Blog

Blog
Munții Vosgi

Comments (0) - Franta, Turism

Munții Vosgi

Masivul Vosgilor este un pământ al contrastelor, care ne invită la nenumărate escapade în aer liber, la experiențe variate și adevarate aventuri.

Să începem cu Parcul Natural Regional al Vosgilor de Nord. Aici peisajul este mai mult colinar, cu păduri dese care acoperă 65% din suprafață, cu o faună foarte diversă (un fel de păduri de-ale noastre, pentru că au și râși, dar fără urși), luminișuri și lacuri. Zona este accesibilă și se pot organiza plimbari în grup sau se pot închiria biciclete.

Cred că cel mai bine însă, Vosgii pot fi explorați pe drumul de creastă, care se intinde pe o lungime de 73 de kilometri și leagă Cremay de Sainte-Marie-aux-Mines în nord. Este un drum pe care peisajele sunt extraordinare. Înspre Grand Balon (Marele balon), cel mai înalt vârf al Vosgilor, la 1.424m, trebuie să ne oprim la Hartmannswillerkopf, adevarat muzeu sub cerul liber al bătăliilor din primul război mondial. Un promotoriu care se înalță la 956 de metri altitudine este o mărturie terifiantă a bătăliilor sângeroase. Un post de observație mult disputat, numai în 1915 a trecut de 3 ori de la un combatant la altul.

Ajunși în vârful Marelui Balon, după ultimă plimbare pe jos, vom avea parte de o panoramă extraordinară!

De aici mergem la Markstein, o stațiune turistică foarte atractivă prin activitățile variate pe care le oferă indiferent de anotimp.

Urmează Hohneck, al doilea vârf ca altitudine, care domină linia de creastă ce separă Alsacia de Lorena, deasupra lacului Schiessrothried. Lângă vârf sunt două circuri glaciare (Frankenthal și Wormspel). De aici pot fi văzute văile alsaciene, Vosgii, Pădurea Neagră, iar dacă cerul este senin, uneori chiar și Alpii.

Pornind mai  departe spre vârful Schlucht, trebuie să ne oprim să vedem grădina montană Haut-Chitelet, o adevărată expoziție botanică cu zeci de specii de plante din toată lumea, care se dezvoltă între preerie și pădure.

La Gazon du Faing vom descoperi cum se pot succeda pășunile alpine, mlaștinile (turbăriile), pădurile de fag, de brad sau molid cu o mulțime de flori alpine. Peisajul este unic, dominând circurile glaciare, ale căror maluri abrupte crează lacuri fascinante și mlaștini.

Și înainte de a ajunge în vale, vom face o ultimă oprire la lacul Alb (Lac Blanc), un alt loc de poveste, cu peisaje magnifice…

Ce ar mai fi de văzut în Vosgi? Memorialul rezistenței și al deportaților organizat în fostul lagăr de concentrare Natzweiller-Struthof, Parcul Tellure, care ne coboară într-o veche mină de argint până la 400 de metri adâncime, și muntele sacru de la Donon, în varful căruia veți găsi imitație de templu antic construit pe vremea lui Napoleon cel Mic, zis și al III-lea ca să se deosebească de unche-su…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *