De la Mulhouse la Niort
Primele două zile au avut un program de drumeție automobilistică, pentru că am traversat mai întâi Vosgii și Jura, ajungând la Lyon, apoi Masivul Central și lanțul vulcanic Puy din Auvergne, ca să ajungem în final în sudul regiunii castelelor de pe Loara.
Dar să începem cu începutul!
După cele trei zile petrecute în autobuz, era să ratăm micul dejun la hotel pentru că ne-am trezit târziu. Noroc că m-am uitat la ceas și am sărit sub duș, m-am îmbrăcat și am coborât pentru a opri ceva de mâncare înainte ca personalul hotelului să apuce să strângă ceea ce pregătiseră pentru micul dejun.
Le bătusem la ușă și domnului Rusu și Andreei și le spusesem că-i aștept jos cu masa.
Apoi ne-am plimbat un pic prin centrul orașului, însă nu-mi mai amintesc prea multe despre asta.
Drumul de la Mulhouse la Lyon este foarte pitoresc, pentru că traversează o parte a Vosgilor și apoi Jura.
Am admirat peisajele din goana mașinii și am ajuns la Lyon destul de devreme. După destul de mulți ani aveam să fac de mai multe ori cel puțin o parte din această rută, în perioada în care Irina a fost studentă la Clermont-Ferrand.
Oboseala drumului cu autobuzul contima să ne apese, așa că nu ne-am bucurat prea mult de cel de-al doilea oraș al luminilor din Franța. Am fost doar la o scurtă plimbare prin centru, am vizitat catedrala, am mâncat într-un bistrou, apoi ne-am retras devreme la somn. Abia a doua zi ne-am trezit cu adevărat odihniți, am mâncat și am pornit repede mai departe.
Pe serpentinele din Masivul Central am întâlnit primul obstacol, unul dintre cele mai groaznice accidente rutiere pe care le-am văzut în viața mea!
Era o ceață s-o tai cu cuțitul și, deși ziuă, vizibilitatea era foarte, foarte mică. În vârful unui deal, în care șoseaua făcea brusc o curbă destul de strânsă, înainte de a începe coborârea pe cealaltă parte, o mașină, care venea din același sens cu noi, derapase și lovise un Peugeot 605, de pe celălalt sens, exact între uși, rupându-l practic în două și împrăștiind bucăți de automobil și pasageri pe șosea. Fuseseră implicate șapte mașini în această coliziune în lanț, dintre care la ultima, un Golf, ca să nu mai lovească și el o altă mașină, șoferul preferase să intre în șanțul de pe margine.
Noi fusesem a treia sau a patra mașină care ajunsese acolo, pe sensul nostru de mers, însă patru ambulanțe erau deja acolo și încercau să salveze răniții.
Ceea ce am vazut era însă cu adevărat groaznic! Cel puțin patru sau cinci cadavre împrăștiate pe caldarâm, acoperite deja de personalul ambulanțelor cu pânze albe, printre bucăți de automobile. Plus încă patru sau cinci persoane în ambulanțe sau pe tărgi, cărora li se acorda primul ajutor.
În acel Peugeot rupt în două doar șoferul rămăsese prins în centură și era căzut peste volan, fără suflare… Pe el abia acum îl acopereau în așteptarea echipei de descarcerare care să-l scoată de-acolo.
Nu am mai zăbovit mult. Am făcut stânga-mprejur și am căutat pe hartă o rută alternativă pentru a merge mai departe. Imaginea accidentului însă, pe care doar eu o văzusem, pentru că domnul Rusu și Andreea rămăseseră la mașină, mi-a rămas întipărită în minte și m-a bântuit multă vreme după aceea.
Restul traseului a fost fără istoric. Chiar fără chef de a urmări peisajele pe care ni le oferea această parte a Franței…
La Niort, un orășel mic și insipid, cel puțin așa mi s-a părut atunci, am ajuns spre sfârșitul după-amiezei și ne-am cazat tot la un Ibis.
A doua zi aveam să ne întâlnim cu Patrick de la Grelbex, sediul lor aflându-se la vreo douăzeci de kilometri.
