Blog

Cum am ajuns singur?

O chema Stana.

Era

Era înaltă și bine făcută dar eu alt ceva aș fii vrut să spun.

Nu am luat nici o fotografie a ei când am plecat pentru-că numai de fotografii nu îmi ardea atunci și iată că astăzi nu știu să spun dacă ori măcar cât era de frumoasă.

Țin însă minte că am deosebito dintre celelalte tinere cursante cam la vreo lună dupe începerea cursurilor la școala de partid și anume într-o ședință în care luând cuvântu se înflăcărase și totuși a înfierat cu o logică extra-ordinară înpăciuitorismu față de oportunism.

Teamă îmi este că nu ve-ți înțelege ori că ve-ți înțelege greșit. Am iubito foarte mult – dacă prin această expresie pe care noi nu am folosito nici o dată între noi se înțelege să te simți alt om lângă cineva de sex opus și că nu există bucurie mai mare de cât să respiri cât mai mult timp acelaș aer cu persoana respectivă.

Am ajuns să ne căsătorim tocmai pentru-că simțeam nevoia să fim unu lângă celălalt și simțământu acesta a durat ani în șir între noi – în orice caz pentru mine unu încă mai dura când a trebuit să ne despărțim.

Dar dacă astăzi nu pot face o apreciere asupra frumuseții ei asta se datorește faptului că pe vremea aceia nu frumusețea conta în ochii noștri ci concepțiile

                              idealurile

                              preocupările

                              simțămintele față de o problemă ori alta

și mai ales măsura în care ele erau asemănătoare ori chiar coincideau.

La cofetăria în care intrasem ca să ne dezghețăm în iarna când a început toată povestea găseam aproape întotdeauna un bătrân fumând țigare de la țigare în fața unei cești de cafea.

O dată a trebuit să cerem voie și să ne așezăm la masa lui pentru-că celelalte erau toate ocupate.

Nu mai știu și nici nu contează ce vorbeam noi dar însă într-o pauză numai ce ne pomenim că se apleacă spre noi = „Scuzați. Bătrânii sânt întotdeauna insistenți și curioși. Stau și mă întreb de ce doi oameni până mai ieri atât de diferiți încep să semene între ei atunci când stau mai mult împreună?”

„E foarte simplu! Pentru că gândesc la fel!”

Așa era cum spusese Stana dar bătrânu nu a fost prea convins.

„Da-da. Tot ce se poate. Și eu mă gândeam că trebuie să fie ceva comun. E ceva care îi înfrumusețează pe toți în acelaș fel.”

„Forma nu poate juca un rol de sine stătător și nici o dată nu trebuie supra-apreciată. Marxism-leninismul ne învață că elementu determinant este întotdeauna conținutu.”

Noi tocmai învățam despre formă și conținut la materialismu dialectic, dar însă bătrânu se vedea dupe cravată și dupe costumu negru cu dungulițe cam ce hram poartă – nu a fost de mirare că imediat a descoperit ceașca goală și a plecat să își îmbrace paltonul salutând cu o politețe exagerată.

Tot restu serii am râs de pățania acelui „fost”

E numai un exemplu – am vrut de fapt să vă fac să înțelegeți cum se punea atunci problema și iată că descopăr cu ajutoru lui cu totu alt ceva.

Nu numai că astăzi am ajuns să îmi pun problema aceasta a frumuseții dar însă trebuie să recunosc că simt o părere de rău pentru-că nu pot să spun ceva precis despre Stana din acest punct de vedere.

Ceia ce înseamnă că nu numai vremurile se schimbă – cum am crezut eu până acum.

Țin foarte bine minte = am fost imediat și întru totu de acord cu cea mai bună prietenă a Stanei din anii când am fost căsătoriți care venise să ne povestească indignată despărțirea ei definitivă de un tovasrăș pe care toată lumea ajunsese să îl socotească viitoru ei soț.

Îl întrebase într-un moment de sinceritate între patru ochi ce îi place cel mai mult la ea?

Răspunsu a fost socotit de noi toți mai jicnitor de cât o palmă = „Ești frumoasă”.

Îmi amintesc cum tuna și fulgera și noi amândoi îi dădeam dreptate = „Păi aceasta să îi placă lui cel mai mult la mine? Pentru atâta lucru să ne legăm pe viață? Dar însă chiar dacă acum sânt așa cum mă vede el oare cât am să mai arăt așa? Că frumusețea este floare la ureche și nici o floare pusă la ureche nu ține prea mult!”

Astăzi bine înțeles că aș avea un punct de vedere mai nuanțat dar însă tot nu înțeleg cum a ajuns tovarășul acela care până atunci trăise alături de noi și abia mai târziu avea să fie exclus din partid să aibă o întreagă teorie = „O femeie trebuie înainte de toate să fie frumoasă – măcar să ți se pară ție frumoasă. Altfel de geaba le are pe toate celelalte. E ca și când nu le ar avea.”

Este lesne de închipuit cu ce vehemență îl combăteau cele două femei – „Auzi concepție feudală!” „Adică ambalaju vinde marfa?” și toate celelalte care aici nu contează.

Întradevăr nu este de înțeles cum a putut ajunge la o asemenea teorie când totu pe vremea aceia ne făcea să gândim exact invers=

                  1)Cine avea timp și ochi pentru frumusețe când eram prinși într-o bătălie ca aceia – pe viață și pe moarte?

                  2)Câtă frumusețe putea să existe și cât putea să reziste ea când mâncam prost și pe apucate

                                                                                                                                       dormeam puțin și pe unde se nimerea

                                                                                                                                       îmbrăcam ce se găsea pe cartelă

                  și în general ne bucura mai mult o laudă în ședință de cât o baie bună?

Era într-adevăr în firea lucrurilor ca pentru noi altele să fie pe atunci mai importante și chiar mai frumoase de cât înfățișarea exterioară.

Era în firea lucrurilor chiar severitatea cu care eram învățați să judecăm atunci o prea mare preocupare pentru înfățișarea exterioară.

Înainte de a fi trimis la școala de partid participasem

                                                                        luasem cuvântul

                                                                        votasem pentru

la o ședință în care o secretară de U.T.M. fusese scoasă din activ pentru cosmopolitism și ploconire în fața modului de viață burghez.

Ceia ce îmi sărise în ochi și am și spus în ședință era faptul că fata pusă în discuție pentru că se farda și se îmbrăca dupe ultima modă din apus nici nu câștiga ceva prin aceste practici condamnabile și aceasta nu era numai părerea mea – cineva șoptise în spatele meu = „Măcar de ar arăta și ea mai de doamne ajută!”

Dar nu are rost să intru în amănunte.

Pentru ceia ce vreau să spun acum contează doar faptu că așa cum a ieșit la iveală în ședința aceia cosmopolitismu nu era pur și simplu o vorbă goală pentru-că fata își procura și ruju și cremele și pudra și revistele de modă și bluza de nylon transparent de la bursa neagră alimentată pe diferite căi direct din occident.

Și lucrurile nici aici nu se opriseră pentru că fata era mereu îndemnată de la prezidiu să caute mai adânc rădăcinile atitudinii ei = „Mai adânc tovarășe. Ia mai gândeștete. Mai adânc”.

Fiind imediat dupe a doua stabilizare s-a vorbit în ședință și despre leii noștri noi pe care fata îi îndesa cu inconștiență în buzunarele unor dușmani înveterați ai orânduirii iar cineva a subliniat imediat că nu întâmplător din comerțul nostru socialist nu se pot procura asemenea produse care înjosesc demnitatea omului și treptat-treptat până la urmă o distrug.