Blog

Semivacanța din misiunea cu francezii la Târgu Jiu se terminase, trecuse și weekendul și acum mă prezentasem la program la institut.

Pe la 8 m-a chemat la el directorul general și mi-a zis să caut un computer și o imprimantă pe care să le cumpăr și să le utilizez pe viitor. Intenția lui era ca toate proiectele care ieșeau din institut să fie editate pe calculator. Și aproape în fiecare compartiment găsise cel puțin câte un om care știa să folosească un computer. Eu aveam să fiu, deocamdată, cel de la tehnologie, împreună cu Dragoș, despre care vă voi mai provesti. În afară de noi mai erau Doru la arhitectură, Titi la Construcții, Daniel și cu Monica la Electrice și Augustin la arhivă și conducere.

Am plecat de la el, i-am întrebat pe câțiva colegi dacă știu firme care vând computere și imprimante, dar n-am primit niciun răspuns pozitiv. Și atunci am găsit niște ziare și am început să caut la rubrica de mică publicitate, unde am găsit până la urmă niște anunturi interesante. Și după ce am dat câteva telefoane am stabilit niște întâlniri pentru a doua zi. Sigur, în prealabil a trebuit să obțin aprobarea șefilor, ca să lipsesc de la institut…

Într-unul dintre ziare văzusem o reclamă cu o imprimantă Canon, cu jet de cerneală, identică cu cea pe care o avusesem pe birou în Franța și mi-am propus să-i vizitez și pe ăștia.

Mi-am început vizitele pe lângă restaurantul Budapesta, la parterul unui bloc, unde era firma de la care voiam să cumpăr imprimanta. M-am înteles rapid cu ei, mi-au dat o factură pe care urma să o dau la plată, iar livrarea trebuia să se facă după o săptămână, dacă le intrau banii în cont.

Apoi am vizitat mai multe firme de calculatoare, inclusiv faimoasa Computerland, a lui Nicolae Badea, care, pe vremea aia, habar n-aveam cine era… Nu mi-a plăcut însă nimic din ceea ce-mi ofereau ei și până la urmă am ajuns la subsolul unei vile din Dorobanți, unde am fost primit de doi băieți tineri, tobă de carte în privința calculatoarelor. Și cu ei m-am înțeles în privința unui computer cu noul procesor Intel 486DX2, care abia apăruse în primăvara acelui an, primul prin care se dublase frecvența orologiului. Și ei promiteau să-mi livreze desktopul într-o săptămână cu toate programele pe care le cerusem instalate, mai puțin Harvard Graphics, dar pentru acesta aveam eu dischetele de instalare de la Mark.

Plățile s-au făcut imediat ce am ajuns la institut cu facturile, iar o săptămână mai târziu, pentru că băieții s-au ținut și ei de cuvânt, aveam pe birou cel mai tare computer din institut. Imprimanta însă întârzia. Și între timp, îi găsisem și pe alții care aveau o imprimantă identică, chiar mai ieftină, pe stoc.

Când în sfârșit m-au anunțat că pot să vin să iau imprimanta, am avut o surpriză, eu comandasem imprimanta plus două cartușe, iar ei îmi dădeau doar două cartușe, ca și cum imprimanta ar fi venit fără nici unul. Așa că m-am enervat și le-am zis:

–Păi bine neicușorilor, dacă vă comandam imprimanta fără să zic că mai vreau și un cartuș, mi-o aduceați fără niciunul? Ca undițele fără cârlige pe care le-a primit Huck Finn, eroul lui Maria Twain? Păi cum foloseam imprimanta atunci?

M-am enervat și le-am zis că vreau banii înapoi. Și, surprinzător, au fost de acord. Probabil că se speriaseră de izbucnirea mea. Ce vreți, apele liniștite sunt adânci, dar din când în când mai izbucnește câte-un gheizer care-i prăjește pe toți din jur…

Am plecat de la ei și m-am dus glonț la la ceilalți, care aveau imprimanta pe stoc. M-am înțeles cu ei imediat și la prețul pe care-l plătisem celorlalți mă alegeam acum cu trei cartușe de rezervă. Și ca să urgentez procesul, le-am luat numărul de cont pe care l-am trimis celorlalți spunându-le să vireze banii pe care mi-i datorau acolo și să-mi trimită rapid pe fax ordinul de plată vizat de bancă. Și au făcut-o.

Cât am mai stat eu puțin de vorbă cu ei, le-a intrat și confirmarea plății pe fax și am putut pleca cu imprimanta și cartușele în brațe.

La institut am avut ceva probleme la contabilitate, pentru că doamnele de-acolo nu înțelegeau cum era posibil să fi plătit unora, dar să luăm imprimanta de la alții… Le-am explicat însă de mai multe ori manevra și motivele ei și au înțeles în cele din urmă. Aveau să se obișnuiască în anii următori cu ideile și metodele mele, de multe ori, neortodoxe.

Doar era începutul anilor 90, când aproape totul era posibil…