Blog

Niciodată nu mați întrebat nimic.

Nu mați întrebat       cine sânt

                                        de unde vin

                                        cum am ajuns ce sânt

                                        cum am ajuns aici

                                        ce caut în preajma dv.

                                        etc. etc. etc.

Nu mați întrebat nici măcar

Nu ma-ți întrebat – probabil nu va-ți întrebat.

Ori poate nici nu aveți nevoie de întrebări.

Alternativa l-a năucit abia când a avut-o sub ochi, scrisă nervos și până la capăt de mâna lui. Răsărise din fuga stiloului în josul unei pagini pe care se lăbărțau cuvinte azvârlite cu furca și numai când a fost din nou în stare să judece și-a dat seama că era de fapt un gând încă negândit, scos la iveală sau mai degrabă tras după sine de egalitatea dinainte, pentru că doar astfel devenea perfectă: ori-ori, în logică a treia posibilitate fiind exclusă.

Era prea furios pentru a putea scoate vreun folos imediat din apariția neașteptatei alternative – se înverșunase împotriva ei instinctiv, mai înainte de a sta s-o gândească și de a ști de ce. Tot ezitând, silnic, i-a dat răgaz logicii să mai facă odată lumină. Păi din moment ce exista o răspântie, încă o variantă, avea dreptul s-o considere și pe prima – cea care-l făcuse să aprindă lumina și să caute hârtie de scris – tot o simplă alternativă teoretică, una din presupunerile posibile. Deci nu era deloc sigur că el, așa cum se prezenta zi de zi, simplu și natural, nu-i stârnea curiozitatea și poate nici interesul. În orice caz nu era singura explicație, care tocmai pentru că era singura se putea lipsi de o verificare riguroasă.

Bineînțeles că se cereau verificate amândouă. Nu separat ci față-n față, temeinic și cu sânge rece. Dacă ținea să afle adevărul indiferent care ar fi fost și să-l contracareze cu sorți de izbândă, mai ales de stările tulburi și vrăjmașe trebuia să se păzească – astă seară nici pentru prima, nici pentru ultima oară, probabil, într-o asemenea stare plecase de la Olga.

–Sunteți o femeie ciudată…

                    Fusese mai mult un oftat, îi scăpase când își îmbrăca fulgarinul, după ce se terminase transmisiunea unui concert pentru pian și orchestră de un neamț, parcă Schumann, și Olga închisese brusc televizorul.

–Acum du-te acasă la tine, simt nevoia să fiu singură.

                    O șoaptă fusese, un oftat involuntar, dar de fapt ar fi strigat și nu era prima oară când îi dispărea ca prin farmec curajul de a spune drept și cinstit ce gândește.

–Ce fel de femeie sunteți dumneavoastră?!

                    În locul unui strigăt, la Olga ajunsese o șoaptă perită, ca un oftat:

–Sunteți o femeie ciudată…

                    Bineînțeles că îi dăduse mâna să râdă și să ia totul în glumă.

–O, încă ți se pare? Din păcate, misterul acesta ține atât de puțin…

                    Ei poftim: misterul – sfinții și părinții lui!

                    Plecase măcinând cu o ură spontană cuvântul acesta și până acasă îi găsise într-adevăr locul printre celelalte contraziceri și jigniri ale logicii. Din cauza unui vechi zâmbet zeflemitor și pentru că risca să fie efectiv înfundat – la urma urmei ce știa el despre originea lui? – se temea să mai spună că se născuse cu logica în sânge. Dar el cu adevărat nu-și amintea să fi fost vreodată altfel, dintotdeauna se știa un adept al logicii, un devotat…

–Un rob al logicii! îi aruncase Stana. Și află de la mine că oamenii se nasc liberi…

                    Bineînțeles că și așa poate fi pusă problema.

                    Cine trăiește strâmb trebuie să tulbure tot timpul apele.

