cu atenție;
  • Să vorbiți mai mult de jumătate din timp;
  • Să vă întrerupeți interlocutorul;
  • Să nu vă adaptați stilului său de comunicare;
  • Să căscați și să vă tolăniți;
  • Să chicotiți și să criticați;
  • Să mestecați gumă;
  • Să vă roadeți unghiile;
  • Să râdeți, să fluierați, să suflați, să pocniți din buze ori cu limba;
  • Să vă umflați discursul cu ticuri verbale;
  • Să vă lăudați, să fiți „persoana care le știe pe toate”;
  • Să fiți exagerat de modești;
  • Să strângeți mâna prea moale sau prea ferm;
  • Să fugiți de privirea interlocutorului;
  • Să-l fixați în ochi într-o manieră insistentă;
  • Să vă așezați înaintea lui;
  • Să vă arătați enervați, iritați ori defensivi;
  • Să vă plângeți pentru că ați așteptat;
  • Să vă plângeți de orice;
  • Să vorbiți vulgar;
  • Să vă expuneți nefericirea și să căutați milă;
  • Să fiți prea familiar;
  • Să vă verificați ceasul ca și cum ați fi grăbiți;
  • Să scoateți prea mult în evidență faptul că vă căutați un loc de muncă;
  • Să vă lăsați telefonul să sune.

Alte articole complementare:

În cadrul interviului de recrutare răspundeți cu seriozitate întrebărilor care vi se par inutile

Cum să rămâneți pozitivi atunci când v-ați pierdut jobul

Greșeli de corectat urgent în căutarea unui job

Cauze ale eșecului în căutarea unui loc de muncă pe care trebuie să le eliminați

 

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *