Blog

Blog
Castelul de la Hunedoara

Comments (0) - Romania, Turism

Castelul de la Hunedoara

Atunci când i-am vazut prima oară poza într-o carte de istorie mi-am dorit imediat să-l vizitez. Însă pe vremea aceea lucrurile nu erau chiar așa de simple și a trebuit să aștept destui ani pentru a-mi împlini dorința. Tata, care fusese în câteva excursii prin vest cu BTT-ul în calitate de ziarist, îmi adusese niște pliante cu castele englezești și impresia mea de copil era că acesta le putea concura cu succes!

Început de Iancu de Hunedoara la 1440 pe ruinele unui castru regal, construcția este oprită după moartea acestuia de soția sa, Elisabeta Szilagyi, pentru câțiva ani, dar reluată după urcarea fiului său Matei Corvin pe tronul Ungariei în 1458. Cu ajutorul unor meșteri din Italia, extinderea castelului a fost făcută în stil renascentist. Din punct de vedere arhitectural castelul este o construcție impunătoare cu turnuri, bastioane și un donjon.

Acoperișurile sunt înalte și acoperite cu țiglă policromă.

În cadrul extinderii realizate sub coordonarea Elisabetei Szilagyi sunt pictate mai multe încăperi, este renovată aripa Matia, iar blazoanele Corvinilor sunt așezate cât mai vizibil. Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Toboșarilor), cu excepția turnului pictat (Turnul Buzduganelor), erau prevăzute cu un parter din zidărie plină, urmat de două niveluri, cele de la partea inferioară fiind folosite pentru cazarea pușcașilor, iar cele superioare ca zone de locuit sau de apărare. Turnul Buzduganelor are un singur nivel de apărare și este pictat în frescă la exterior cu motive geometrice și guri de tragere, cu motive germane. În turnul Capistrano se află singurul șemineu gotic restaurat din cadrul castelului.

Turnurile rectangulare din zonele de nord-vest și sud-est ale castelului (turnurile de poartă) erau prevăzute cu intrări pentru care și niveluri de apărare, gândite atât pentru arcași cât și pentru arme de foc. Intrările în castel se făceau prin intermediul unor poduri pe piloni de piatră cu ultimele tronsoane mobile.

Un alt punct de interes este fântâna castelului de care se leagă și una dintre legende. Se spune că aceasta ar fi fost săpată de trei prizonieri turci cărora li se promisese libertatea dacă vor săpa o fântână cu apă bună. Aceștia sapă, animați de speranță, timp de 15 ani, și la 28 de metri adâncime reușesc să găsească apa. Văduva lui Iancu, Elisabeta Szilagyi, nu respectă cuvântul dat prizonierilor și în loc să-i elibereze îi ucide. Prizonierii cer ca o ultimă dorință să scrie o inscripție pe cheile fântânii: „Apă ai, inimă nu”, ca un reproș față de promisunea nerespectată. De fapt, inscripția descifrată de Mihai Guboglu este: „Cel ce a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică.”

O altă construcție interesantă este capela, plasată pe latura estică. Nava de formă dreptunghiulară e precedată de un pronaos, deasupra căruia se află, sprijinită pe stâlpi hexagonali, o galerie cu tribună. Particularitățile constructive ale altarului sunt legate de arhitectura gotică locală.

Palatul este amplasat pe latura vestică și include sala Cavalerilor, sala Dietei și scara spirală. El reprezintă un exemplu unic de rafinament în spațiul transilvănean. Ambele săli au un plan dreptunghiular, fiind divizate în două nave cu cinci piloni octogonali din marmură, cu nervuri în cruce și console ornamentale, cu chei de boltă în stil gotic. Funcționalitatea sălilor ne este sugerată de corespondențe topologice din mediul teuton: sală de mese pentru Sala Cavalerilor și sală de festivități pentru cea a Dietei. O notă distinctă este dată de galeria cu burdufuri sprijinite pe console, amplasată în partea vestică a sălii Dretei, element unicat pentru arhitectura civilă transilvăneană, din nou de inspirație germană.

Alte construcții unice, de factură militară, sunt galeria și turnul Nje Boisia (Nu te teme) – denumire rămasă probabil de la mercenarii sârbi din garnizoana castelului. Turnul are 5 niveluri de apărare prevăzute cu deschideri pentru arme de foc, iar legătura cu castelul se face printr-o galerie susținută de stâlpi masivi din calcar dolomitic.

În secolul XVII, principele Gabriel Bethlen modifică anumite părți din castel în spiritul vremii. Se construiește pe latura estică, peste fundații mai vechi, Palatul dinspre oraș, se înlocuiesc anumite elemente gotice și se adaugă Turnul Alb și Terasa de artilerie. Tot în acest secol se construiește Curtea Husarilor (curtea exterioară).

În secolul XIX au loc lucrări de restaurare importante. Se construiește fațada palatului mare dinspre oraș și acoperișurile actuale, acoperite cu țiglă glazurată, mult mai înalte decât cele inițiale. Se adaugă un șir de creneluri Terasei de artilerie și un turnuleț pentru a face monumentul mai atractiv.

Eu mă opresc aici cu povestea castelului pentru a vă lăsa și pe voi să mai descoperiți câte ceva când veți trece pe-acolo! Vacanță plăcută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *