Madurodam, un concert live și înapoi acasă
Sâmbătă am mers la Madurodam. Nici măcar nu auzisem auzisem de acestparc tematic, unde fuseseră reproduse principalele monumente și atracții turistice ale Țărilor de Jos la o scară mai mică, astfel încât te plimbai printre clădiri precum Gulliver în Liliput. Sigur, multă lume o să spună că nu prea sunt monumente în Olanda, comparativ cu alte țări europene, însă noi oricum ne-am simțit bine și a fost o experiență complet nouă să fii uriaș într-un oraș al piticilor…
Seara am mers la un bar unde avea loc, cum am zice acum, un „jam session”. Mai mulți muzicieni pop-rock olandezi, faimoși, toți trecuți de prima tinerețe, se întâlneau și cântau live piesele cu care fuseseră în topuri prin anii 70-80. Muzica a fost excelentă, ne-am bucurat de ea și chiar am recunoscut câteva melodii, care se auziseră și pe la noi.
Ne-am întâlnit acolo și cu alți prieteni ai lui Wim și Annemiek, care ne-au adoptat imediat în gașca lor, am dansat, am băut bere (pe vremea aia nu eram așa mofturos ca acum, să beau doar bere bavareză sau belgiană!) și ne-am simțit bine.
A fost ultima noastră seară la Haga. A doua zi ne-am urcat din nou în mașină și am pornit înapoi spre Franța…
De data asta Annemiek a ales drumul de coastă, care mi s-a părut mult mai pitoresc. În acest fel am experimentat și prima noastră trecere cu feribotul. Peste unul dintre estuarele din Belgia nu exista nici un pod, iar trecerea, care a durat peste o jumătate de oră s-a făcut cu bacul, cum am fi zis acasă.
Am ajuns la Lille pe la cinci după-amiaza, le-am mulțumit pentru tot prietenilor noștri, am mai băut o cafea împreună și ne-am luat rămas bun de la ei.
Ei au pornit înapoi spre casă, de data asta pe drumul cel mai scurt, iar noi am așteptat primul tren pentru a ne întoarce la Paris.
N-am știut atunci, dar a fost ultima oară când ne-am văzut cu Wim și Annemiek, prietenii noștri olandezi!
Am corespondat cu ei permanent, chiar și după întoarcerea mea acasă, în România. Am făcut schimb permanent de cadouri prin corespondență, trimițându-ne pachete unii altora. Însă, după vreo doi ani, am primit o scrisoare în olandeză, pe care ne-a fost destul de greu să o traducem, din care am înteles că Wim murise în urma unui accident rutier. Atunci s-a rupt legătura noastră! Noi n-am știut ce să-i mai răspundem Annemiekăi, ea nu ne-a mai scris încă o dată…
La vreo săptămână după întoarcerea de la Haga, o veste bună a început să ne umple de speranță, veste ce a fost confirmată de prima vizită la medic a Mihaelei după întoarcerea la București: urma să avem un copil!
