Blog

Blog
Paiul din ochiul altuia ori capra vecinului…

Comments (0) - Politică

Paiul din ochiul altuia ori capra vecinului…

După ce marele finanțist PSD-ist Câciu a creat un buget al viselor pentru acest an în privința veniturilor și a aliniat cheltuielile reale ca să-i iasă din pix un deficit acceptabil, realitatea a dat două palme zdravene guvernului, care acum caută soluții pentru a acoperi gaura creată de visul erotic al fostului ministru de finanțe. Acesta, ca orice incompetent care se respectă și în conformitate cu legile lui Murphy, a fost promovat la fondurile europene și așteptăm cu interes, din păcate, să vedem ce boacăne mai face și acolo…

Ca oricărui guvern compus din funcționari de stat ori din oameni care s-au plictisit să facă afaceri, primele și singurele idei care le-au venit au fost cele legate de majorarea taxelor pentru întreprinderi.

Faimoasa vorbă a premierului când s-a instalat că va termina cu risipa de la stat a rămas doar o vorbă, așa cum ne-a și promis de altfel într-un discurs, amenințându-ne că „va trece de la fapte la vorbe”! Singurele cheltuieli pe care le-a tăiat au fost unele inexistente, ordonând desființarea  200.000 de posturi neocupate. Ce să vezi, dacă tăia și 200.000 de posturi ocupate rezolva problema, fără să mai fie nevoie de creșteri de taxe!

De ce sunt împotriva creșterilor de taxe? În primul rând pentru că nivelul de trai este mai ridicat tocmai în țările cu un nivel de taxare mai scăzut. În al doilea rând, economia privată și-a făcut treaba, dacă a fost lăsată cât de cât în pace, crescând în 20 de ani cam de două ori și jumătate, ceea ce a însemnat o majorare corespunzătoare și a taxelor datorate statului.

Statul nostru însă, obez și lacom, în loc să mai pună deoparte ceva și pentru zile negre, s-a tot jucat cu deficitul și, din când în când, când i s-a părut că i-a ajuns cuțitul la os a mai intrat un pic și cu bocancii murdari prin economie stricând de câteva ori echilibrul oricum precar al acesteia.

Întotdeauna va fi mai simplu să dai cu biciul în cei corecți și să le mai pui ceva în cârcă decât să te iei în piept cu economia subterană, care, ce să vezi, reprezintă o treime din PIB. Iar din aceasta, două treimi provin din munca la negru, iar cealaltă treime din venituri nedeclarate!

Pe lângă asta, statul reușește să încaseze mai puțin de două treimi din taxa pe consum (TVA)!

Într-o asemenea situație, logica ar trebui să te determine să scazi taxele pentru a-i convinge pe evazioniști să iși albească veniturile și să declare și să fiscalizeze munca angajaților, crescând în acest fel veniturile statului. Iar când vorbim de muncă nedeclarată, aici nu mai e vorba de multinaționale, ci de inventivii antreprenori neaoși, care mai au și tot felul de relații prin instituțiile statului, la nivel local sau central.

Și mai avem încă o problemă: statul român consumă 95% din ceea ce încasează pe pensii și salarii. Cu pensiile nu prea ai ce face. Sunt acolo și mai trebuie să le și mărești în mod regulat pentru ca oamenii în vârstă să-și păstreze, cât de cât, nivelul de trai cu care au fost obișnuiți. Oamenii au muncit, iar acum, la bătrânețe, trebuie să se odihnească și să se ocupe de nepoți. Ar mai fi totuși segmentul pensiilor speciale la care s-ar putea umbla, dar nu există voința politică, nici măcar pentru a închide robinetul și a opri crearea de noi „speciali”, darămite să le mai și desființeze!

Și am ajuns la esența problemei! Cei 1,5 milioane de bugetari! Mult prea mulți pentru țărișoara noastră în care am mă rămas doar vreo 16-17 milioane… Aici ar trebui umblat și făcut un program coerent de reducere a personalului bugetar cu o treime în 5 ani și două treimi în maximum 10 ani! Atunci vom rezolva și problema deficitului cronic și vor fi și bani pentru investițiile în infrastructură, de care țara are atâta nevoie. Iar cine spune că nu se poate, să privească mai atent ce pot face programele informatice în privința centralizării datelor și a eliminării sarcinilor repetitive din munca oamenilor.

Guvernul Ciolacu, înainte de a vorbi despre majorări de taxe și a privi la paiul din ochii altora ori la capra vecinilor privați, ar trebui să-și facă ordine în propria ogradă și să desființeze 400.000 de posturi, jumătate neocupate, dar jumătate ocupate!

Economia reală îi va absorbi rapid pe cei disponibilizați și nu am mai avea nevoie să împortăm forță de muncă din țări din lumea a treia! Și, în final, dacă tot vorbim de reduceri de personal, îi amintesc premierului că avem unul dintre guvernele cele mai numeroase din Europa. De exemplu Cehia are 16 miniștri, Germania 15, Ungaria 11. Asta ca să nu mai vorbim despre guvernul elvețian, o țară cu un nivel de trai la care ne uităm cu jind, care are doar 7 membri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *