Blog

Am pornit destul de devreme spre Liège de la hotelul din Bobigny, care era foarte bine plasat în zona de nord-est a Parisului, mai ales că programasem acel ocol pe la Reims.

La Reims nu a fost o oprire foarte lungă, doar cât să vizităm un pic catedrala, să admirăm vitraliile lui Chagall și să mai dăm o tură prin piațeta din față și pe la magazinele de șampanie.

De acolo am luat autostrada spre nord-vest și apoi spre Belgia. La Liège am ajuns spre sfârșitul după-amiezii, ne-am întâlnit cu domnul Cosma, reprezentantul Magotteaux în România, și am ieșit împreună în oraș pentru cină.

Nu știu cum am ajuns în zona gării, pe strada pe care stăteau în vitrină damele ieșite la produs. Cele care aveau treabă sau nu erau la lucru aveau vitrina acoperită cu o draperie groasă, care nu lăsa să se vadă nimic dincolo, nici măcar o geană de lumină. Era prima oară când vedeam acest sistem, pentru că la Paris, pe faimoasa stradă Saint-Denis, damele de companie stăteau pe stradă sau prin ganguri și își conduceau apoi clienții către garsoniera lor. Aici era mai simplu: clientul intra, se înțelegeau la preț, trăgeau draperia și făceau ce aveau de făcut chiar acolo…

Și pentru că se pornise o discuție despre cât ar putea să coste serviciile lor, dar nimeni altcineva nu avea curaj să intre în vorbă cu vreuna dintre doamne ca să afle, mi-am luat eu inima-n dinți și am făcut-o. Iar răspunsul a venit pe trei paliere: o mie cu mâna, trei mii cu gura și șase mii normal, protejat. Era vorba de franci belgieni, care se schimbau la o rată de 6 pentru un franc francez și 32-35 pentru un dolar american.

Unele dintre ele erau chiar drăguțe și chiar tinere, însă nimeni nu a avut curajul să le testeze calitatea serviciilor…

A doua zi am mers cu domnul Cozma la sediul Magotteaux, unde ne aștepta Edgar, pe care îl întâlnisem deja în România. Discuția s-a învârtit în jurul ciocanelor pentru concasor, un produs inovator al firmei la acea vreme, concepute dintr-un material bimetalic pentru reducerea uzurii pe ambele fețe, cea de lovire și cea de frecare de pe spate, dar și pentru un preț competitiv. Bineînțeles că ne-au arătat și fabrica, unde am văzut mai multe loturi pregătite de livrare. Domnul Rusu își propusese să vorbească la întoarcere cu colegii din echipa de management pentru a încerca să cumpere un lot de ciocane de probă pentru concasorul lor de calcar.

Masa de prânz am luat-o la restaurantul lor de întreprindere, însă pentru cină, Edgar, la sugestia domnului Cosma, ne-a dus la un restaurant unde carnea era servită crudă, pe o piatră încinsă, cu garnitura alături. Acum, sistemul acesta s-a extins și la noi, însă pe vremea aceea reprezenta o noutate, nu numai pentru noi! Vinul a trebuit să-l aleg eu, pentru că Edgar s-a pretins necunoscător și mi-a zis că eu am fost școlit în Franța și trebuie să mă pricep. Din păcate, eram în perioada de regim strict de după hepatită și toate alegerile le-am făcut orbește, pentru că nu am gustat nici măcar o picătură.

Am stat aproape o săptămână în compania lui Edgar și a dombului Cosma, timp în care ne-au dus și am vizitat o fabrică de ciment din grupul CBR, care între timp a fost absorbit de Heidelberger, ne-am plimbat și prin Bruxelles, iar în ultima seară, vineri, am luat cina la un restaurant luxos aflat în imediata vecinătate a circuitului auto de la Spa-Francorchamps. Această apropiere de circuit ne-a făcut chiar să fim nevoiți să facem un ocol, pentru că drumul principal era închis pentru că pe circuit se desfășura cursa de 24 de ore pentru motociclete de la Spa. Și mai făcusem un ocool ca să-l luam și pe Edgar de acasă.

Acesta își lovise BMW-ul de o bordură înaltă, îi spărsese baia de ulei, uleiul cursese, bineînțeles pe drum și pe spațiul verde de lângă, iar Edgar fusese obligat să plătească peste cinci mii de dolari daune pentru curățirea șoselei și a zonei de lângă, unde se scursese uleiul. Iar acum trebuia să-și repare și mașina lui.

Mâncarea a fost excelentă și, ca de obicei, Edgar mă pusese să aleg eu vinul. Și, iarăși ca de obicei, fiind vorba de carne de vită, alesesem un vin roșu de Burgundia. La final a ținut să mă felicite pentru alegerile mele, dovedindu-mi că aparenta lui nepricepere la vinuri fusese de fapt o capcană…