Cum să căutați un job fără a vă face… remarcat
Într-una din zile veți fi confruntat cu această miză, să căutați un job fără a alerta ierarhia. Iată câteva soluții pe care le puteți avea în vedere.
Căutați când sunteți în post
Până acum ați refuzat acest demers. Preferați să părăsiți întreprinderea și apoi să căutați. Vă gândiți că nu puteți să vă investiți serios și conștiincios pentru angajatorul actual și în același timp să vă căutați un altul. Respectabil, dar periculos! Munca într-o întreprindere nu a interzis niciodată pregătirea viitorului propriu, mai ales dacă vizibilitatea este scăzută. Întreprinderea acționează fără scrupule atunci când din motive proprii pregătește în cel mai mare secret o reducere de efectiv și vă convoacă la o întrevedere prealabilă.
Sunteți mai atrăgător atunci când sunteți activ
Este chiar prudent să căutați de îndată ce v-ați instalat într-un nou post ori în orice caz să rămâneți într-o stare de veghe activă față de oportunitățile de pe piață. Este mai bine să schimbați din proprie voință, decât să fiți obligat câteva luni mai târziu. Având un post veți fi de zece ori mai performant decât cineva care caută un job. La egalitate de competențe, sunteți mai atrăgător decât un șomer. Dar a căuta un job, atunci când aveți unul, necesită discreție pentru a nu trezi bănuilelile anturajului dumneavoastră profesional.
Efectuați căutările de acasă
Este mai bine să păstrați secretul referitor la proiectul dumneavoastră, chiar dacă simțiți nevoia să vă confesați anumitor persoane, care se pot servi în interesul lor și pentru a-și facilita propria evoluție făcând informația să circule și provocându-vă astfel un deserviciu. Cel mai sigur este să vă activați contactele și să vă lansați prospectarea de acasă. Mai ales nu de la birou. Dați-vă doar coordonatele personale, telefon și adresă de mail. Iar pentru alertele de pe site-urile de recrutare nimic nu vă împiedică să creați pentru această ocazie o adresă de mail diferită. A vă pune CV-ul online pe internet înseamnă să vă faceți intenția cunoscută tuturor. Lăsați-vă CV-ul acasă și nu redactați scrisori de intenție de pe computerul de la birou. Nici un print, nicio înregistrare, nicio urmă. Este o precauție, dar și o probă de delicatețe și onestitate. Regula esențială este de a nu pune nimic pe computerul profesional. Nimic.
Utilizați-vă coordonatele personale
Un cabinet de recrutare vă poate suna în timpul orelor de serviciu. Este mai bine să nu răspundeți și să vă puneți mobilul pe modul silențios, decât să răspundeți în plină ședință sau chiar doar în fața unui coleg pe care jena, stângăcia dumneavoastră, ieșirea din birou pentru a vorbi pe culoar, îl vor alerta.
Păstrați-vă obiceiurile și comportamentul
Tot ce poate trezi suspiciune trebuie eliminat. Să ajungeți mai devreme pentru a putea da telefoane când nu este nimeni la birou ori să rămâneți după nu va fi luat drept un exces de zel în mod automat. Este mai bine să vă continuați ritmul obișnuit și să faceți totul de acasă, păstrându-vă înfățișarea obișnuită, modul de a vă îmbrăca care corespunde unui cod și unei culturi. Dacă trebuie să vă adaptați imaginea în funcție de codul întreprinderii cu care aveți întâlnire la sfârșitul zilei este mai bine să o faceți după ce ați plecat de la birou. Pentru întâlniri preferați pe cât posibil pauza de masă, dimineața devreme sau seara, ori pur și simplu luați-vă o jumătate de zi pentru necesități personale sau prelungiți un weekend cu o zi.
Cu cât sectorul dumneavoastră e mai mic, cu atât este mai mare riscul
Este evident, dacă faceți parte dintr-un sector în care nu sunt multe întreprinderi, dacă aparțineți unei meserii ori unei corporații foarte sudate, veți merge pe ouă pentru că nimic nu vă poate pune la adăpost de o indiscreție chiar și involuntară. Schimbarea sectorului este mai confortabilă și chiar a regiunii, chiar dacă la momentul mediilor sociale trasabilitatea unui parcurs este oficială. Este mai bine să vorbiți cu interlocutorul dumneavoastră și să jucați cartea francheței cerându-i să fie discret. În orice caz nu vă puteți crea o e-reputație rămânând complet anonim, dar puteți masca faptul că sunteți în căutare. Riscul nul nu există. Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre voi să fie vigilent, selectiv, să avanseze cu precauție și să-și asume riscuri dacă postul merită.
Alte articole complementare:
Cum vă asigurați înainte de a vă hotărâ să vă schimbați jobul
Resuscitarea artei de a pune întrebări
În cadrul interviului de recrutare răspundeți cu seriozitate întrebărilor care vi se par inutile
Cauze ale eșecului în căutarea unui loc de muncă pe care trebuie să le eliminați
Nu dați vina pe managerul de recrutare! - Bogdan Buzdugan
12:46 PM, April 2024
[…] Cum să căutați un job fără a vă face… remarcat […]