Justiția între pensii speciale și ineficiență prin prescriere
Justiția românească se zbate între două extreme cu ajutorul consistent al politicului.
Pe de o parte sunt pensiile, care rămân super-speciale chiar și după ultimele modificări ale legislației în curs de aprobare în Parlament, pierzând doar circa a șaptea, a opta parte și rămânând la un nivel între douăzeci și treizeci de mii de lei!
Dacă un om obișnuit primește o pensie medie lunară de 2.108 lei (conform ultimelor date ale Caselor de Pensii), calculată pe baza întregii activități profesionale și care reprezintă 50,4 % din câștigul salarial net actual, pensia unui procuror sau judecător va reprezenta 80% din media salariilor brute și a sporurilor din ultimii patru ani de activitate și poate ajunge de 14 ori mai mare decât pensia medie a oamenilor obișnuiți!
Prima prevedere discriminatorie este că nu ține cont de întreaga activitate. Ca în orice meserie, salariile de început sunt mult mai mici decât cele de final de carieră. Calculând pensia doar pe baza ultimilor ani de activitate, în mod normal, aceasta va rămâne mult mai mare decât cea care ar reprezenta întreaga carieră. Al doilea factor discriminatoriu îl reprezintă chiar acest procent de 80%, mult superior celui real în cazul oamenilor obișnuiți. Și încă un factor discriminatoriu îl reprezintă vârsta de pensionare, care va ajunge la 60 de ani abia în 2062, iar anul viitor va fi de un pic peste 47 de ani. În acest fel vor fi în continuare generați o mulțime de tineri pensionari de către justiție, în timp ce oamenii obisnuiți sunt obligați să muncească până la 65 de ani. Vi se pare corect?
Soluția mea pentru pensiile magistraților, ca și în cazul altor categorii favorizate de pensionari speciali, ar fi alinierea vârstei de pensionare cu a oamenilor obișnuiți, calculul pensiei identic cu al nostru și acordarea unui bonus de 15 până la 30% față de valoarea calculată a pensiei, pentru a compensa anumite interdicții avute în timpul carierei profesionale.
Și acum să mergem la cealaltă extremă: ineficiența în rezolvarea marilor dosare de corupție, cu care se face pingpong între instante până când se prescriu…
Da, justiția este independentă în România!
Atât de independentă încât își stabilește singură salariile, la niveluri de vis pentru majoritatea românilor, și protestează spontan timp de trei luni (adică toată vara) împotriva modificărilor de pensii care-i afectează, rostogolind toate cauzele în toamnă!
Și, pe de altă parte, o mulțime de dosare de corupție nu mai ajung să fie judecate pentru că s-au prescris!
Eu nu spun că oamenii judecați în acele dosare sunt vinovați de ceva. Prezumția de nevinovăție este valabilă până la condamnarea definitivă. Aș prefera însă să văd o achitare, dacă într-adevăr inculpații sunt nevinovați, în locul unei prescrieri, care lasă totul într-o zonă gri, în care hoțul neprins este negustor cinstit…
Încă niște lucruri pe care actuala clasă politică nu este în stare să le rezolve conform dorinței celor mulți, a „tiriplicilor”, cum ar spune prim ministrul Ciolacu…
Dar avem alegeri anul viitor și ar trebui să trimitem mulți politicieni acasă!