Blog

Blog

Comments (0) - Uncategorized

Transformarea digitală – de unde am plecat și cât mai avem de mers

Transformarea digitală a devenit un cuvânt pe buzele tuturor în industrie din 2015, dar încă există un grad ridicat de confuzie despre înțelesul acestui termen și cum ar trebui pusă aceasta în operă.

2015 a fost anul în care digitalizarea a fost acceptată ca o necesitate și rezultatul a fost că termenul de „transformare digitală” a devenit omniprezent. Deși organizațiile înțeleseseră de mult că una dintre cheile spre succesul în afaceri este inovația, abia în 2015 digitalizarea a devenit instrumentul cel mai valoros.

Beneficiile sunt recunoscute pe scară largă: transformarea digitală conduce spre o strategie de afaceri bazată pe informații mai bune, produse îmbunătățite, un avantaj competitiv în creștere și nu în ultimul rând, o îmbunătățire a performanței în business.

Ceea ce este încă nesigur, totuși, se referă la ceea ce înseamnă această transformare digitală în sens practic. Am acceptat deja termenul, dar cât am progresat în realitate și cât de departe am ajuns?

Transformarea digitală „coezivă”

În 2015 a apărut transformarea digitală „coezivă”. În anii anteriori, organizațiile se concentraseră pe transformarea interfeței tehnologice și acest lucru s-a văzut prin canalizarea extraordinară a creativității în domeniul experienței îmbunătățite a clienților, prin noi app-uri și interfețe.

Acum se observă următoarea iterație: organizațiile pătrunzând mai adânc în interior cu aplicațiile pentru a susține această schimbare la nivelul livrării de prosuse și servicii.

Rămânerea pe panta ascendentă

Cele mai recente valuri ale avansului digital, inclusiv multicanalele, cloud-ul, rețelele sociale, datele și analiticul, au devenit din ce în ce mai integrate în soluțiile puse la punct de organizații.

Acest lucru a fost intensificat de metodologii de tip Agile și DevOps, care permit o livrare mai rapidă și un suport digital pentru produse și servicii, menținând rigurozitatea necesară continuării unei experiențe pentru clienți la nivel de excelență.

Transformarea culturală

Începând adoptarea acestor soluții noi atât în tehnologie cât și în modul de abordare, suntem încă în România în etapele incipiente a ceea ce promite să fie o perioadă semnificativă a transformării digitale. Din păcate la nivelul administrațiilor publice și a instituțiilor de stat mai este enorm de lucru, dar realizarea acesteia va avea un impact semnificativ atât asupra funcționarilor, cât mai ales asupra publicului.

Există încă multe obstacole de depășit, în principal legate de pregătirea insuficientă a personalului. Însă impactul principal se va produce asupra întregului material cultural al unei organizații. Schimbarea digitală va fi din ce în ce mai mult dirijată de la nivelul businessului, producând o creștere a flexibilității și a unei colaborări adecvate cu departamente de IT, cu echipe mai integrate, lucrând împreună pe proiecte și o intensificare a trainingului pentru a susține acest lucru.

Transformarea condusă de sus

În mod obișnuit, transformarea digitală este condusă din diferite părți ale organizației, pe măsură ce sunt atinse de implicațiile ei, uneori un CIO ori, din ce în ce mai mult, un Chief Digital Officer, cu mult mai multe responsabilități. În multe cazuri totuși este necesar ca schimbarea digitală să fie condusă de la vârf. Și ea este din ce în ce mai mult o responsabilitate a directorilor generali (CEO), cu implicații pentru fiecare membru al echipei de conducere, așa-numita C-suite. În plus, digitalul va avea un impact atât asupra atragerii cât și a retenției personalului, prezentând multe provocări pentru liderii afacerilor pe măsură ce angajații actuali ori viitori încearcă din ce în ce mai mult să-și mărească propriile rețele personale, resursele și competențele digitale pentru a-și modela cariera în cadrul unei piețe a muncii din ce în ce mai fragmentată.

Nu mai este pe plan secund

Acum că beneficiile transformării digitale sunt mai vizibile, următorul pas va fi coordonarea programelor strategice. Dacă reacționați în continuare la inițiative separate, înseamnă că priviți în mod constant înapoi.

Va fi esențial pentru organizații să-și evalueze programele ca un tot unitar pentru a le fixa atât pe cele curente, cât și pentru a inova în zone noi, importante pentru transformarea digitală.

Per total s-au făcut câțiva pași pe calea transformării digitale, dar suntem încă, în majoritatea organizațiilor, la începutul drumului. Etapa următoare va fi nu numai adoptarea tehnologiei digitale ci și a unei stări de spirit digitale.

Alte articole complementare:

Simpatia și pozitivitatea vă măresc șansele de reușită

Diferitele abordări ale comunicării interculturale

Cum vă dezintoxicați de comunicarea electronică

Sunteți siguri că v-ați ales jobul potrivit?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *