Acțiuni care vă pun în valoare leadership-ul
Este dificil să devii lider. Trebuie să vă angajați de la început în acțiunile potrivite pentru a fi perceput ca un deschizător de drumuri de către echipa și clienții dumneavoastră. Vestea bună este că nu ne naștem întotdeauna lideri și că obiceiurile și mentalitățile se pot obține prin învățare și dorința de a progresa. Leadership-ul nu vine cu succesul, ci succesul vine o dată cu o alegere și o direcție bună. Leadership-ul construiește încrederea între membrii echipei și vinde în mod eficient propriul mesaj partenerilor, investitorilor, furnizorilor și clienților. Iată câteva repere pentru a vă evalua și dezvolta leadership-ul.
Comunicați clar în ce direcție mergeți și de ce
Acest lucru înseamnă că trebuie să fiți primul care știe cine sunteți, ce reprezentați și să aveți o viziune clară a schimbării pe care doriți să o induceți. Trebuie să știți să comunicați această viziune tuturor celor din jurul dumneavoastră. Colaboratorii dumneavoastră nu vă vor urma dacă nu au nicio idee despre obiectivul pe care-l vizați și nu simt că această țintă este bună și pentru ei.
Exprimați-vă pasiunea și angajamentul
Această convingere este cea care motivează echipele din jurul dumneavoastră să furnizeze eforturile necesare. Ea le mobilizează la fel de bine în situațiile dificile ca și în cele mai favorabile. Construcția unei întreprinderi este mai dificilă decât pare. Este o muncă de lungă respirație și cu cât va fi mai puternic angajamentul dumneavoastră personal, cu atât vă veți incita colaboratorii să se bată alături de dumneavoastră chiar și în perioadele cele mai delicate.
Demonstrați-vă expertiza și experiența
În orice activitate, competențele acumulate în teren, experiența dumneavoastră personală trăită în acest sector de activitate sau meserie rămân adesea, pe lângă o formare profesională superioară, soluția pentru a reuși. Liderul trebuie să dea exemplu, să stabilească o normă de competențe pe care fiecare din echipă să o urmeze și să o atingă pentru a câștiga bătălia concurențială în ochii competitorilor și ai clienților.
Întăriți-vă constant rețeaua de relații
Niciun antreprenor nu poate clădi o întreprindere singur. Rețeaua dumneavoastră de conexiuni trebuie să crească împreună cu dumneavoastră și întreprinderea dumneavoastră. Acest lucru se poate face dacă preluați un loc activ în comunitate și în asociațiile profesionale ale sectorului de activitate, cu persoane care împărtășesc aceleași centre de interes și aceleași aspirații. Dacă faceți un efort constant și sincer de a-i ajuta pe alții, vă veți îmbogăți rețeaua de relații și greutatea în sectorul vizat.
Luarea deciziilor oportune și a măsurilor adaptate
O decizie bună luată la începutul activității dumneavoastră este mai susceptibilă să aibă impact asupra întreprinderii decât o decizie mai bună luată mai târziu. În general, decizia este de mii de ori preferabilă indeciziei. Antreprenorul avizat își alocă timpul necesar pentru analizarea diferitelor soluții de rezervă înainte de a se decide, apoi intră în acțiune și inițiază mișcarea fără a mai privi înapoi.
Practicați autodisciplina și previziunea
În general unei echipe nu-i place să urmeze un lider imprevizibil, incoerent și supus unor variații cotidiene de direcție. Adevăratul lider este dispus să se deschidă către ceilalți și să stabilească un schimb constructiv cu aceștia. El construiește relații bazate pe încredere, care se traduc printr-o loialitate reciprocă și angajamentul colaboratorilor.
Încurajați inovația și gândiți diferit
În afaceri este mai bine să favorizați o stare de spirit axată pe asumarea riscurilor, pe creativitate și ameliorarea continuă. Devansați-vă concurenții imaginând și lansând cele mai bune produse, la prețuri mai mici sau un serviciu mai bun pentru clienți. Pentru a vă mobiliza toată echipa în jurul acestui scop, aveți interesul să recompensați atât eșecurile cât și succesele, dacă rezultatul îmbogățește întreprinderea cu o lecție de progres.
Alocați resursele adecvate pentru depășirea constrângerilor
A conta pe șansă și a face presiuni asupra echipelor dumneavoastră nu sunt semnele unui bun leadership. Trebuie să puneți la dispoziția colaboratorilor dumneavoastră mijloacele și resursele pentru ca ei să poată cîștiga micile bătălii, care în final vor permite întreprinderii dumneavoastră câștigarea războiului. Acest lucru înseamnă recrutarea competențelor potrivite, oferirea unor formări profesionale motivante, dotarea cu instrumente moderne și performante și ameliorarea proceselor și sistemelor organizației dumneavoastră pentru a depăși mai bine provocările.
Vizați creșterea întreprinderii și bunăstarea echipei dumneavoastră
Ca model al ansamblului colaboratorilor dumneavoastră, trebuie să vă aduceți la zi în mod constant cunoștințele și competențele, să fiți atent la noile dezvoltări și să vă perfecționați capacitatea de ascultare. Acest lucru înseamnă de asemenea favorizarea nivelului de profesionalism din echipa dumneavoastră, proscrierea pedepsirii eșecurilor și favorizarea câmpurilor posibile ale reușitei. Acest lucru se aplică pentru colaboratori, dar și pentru furnizori sau parteneri de afaceri.
Asumați-vă responsabilitatea acțiunilor și rezultatelor
Directorul sau antreprenorul nu are nevoie de scuze. El nu atribuie o situație proastă sau un rezultat deplorabil unei conjuncturi, unei sincronizări proaste sau unor concurenți malefici. Fiecare întreprindere, ca și fiecare patron al acestora fac greșeli, care sunt consecința normală a confruntării cu provocările și necunoscutele inerente ale lumii afacerilor.
Alte articole recomandate:
Cele trei calităţi ale unui şef
De ce tip de inteligenţă aveţi nevoie pentru reuşită
Inteligenţa colectivă, o abordare puternică în serviciul antreprenorilor