Prima scrisoare din Franța
Astăzi vom face o pauză în șirul logic al periplului meu prin străinătate și o mică întoarcere în timp la primele zile după ce am ajuns în Franța. Și asta pentru că, întorcând nevastă-mea toată casa cu fundu-n sus zilele astea a scos la lumină un vraf de poze vechi de-ale mele, alb-negru, de prin liceu și facultate, și printre ele am gasit una dintre cele două scrisori pe care le-am expediat din Franța, cea adresată mamei. Cea adresată Mihaelei, care ar fi trebuit să fie în același plic, nu știu dacă mai există. Aceasta a fost găsită probabil de una dintre surorile mele printre hartiile mamei, după ce aceasta s-a mutat în urmă cu doi ani într-o lume mai bună…
Ei bine, această scrisoare, datată la două zile după sosirea în Franța, 15 noiembrie, clarifică salariul meu din România transformat în franci francezi și dieferențele uriașe care existau între țara noastră și țările din vestul Europei. La o rată de schimb de 40 de lei la franc, așa cum subliniez în scrisoare, cei 8.300 pe care îi lua Mihaela pentru mine de la institut, pentru că pe vremea aia nu se plăteau în cont, însemnau doar vreo două sute și un pic de franci, adică 31,63 € la rata de schimb finală când francul a fost înlocuit de euro. Și acest lucru confirmă și faptul că, în România, trebuia să muncesc o jumătate de lună pentru o tunsoare șamponată, că altfel nu se făceau, la Paris… Iar pentru a plăti chiria unei jumătăți de apartament la Paris, în zona Pasteur-Montparnasse, unde am locuit în acel an, erau necesare peste 20 de luni de muncă la București.
Vă reamintesc, celor care mi-au urmărit poveștile, că eu primeau acolo, în fiecare lună, salariul minim pe economie, adică 6.500 FF, dar firma îmi plătea chiria și toate celelalte avantaje legale la care aveam dreptul. Acesta a fost principalul motiv pentru care am încetat foarte repede să transform prețurile în lei și să le compar cu cele de la București… Pentru că, dacă aș fi făcut în continuare această comparație, nu mi-aș fi cumpărat nici măcar un capăt de ață și n-aș mai fi ieșit din casă decât ca să merg la servici și înapoi, în timpul liber citind probabil revista gratuită “Foamea ilustrată”, cum glumea tata pe vremea lui Ceausescu, atunci când aveam cele mai sexi magazine din lume, complet goale… Unele nu aveau brânză, iar altele nu aveau carne!
