Blog

Blog
Apocalipsa fiscală de după alegeri

Comments (0) - Politică

Apocalipsa fiscală de după alegeri

Mai zilele trecute, teologul care conduce Ministerul Finanțelor a scos o păsărică pe gură, că vorba aia, gura păcătosului adevăr grăiește… El ne-a mărturisit că măririle de taxe operate acum de guvern ni se vor părea foarte blânde pe lângă cele care vor fi impuse în 2025, atunci când bugetul va fi din nou sub presiune datorită creșterii pensiilor și a salariilor bugetarilor.

O asemenea declarație ieșită din gura unui ministru așa-zis liberal dovedește că nimeni nu face o politică liberală, favorabilă mediului de afaceri, în țara noastră. De fapt, în coaliție cu PSD-ul nici nu aveau cum să facă o asemenea politică, chiar dacă și-ar fi dorit-o!

Singura problemă este că un buget relativ echilibrat nu poate fi realizat numai cu mărirea taxelor, urmată imediat de mărirea cheltuielilor de personal. Din când în când, ca în orice familie, ca în orice firmă, atunci când vremurile sunt mai grele, mai trebuie să mai și tai din cheltuieli și încă din cele relevante, să mai faci și economii. Și nici să nu tai bani de la investiții, pentru că în țara asta încă mai avem nevoie de mulți kilometri de autostradă, de modernizarea căilor ferate, pe care trenurile au ajuns să meargă la fel de repede ca pe vremea lui regelui Carol I, când s-a inaugurat prima linie de la Bucuresti la Giurgiu, de spitale și de școli moderne și de multe altele.

De fapt, cum 95% din încasările statului se duc pe pensii și salarii, iar pensiile oamenilor obișnuiti, nu ale „specialilor”, oricum trebuie mărite ca să li se asigure o viață cât de cât decentă, singurul lucru care s-ar putea face, în afară de mărirea taxelor, unde creșterea veniturilor nu este în niciun caz cea calculată de „specialiștii” din minister, ar fi reducerea drastică a numărului de bugetari. Este însă un lucru pe care nici un politician român nu vrea să-l facă, pentru că mai au multe rude și mulți prieteni, care trebuie salvați de muncă prin angajări pe salarii foarte bune la frecat menta la stat. Eventual pe posturi de unde să și iasă la pensie cu una super-specială…

Nu zic că la stat nu se muncește… Însă muncesc doar cei fără pile și relații foarte mari!

Și atunci, în 2024, când următoarele alegeri vor fi abia după 4 ani, chiar ne va aștepta o apocalipsă fiscală, dacă-i mai lăsăm pe ăștia să se ocupe de guvernare!

Actualii guvernanți sunt conștienți că și dacă mai câștigă o dată, anul viitor, alegerile, nu au mari șanse să câștige și în 2028. Și atunci politica lor va fi ghidată de deviza lui Ludovic al XV-lea, regele Franței, „după mine Potopul!”

Și atunci cum facem să-i trimitem anul viitor acasă, pe toți, înainte de a-i lăsa să ne împingă încă o dată în prăpastie, în timp ce ei vor rămâne să-și cheltuie averile, strânse din încăpușarea statului, pe margine? Aveți vreo idee? Că eu am mai multe…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *