Blog

Abia de aici am ajuns să aflu adevăratu înțeles al vorbei aceleia despre cârciumi care îmi plăcuse mie foarte mult în prima seară petrecută împreună.

Tatăl ei cârciumar fusese.

Și nu un cârciumar oarecare de vreme ce tocmai pentru acest motiv Stana nu fusese primită la liceu – iată ce însemna de fapt „nu puteam să urmez mai departe” din autobiografia ei prin care și eu și cei de la cadre înțelesesem o bună bucată de timp că nu avusese condiții materiale.

Ceva mai târziu am aflat și alt amănunt = de acasă nu plecase chiar imediat dupe ce terminase 4 clase ci după aproape doi ani în care se săturase să tot servească bețivii în cârciuma părintească.

Hai să zicem – mie nu socotise necesar să mi le spună dar însă în dosaru ei existau aceste date?

„Cred că da.”

Cum adică credea?

Existau ori nu existau?

„Întru cât am fost de atâtea ori verificată cred că existau.”

Deci ea nu le declarase.

Deci încercase să inducă în eroare.

Deci în mod deliberat își ascunsese încă de la început originea socială.

„Dar nu am ascunso nu înțelegi? Pur și simplu am muncit și am activat și am ajuns să îmi câștig singură o altă poziție socială. Pot să spun că sânt născută a doua oară. Nu doresc nimănui să aibă o copilărie ca a mea dar însă hai să zicem că până la 13 aș fii profitat de originea mea mic-burgheză. Dar eu la 13 ani pur și simplu am fugit și am rupto definitiv cu acest mediu.”

Dacă se elibera complect de subt influența acestui mediu nociv nu ar fii încercat să ascundă până astăzi că a făcut parte din el.

„Hai să o luăm altfel Marțian. Închipuiesteți că merge astăzi un tovarăș de la cadre în satu tău și până la urmă reușește să afle ceia ce nimeni nu a reușit atâția ani. Întru cât acuma au metode mai bune. Și te pomenești că ai fost părăsit în crângu acela de către fata celui mai mare chiabur din sat care păcătuise cu vreunu care nu convenise familiei. Poți să îmi spui ce ai face în cazu acesta?”

Bine înțeles că aș fii declarat imediat la cadre.

„Nu ai înțeles. A fost vorba că ei ar descoperi și ei ar știi înaintea ta. Ce ai face tu?”

Totu era fără noimă – din moment ce cadrele ar decoperi dupe atâția ani ceia ce nimeni nu a reușit să afle cum aș putea fii eu acuzat că am ascuns ceva?

„Tot nu ai înțeles. Tu ce ai face? Ai fii de acord să ți se șteargă cu buretele toată viața și toată munca? Să fii trecut dintr-o dată din tabăra în care ai luptat în cea dușmană?”

Am văzut negru în fața ochilor – tocmai aceasta putea să mi se întâmple din cauza ei și a părinților ei.

Depindea pentru ce fusese condamnat tasu.

Nu cumva pentru activitate dușmănoasă?

Ridicase din umeri – adică nu știa.

În liniștea care a urmat se auzise dintr-o dată claxonu GAZului.

Așadar se făcuse dimineață.

Și eu trebuia să plec imediat cu o asemenea secure deasupra capului.

Fără să am cea mai mică vină.

Chiar și acum când îmi amintesc dupe atâția ani mă trec fiori de groază și parcă nu e cu nimic mai mică ura pe care am simțito în clipa aceia față de femeia din cauza căreia pentru prima și ultima oară în viața mea am simțit că îmi este frică de ziua de mâine.

Am ieșit fără să mai spun o vorbă.

Și de parcă tot ce mi se întâmplase în noaptea aceia nu era de ajuns îl găsisem pe șofer cântând în mașină cât îl ținea gura.

Numai aceasta îmi lipsea = să plec la drum cu un șofer beat.

Se jurase și chiar nu era.

Doar că nevasta îi născuse un fecior.

Trecea din cântec în povestea nașterii  și iar în cântec și apoi la discuțiile care au fost în legătură cu numele dacă e fată ori dacă e fecior și din nou în cântec și iar în povestirea cum o cunoscuse el pe viitoarea nevastă la un bal la

Se întrerupsese dintr-o dată = „Dv. nu vă bucurați de loc când vine pe lume un suflet?”

În noaptea aceia mie îmi murise nevasta.

A tras pe dreapta.

„Vă rog eu frumos să îmi trageți o palmă că nu am dormit toată noaptea și am început să dorm și să visez fără să știu. Ori chiar a murit nevasta dv.”

Pentru mine era ca și moartă.

„Dar nu a murit cu adevărat. Slavă domnului! Nu zic că nu se poate întâmpla dar însă mai bine să nu știu că Vasilică a venit pe lume tocmai când altcineva pleca. Vă rog frumos să mă iertați că am luato razna – doar nu erați dv. omu care să plecați la drum și să lăsați un mort în casă.”

Doar pentru o clipă mă gândisem cum o lăsasem pe Stana în picioare în mijlocu camerei și ce o fii făcut ea dupe ce am trântit ușa.

Nu am simțit milă ci tot ură.

Și de atunci am evitat să mă mai pun în situația ei – a fost tot ce am putut să fac pentru ea.

Singura concesie.

Nu avea nevoie de mila mea și sânt sigur că mai rău ar fii jignito – bine înțeles.

Nici nu am mai văzuto de cât o singură dată.

Am găsito în camera de oaspeți de la G.A.S. chiar în seara în care întâmplător aflasem că a început plenara activului regional și eu nu fusesem chemat.

„Îți am adus schimburi.”

Nu o rugasem și nu o așteptasem – de altfel credeam că măcar pe ea o chemaseră la plenară.

„Chiar am fost chemată întru cât se hotărâse să fiu exclusă dupe ce îmi voi preciza poziția. Am fost prima chemată în față și era cât pe ce să răstorn planu. Dacă nu îl acuzau de miopie politică pe cel dintâi vorbitor care a încercat să îmi ia apărarea și îl și sancționaseră pe loc.”

Abia aștepta să îmi povestească dar însă pe mine nu mă mai interesau amănuntele – era clar că pe mine mă lăsaseră pentru plenara de la raionu de care țineam acum și unde nu mă cunoștea nimeni.

„Ce să mai aibă cu tine? Întru cât am dovedit cu telegramele că nici măcar eu nu am avut cunoștință de condamnarea celui care a fost cândva tatăl meu. Și ce altă dovadă mai bună trebuia pentru ruperea mea totală de un mediu putred ca acela când eu abia din materialu prezentat plenarei am aflat că motivu condamnării consta în delapidarea unei importante sume din averea obștească: doar nu am avut dea face cu nici un leu din această sumă și sânt întru totu de acord cu sentința dreaptă a justiției ori cât de aspră ar fii ea.”

Vorbe și iar vorbe.