Blog

Se spune că un „gram de imagine face cât un kilogram de performanță” și, din nefericire, oricât aș urâ acest lucru, este adevărat.

Este trist că a te face că faci o treabă bună este mai bine decât chiar să faci o treabă bună, dar așa se mișcă lumea.

Ne place să promovăm ideea meritocrației, dar cum funcționează acest lucru atâta vreme cât imaginea are mai multă valoare ca performanța?

Pentru mine sunt trei tipuri de oameni de succes:

• Diamantele brute;
• Cărbunele șlefuit;
• Diamantele șlefuite.

Ținând cont că imaginea e mai importantă decât performanța, este clar că un cărbune șlefuit va primi o mai bună recunoaștere și va fi probabil promovat înaintea diamantelor brute.

Am lucrat cu toții pentru companii unde liderii, despre care știa toată lumea că sunt doar imagine și foarte puțină substanță, aveau succes în ciuda faptului că nu înregistrau prea multe succese și erau promovați în permanență.

De asemenea, în acele companii, erau oameni care aveau multe succese dar nu aveau până la urmă succes, pentru că nu aveau imagine și în consecință nu erau promovați la fel.

Una dintre provocările acestui scenariu este că liderii promovează adesea oameni pe același calapod cu al lor, deci dacă este un cărbune șlefuit pe poziție de leadership se va înconjura de ai lui. Iar dacă în organizație acest tip de lideri este predominant, succesul acesteia devine improbabil.

Aceste tipologii de lideri au fost promovate pe baza puterii imaginii lor, pe care acum trebuie să și-o protejeze pentru a continua să urce pe scara ierarhică. Acest lucru înseamnă că trebuie să evite eșecul, care le-ar păta imaginea și, în consecință, evită să-și asume riscuri.

Pe la începutul carierei am lucrat și pentru un asemenea șef, care evita să ia decizii și chiar mi-a spus că „deciziile erau periculoase și că era mai bine să nu iei nicio decizie decât să iei una greșită”. Întotdeauna am fost uimit de această declarație. Indecizia pentru mine este o anatemă. Consider că indecizia într-o organizație, mai ales în leadership, înseamnă de fapt lipsa leadership-ului. Iar luarea deciziilor, chiar a deciziilor îndrăznețe, este cheia responsabilității de lider. Dar cu liderii preocupați de imagine, aceasta poate lipsi. Așa cum am mai spus-o, mulți dintre ei evită deciziile și asumarea riscurilor. Mai bine nu încearcă obiective mari și îndrăznețe pentru că riscul eșecului ar fi prea mare și ei nu pot fi asociați cu eșecul.

Iar aceasta este o situație proastă, pentru că noi toți învățăm din greșeli, ceea ce înseamnă că organizațiile devin frământate de indecizie, acceptând mediocritatea, fără să învețe, în loc să tindă spre succes.

Și ca diamante brute, este treaba noastră să încercăm să obținem un pic de lustru, pentru că un briliant va fi întotdeauna mai valoros decât un cărbune șlefuit.