Blog

Blog

Comments (1) - Uncategorized

5 lecții de leadership de la Papa Francisc

Un manager model! De când cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, alias Papa Francisc, a fost ales în fruntea Vaticanului în martie 2013, succedându-i lui Benedict al XVI-lea, el este lăudat în permanență pentru metodele sale de management. Astfel încât americanul Jeffrey A. Krames, autorul a numeroase best-seller-uri în domeniu, a scos o carte: „Leadership și modestie, 12 lecții de leadership de la Papa Francisc” („Lead with Humility, 12 leadership lessons from pope Francis”). A se inspira dintr-un om al lui dumnezeu pentru a lucra mai bine cu colaboratorii dumneavoastră devine astfel un lucru pertinent. Iată 5 sfaturi pe care le puteți reține.

Rămâneți modești și umili

Papa, care se forțează să dea bisericii o imagine mai modestă, insistă de altfel asupra pericolului pentru  credincioși de a fi prea siguri de ei: „Dacă cineva are răspunsul pentru toate întrebările, acest lucru este o dovadă că Dumnezeu nu este cu el. Asta înseamnă că acesta este un profet fals, care folosește religia în folosul său.” Incertitudinea este lăudabilă. Modestia „autentică”, primordială: „ea dă mai multe mijloace conducătorilor decât orice altă calitate de leadership”, scrie Krames. Iată de ce nu trebuie să ezitați niciodată să vă consultați colaboratorii: „Conclavurile, sinodurile sunt, de exemplu, locuri importante pentru a face reală și activă această consultare”, explică Francisc.

Amestecarea cu colaboratorii

Papei Francisc îi place să spună: „Simțiți-vă turma”. El care nu a ezitat în 2001, pe când era încă preot-cardinal, să spele picioarele a 12 bolnavi de SIDA la Buenos Aires, predică apropierea între ierarhia bisericească și credincioși. În întreprindere, ar trebui deci să vă părăsiți biroul pentru un spațiu deschis, pentru a sublinia că faceți parte din aceeași comunitate. La fel, este bine să obligați cadrele să meargă regulat pe teren pentru a înțelege problematicile și să le rezolve mai ușor. Ideal ar fi chiar să luați locul unuia dintre colaboratori pentru o zi întreagă, pentru a vedea mai bine care sunt nevoile lui.

Nu judecați prea repede

Cu prilejul Zilei mondiale a emigranților, papa Francisc le spunea popoarelor Europei „să-și depășească prejudecățile și temerile”. De la început papa invita la „a avea respect pentru toată lumea, pentru fiecare persoană, în special pentru copii, persoane în vârstă, cei care sunt cei mai fragili și care se găsesc adesea la periferia inimii noastre”. Pentru el, „discernământul”, o muncă intelectuală caracteristică formării iezuite, este primordial. În acest fel, un șef de întreprindere trebuie să rămână deschis și să nu ia niciodată decizii pe pripite. El trebuie să evalueze situațiile în modul cel mai obiectiv posibil pentru a lua cea mai bună decizie.

A se adresa unui număr cât mai mare

Oricare le-ar fi religia, statutul matrimonial, culoarea pielii, Papa Francisc se adresează tuturor. Biserica Sa se vrea „deschisă”. Veritabil factor de coeziune, el ține să nu abandoneze pe nimeni pe marginea drumului. Obiectivul său este ca aceștia să adere în final la discursul său și să devină noi membri ai Bisericii. Ca și papa, nu neglijați deci pe nimeni, chiar și pe cei care nu s-au raliat cauzei dumneavoastră. „Trebuie să le întindeți brațele celor din afară – cei care nu vă sunt încă clienți – pentru a avea succes”, scrie Jeffrey A. Krames. Participați la evenimente din sectorul dumneavoastră pentru a întâlni noi prospecți.

Recrutarea sângelui proaspăt

Atunci când papa Francisc a ajuns la putere, el a angajat o reformă profundă a Curiei, căutând să se elibereze de instituțiile sclerozate. A instalat un minister al economiei, a introdus cabinete de consultanță externă și a constituit un grup de lucru colegial de opt cardinali cu profiluri atipice și proveniți de pe continente diferite pentru a-l sfătui în conducerea bisericii. Dar nu a ales numai prieteni de sprijinul cărora era sigur. „Dacă sunteți un lider care angajează alți lideri, gândiți-vă să angajați cle puțin unul provenit din altă întreprindere”, scrie Krames. Este necesar să vă înconjurați de sânge proaspăt, de idei noi, pentru acest lucru vă permite să avansați.

Alte articole recomandate:

Lecții de leadership de la Mandela

Cum să comunicați în stilul lui Bill Clinton

Citate din JFK

Citate din Winston Churchill

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *