Cele mai citite povești din seria „Ageamii în străinătate” – ep. II
Deși eram un pic obosit după ziua lungă, încheiată cu „seara românească” și aș fi dormit mai mult în acea zi de sâmbătă, m-am trezit devreme și am ajuns la hotelul unde erau cazați directorii exact când își terminaseră micul dejun. A trebuit să-l mai așteptăm pe Horia, dar am mai stat la palavre până atunci. Le plăcuse seara românească și erau încântați că vizitaseră un apartament parizian.
Într-o zi de marți, în care se zice de obicei că sunt trei ceasuri rele (noroc că eu nu-s superstițios și multe lucruri bune mi s-au întâmplat în viață în zile de marți 13) mi-a sunat telefonul de pe birou și am fost convocat la domnul Cantacuzène în birou. M-am dus imediat și când am fost introdus de secretară în birou am avut surpriza să dau de două fețe foarte cunoscute, directorul general de la Romcim și directorul meu general de la institut. Mi s-a spus că aceștia erau în delegație în Franța, dar că programele lor nu coincid și că domnul Predescu, directorul Institutului, își exprimase dorința de a vizita o fabrică de ciment. Fusese aleasă cea de la Beffes, de lângă Nevers, iar eu fusesem desemnat să îi fiu ghid. Urma să plecăm a doua zi, la ora 9 și jumătate de la hotelul unde era cazat cu o masină cu șofer, iar deplasarea va fi de două zile. Am mai schimbat câteva cuvinte, apoi m-am întors la mine în birou pentru a-mi continua treaba.
Luni dimineață am traversat strada și ne-am suit în trenul către Mantes-la-Jolie. Alesesem un tren a cărui primă oprire era chiar gara unde trebuia să coborâm. Eu îmi luasem la mine una dintre cărțile nou cumpărate și am încercat să citesc pe drum. În fața gării ne aștepta un autobuz, care ne-a lăsat chiar în fața barierei de la intrare.
În 90, ca toată lumea, ne-am luat și noi, adică eu și nevastă-mea, pașapoarte. Dar până-n vară nu am apucat să ieșim nicăieri din țară.
Prima cină la restaurant de capul nostru în Franța
Taxiul ne-a lăsat rapid în fața hotelului. Am urcat în cameră și ne-am schimbat hainele (la birou fusesem la costum și cravată), am lăsat servietele, apoi am pornit spre centrul comercial pe care-l descoperisem cu o seară înainte. Era ceva complet nou pentru noi. Am intrat în supermarket, cred că era un Carrefour, și am fost uimiți de varietatea produselor și de mărimea spațiului comercial. Am explorat și magazinele din jur, descoperind o mulțime de branduri noi de care nici măcar nu auzisem. Am intrat și în librărie. M-am învârtit printre cărți, dar majoritatea autorilor nu-mi spuneau mare lucru. Erau scriitori contemporani care încă nu începuseră să fie publicați la noi. Fiind cititor de science fiction, am identificat trei sau patru colecții dedicate acestui gen, dar și în acest caz majoritatea autorilor îmi erau necunoscuți. Nu am cumpărat nimic, cu excepția unor cartele telefonice pentru a suna acasă, deși ne simțeam foarte bogați cu banii pe care-i primisem în acea zi în buzunare. Am sunat acasă și, bineînțeles, am mai consumat câte o cartelă de 50 de franci.
