Blog

Blog

Comments (1) - Uncategorized

Cum vă asigurați înainte de a vă hotărâ să vă schimbați jobul

V-ați gândit deja să vă schimbați jobul, dar ați amânat decizia pe mai târziu. Ei bine nu sunteți singurul care reacționați astfel. Pentru a evita amânarea de câte ori vă vine această idee în minte, iată cele patru etape care trebuie parcurse pentru a avea toate șansele de partea dumneavoastră în privința reușitei schimbării de carieră.

Încetați să vă găsiți scuze

Ați căpătat poate de ani de zile obiceiul să fiți satisfăcut de jobul dumneavoastră în ciuda momentelor de insatisfație pe care le îndurați spunându-vă că ați făcut o alegere pe termen lung și că nu mai puteți schimba acum. Este fals! Nu sunteți prima persoană care-și examinează parcursul profesional, zice că este satisfăcută, dar rămâne pănă la urmă într-un fel de resemnare putredă. Dacă nu admiteți că sunteți nefericiți la locul de muncă, veți găsi mii de scuze pentru a nu-l schimba. Nu este niciodată prea târziu pentru a face o alegere benefică pentru sănătatea dumneavoastră și pentru a vă simți bine. O știți deja, un job care vă place vă aduce beneficii în toate aspectele vieții, inclusiv în cel al sănătății. Îndoiți-vă de toate alibiurile pentru a rămâne pe loc, în ciuda a tot ceea ce îndurați:

  • acum nu e momentul;
  • conjunctura economică sau politică internațională nu vă inspiră;
  • privilegiați cariera partenerului de viață;
  • vreți să o faceți când vor crește copiii;
  • credeți să sunteți prea bătrâni;
  • vă este teamă să nu dați greș.

Puteți găsi sute de scuze și vă afundați în amânări pentru o schimbare care vă este necesară. Dacă aveți 40 de ani și credeți că sunteți prea bătrâni, întrebați-vă ce veți spune când veți avea 50 și veți fi în continuare nesatisfăcuți de job. Va fi mai ușor să luați decizia? Patronul dumneavoastră constant pe parcursul anilor, în care vă veți achita de sarcinile dumneavoastră fără entuziasm, nu va decide el, poate, la un moment dat, să vă schimbe situația profesională? Iar în materie de schimbare, este mai bine să o pilotați decât să o suportați.

Acționați pentru a ucide teama de schimbare

Poate că pentru dumneavoastră schimbarea jobului este intimidantă, înfricoșătoare, iar teama de eșec este paralizantă. A continua să faceți aceeași muncă și să trăiți cu aceleași obiceiuri înseamnă să trăiți sau să supraviețuiți în ceea ce se numește zona de confort de care vă agățați. Pentru a obține deplina satisfacție în viață, trebuie să vă asumați riscuri, să analizați factorii de risc, făcând distincție între temerile reale, fondate, dovedite și falsele neliniști sau fantasme. Veți prelua controlul schimbării, pentru a elimina ipotezele și incertitudinile și pentru a obține o anumită credință pentru a trece la acțiune și a schimba. Cu siguranță sunteți încă traversați de sentimentul că noua idee de cuceriri profesionale este o inconștiență, mai puțin confortabilă decât modul de viață actual, dar puteți de asemenea să o găsiți mai satisfăcătoare și mai gratifiantă decât să rămâneți blocat într-o slujbă care nu vă place. Faceți ceva care vă vorbește și vă proiectează într-un viitor care reduce stresul. Cel mai bun antidot al anxietății rămâne acțiunea.

Când plecați experiența rămâne a dumneavoastră

Nu plecați cu mâna goală. Avantajul de a avea unul sau zeci de ani de experiență vă rămâne și vă urmează în noua aventură profesională. Chiar dacă vă lansați într-un domeniu sau sector nou pentru dumneavoastră, experiența dumneavoastră, capitalizată până la zi, rămâne intactă și pertinentă. Competențele și responsabilitățile asumate stau mărturie a profesionalismului dumneavoastră, a maturității ca manager și vă asigură credibilitatea. Nu vor dispărea toate acumulările dumneavoastră numai pentru că v-ați schimbat meseria. Înainte de a urmări un nou job, făceți-vă o listă cu competențele, expertizele și experiențele dumneavoastră. Știți să gestionați un buget, să coordonați o echipă, să optimizați un centru de profit, tot atâtea atuuri pe care le puteți exercita în mod natural și chiar mai bine într-un domeniu care vă pasionează.

Puneți-vă rețeaua la contribuție

Dacă aveți 15 sau 20 de ani de experiență înseamnă că, probabil, ați întâlnit multă lume, colegi, profesioniști concurenți, furnizori, direct sau pe rețelele de socializare. În orice caz, sunteți bogați în contacte și posibilități. Utilizați-vă contactele de afaceri pentru a reuși în noua carieră. La început veți fi derutat dacă nu veți ști de unde să începeți, cu sarcina delicată de a-i distinge pe cei în care puteți avea încredere de cei cu care trebuie să folosiți subterfugii. Atenție, nu folosește la nimic să „relaționați” în toate părțile, să elaborați o strategie și să determinați în ce măsură contactele și cunoștințele dumneavoastră vă pot ajuta, fie că sunt de pe net sau din viața reală, și abia apoi să treceți la acțiune. A relaționa nu înseamnă a implora pentru un job. Este exact ceea ce nu trebuie să faceți, pentru că în materie de angajare e ca și în alte sectoare. Nu se dau împrumuturi decât celor bogați și celor activi.

Lectură recomandată:

Ce-ar fi dacă v-ați transforma slăbiciunile în puncte forte?

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *