Din nou pe Valea Loarei
Weekendul Căderii Bastiliei s-a apropiat pe nesimțite, între naveta zilnică și munca de documentare pentru lucrarea de stagiu, care începea să prindă contur…
Sâmbătă dis-de-dimineață am luat mașina de la Gara Montparnasse. Era tot un Ford Fiesta, ca și prima dată, și tot nouă-nouță, cu doar 6 km la bord. De data asta n-am mai greșit marșarierul și n-am mai proptit-o în zidul parcării. Am scos-o lin din parcarea subterană și, printr-un Paris aproape gol, care încă nu se trezise, am ajuns lângă Place de la Nation, unde mă așteptau Traian și soția lui.
De aici direcția a fost clară spre autostrada către Valea Loarei! Drumul a fost fără peripeții și au urmat patru zile intense, în care am revăzut principalele castele, dar la unele i-am lăsat singuri, fugind să văd altele care nu erau în program și nu fuseseră nici prima oară. De exemplu, în timp ce ei vizitau grădinile de la Villandry, eu am intrat în castel, după ce prima oară îl sărisem. Mare greșeală! Chiar dacă grădinile sunt cu adevarat unice și castelul merită o șansă de a fi admirat…
Apoi am vizitat și celălalt castel al lui Jean Le Breton, cel de la Villesavin, construit în timp ce supraveghea pentru Francisc I ridicarea Chambordului. Acesta are un porumbar din secolul 16, cu o scară de lemn în spirală și 1.500 de alveole pentru porumbei sub acoperiș.
De la Azay-le-Rideau am fugit la Saché, castel făcut celebru prin vizitele lui Balzac, care era prieten cu proprietăreasa.
Am mai vizitat castelele Brézé, La Bourdaissière, Montsoreau (mai celebru datorită lui Dumas cu romanul său „Doamna de Montsoreau”) și Montgeoffroi. La Gué Péan m-am certat cu ghidul referitor la o vizită imposibilă a regelui Francisc I, care nu ar fi putut avea loc atunci când spunea el pentru simplul motiv că regele era prizonierul lui Carol Quintul după bătălia de la Pavia. Asta a mai înviorat o vizită anostă…
Pagoda de la Chanteloup n-am văzut-o pentru că prețul de intrare mi s-a părut prea mare, iar proprietarii (deștepți!) puseseră garduri suficient de înalte, în locurile unde vizibilitatea nu era obturată de pădure, ca să nu poți zări nici măcar vârful pagodei.
În schimb mi-a plăcut castelul de la Serrant. Interiorul, mai mult decât exteriorul, cu superba scară stil Renaissance, apartamentele superb mobilate, care se spune că au impresionat-o și pe regina Elisabeta a II-a, și somptuoasele tapiserii de Flandra și Bruxelles.
O mențiune specială merită și castelul de la Beauregard, cu a sa galerie a iluștrilor – o serie de tablouri de epocă a conducătorilor țărilor europene. Acolo, pe lângă regii și împărații din vest, i-am recunoscut pe Matei Corvin și pe sultanii otomani. Și pentru că chiar lângă portretul lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, era un loc liber, cu un tablou lipsă, probabil dus la atelierul de restaurare, mi-a plăcut să-mi imaginez că acolo ar fi fost locul tabloului „atletului creștinătății”, Ștefan cel Mare, singurul care a învins într-o bătălie o oaste a cuceritorului, chiar dacă nu era condusă de el ci de marele său vizir, Suleiman Hadâmbul.
Bineînțeles că am revăzut cu plăcere castelele cele mai importante: Blois, Amboise, cu un mic ocol pe la Clos Lucé pentru a revedea ultima locuință a lui Leonardo da Vinci, Chemonceau, Cheverny, Brissac, Plessis-Bouré, cu degustarea de vinuri din podgoria castelului la sfârșitul vizitei, și Chambord, unde am stat mult uitându-mă la macheta scării cu dublă revoluție, rememorându-mi vizita cu Mihaela și nedumerirea ei când am urcat și am ajuns în locuri diferite pentru că fiecare folosise, de fapt, cealaltă parte a scării…
Dar am revăzut și Langeais, cu scena căsătoriei regelui Carol VIII cu Anne de Bretagne realizată cu ajutorul statuilor de ceară, și Ussé, unde în același mod a fost reprodusă scena trezirii prințesei din basmul Frumoasei din Pădurea Adormită!
Întoarcerea la Paris a fost însă mult mai dificilă, cu un blocaj (bouchon pe franțuzește) interminabil. I-am lăsat mai întâi pe Traian și soția lui acasă, apoi am dus mașina și m-am târât aproape la propriu până acasă, atât de obosit eram.
A urmat o săptămână scurtă, la capătul căreia am realizat un alt raid, mult mai scurt, de doar două zile, în Bretania și la Mont-Saint-Michel.