                    El, unul, nu putea trăi decât limpede. Nu de azi, de ieri, dintotdeauna. Ăsta era adevărul: și înainte de a ști ce-i aceea logica, înainte de a ști că o știință specială se numește așa, niciodată nu-și putuse înfrâna, măcar ascunde reacția negativă față de fapta, cuvântul sau doar pornirea fără noimă. Chiar și atunci când se întâmplau – pentru că s-au întâmplat! – ale lui să fie.

                    Eliberat de tensiune și ajuns de oboseală, nu i-a fost greu să se descopere chiar în acel moment în flagrant delict. Mai ales că sub foaia mâzgălită cu scrisul lui neîndemânatic aștepta un teanc întreg și gândurile lui se învălmășiseră, ezitau, i se păreau dintr-o dată prea puține și prea puțin gândite. Iar pentru ziua care iată că și începuse, de zece minute începuse, nu se profila nimic de natură să-i ocupe după-amiaza. Olga avea în schimb ore la grupul școlar și, chiar dacă n-ar fi avut, nu era cuminte s-o caute seară de seară. Îl aștepta așadar o după-amiază pustie și o dimineață ca de obicei agitată, era într-adevăr împotriva logicii să-și piardă noaptea cu stiloul în mână.

                    Nu știa antidot mai universal decât logica.

                    Peste câteva minute dormea dus.

Aveam pe vremuri un prieten care punea fetele să își facă auto-biografia chiar de la prima întâlnire.

„Ca să știm cum dansăm” – obișnuia să zică.

Am fost prieteni foarte buni în anii cât am muncit în aceiaș fabrică și ne petreceam mult timp liber înpreună așa că era firesc să luăm unu de la altu tot felu de obiceiuri și bune și rele – mai ales eu de la el pentru-că eram mai tânăr.

Eram în general foarte tânăr ori cel puțin așa mi se pare mie astăzi deși mă refer la primii ani de dupe militărie.

Propriu-zis nu aveam școala vieții și mai ales a orașului.

Astăzi stau uneori și mă minunez singur de câte am fost în stare atât să fac cât și să nu fac în anii aceia și îmi pun problema dacă nu cumva eram

Dar totuș nu despre ani în sine e vorba aici.

În ceiace privește fetele eram mai cinstit – ziceam eu atunci și în acelaș sens aș putea să o zic și astăzi – în alte sensuri nu pot să îl învinovățesc și e foarte semnificativ că atunci când a fost pus în discuție subt acuzația că „nu are o comportare cinstită față de tovarășele noastre” nici măcar una nu a putut fii convinsă să vină în fața ședinței și să se plângă de comportarea lui.

Cinstea la care mă refer eu consta în faptul că introdusesem o inovație în obiceiul împrumutat de la el – începeam eu.

Cine sânt.

Ce concepții de viață am și ce scopuri.

Cum îmi văd viitorul – optimist dar fără angajamente ori promisiuni ușuratice.

„Ca să știm cu ce picior pășim înainte” – obișnuiam să zic.

Eram într-adevăr foarte tânăr nu numai pentru că aplicam acest tipic adaptat de la prietenul meu chiar de la prima întâlnire dar și pentru că a trebuit să-l aplic de multe ori până să îmi dau seama că cele mai multe fete preferau să nu știe dacă pășesc în viață cu dreptul ori cu stângul și se speriau când li se punea cinstit problema

Destul de puține erau de acord să își facă la rândul lor auto-biografia.

Iar dintre acelea – și mai puține mai veneau și la a doua întâlnire.

Eu însă la obicei nu am renunțat.

Sânt într-adevăr așa cum spuneți = un încăpățânat perseverent.

Am introdus totuș o a doua inovație = lăsam să treacă mai multe întâlniri și numai dacă respectiva dovedea că merită încrederea și consideram că ar putea să fie ceva serios – numai atunci provocam discuția cu cele două puncte pe ordinea de zi.

Ați putea crede că situația sa schimbat.