
Cognac
Și aici avem aceeași dilemă pe care am mai întâlnit-o într-un episod anterior, pentru că suntem în orașul care dă numele faimosului distilat din vin și aproape totul este legat aici de celebra băutură alcoolică…

Este orașul în care s-a născut regele Francisc I. Acesta nu era destinat să devină rege și abia după moartea tatălui său s-a mutat la curtea vărului tău, Ludovic XII, s-a căsătorit cu fiica acestuia, Claude de France, iar restul a devenit istorie.

Am căutat în oraș locuri care să nu mă ducă spre faimoasa băutură și n-am găsit mai mult de două: biserica Saint-Léger și Turnul de Fildeș, unde Alfred de Vigny și-a scris faimoasele poeme, care să nu ne amintească nimic de celălalt sens al cuvântului…

În rest, până și castelul natal al lui Francisc I aparține acum Casei Baron Otard d’Ussé și chiar și vizita în universul regelui se leagă în final de degustare sau de o experiență gastronomică finalizată cu un digestiv al casei!

O experiență specială este „Turul Stejarului”, oferită de Frații Moines. Aici veți descoperi cum se produc butoaiele din stejar francez fără de care nu ar exista cognacul. Pentru că prețioasa licoare trebuie învechită în asemenea butoaie doi ani pentru VS ( „Very Special”), patru ani pentru VSOP („Very Superior Old Pale”) sau cel putin zece pentru XO („Extra Old”).

Și pentru că până la urmă tot trebuie să ne identificăm cu peisajul pe care-l vizităm, vom ceda și vom participa la una dintre experiențele oferite (contra cost) de Remy Martin, Hennessy, Hine, Frapin și altele.

Chiar dacă nu voi alege prestigioasa experiență Louis XIII, oferită de Remy Martin, al cărei cost poate să depășească 1.500 € de persoană, aș participa la experienta „Master Blender” oferită de Camus, care pe lângă o vizită a domeniului, a pivnițelor și a distileriei, oferă o degustare a patru sortimente de cognac XO (Fins Bois, Borderies, Petite Champagne și Grande Champagne) înainte de a te învăța cum să le combini creându-ți propriul amestec care să reflecte gustul și emoțiile personale… Iar la sfârsit voi pleca și cu o sticlă de XO, pe care o voi savura pe îndelete cu prietenii.

Sau poate că voi lua o cină gourmet la casa Delamain, unde specialitățile culinare locale vor fi asortate cu trei sortimente de cognac XO…
