Blog

Vineri după micul dejun am plecat cu Lucien înapoi spre regiunea pariziană. Ne-am oprit mai întâi la birou ca să lăsăm echipamentele, apoi m-a dus la gara din Mantes.

Pe birou mă aștepta un mesaj de la asistenta directorului de relații internationale. Sâmbătă, a doua zi, aveam programate 3 vizionări pentru trei apartamente, din care, în principiu, ar fi trebuit să ne alegem unul în care să locuim.

Inițial fusesem întrebați dacă vrem să stăm în câte o garsonieră fiecare sau amândoi într-un apartament cu trei camere. Am ales varianta apartamentului pentru că în fiecare seară, din camerele noastre de hotel, stăteam cu orele de vorbă despre ceea ce vedeam la televizor. Acum vorbeam pe telefonul interior al hotelului, deci nu ne costa nimic. După ce ne-am fi mutat la casele noastre toate aceste convorbiri s-ar fi mutat pe France Telecom și ar fi fost pe bani. Locuind împreună aveam fiecare dormitorul lui, iar seara puteam să stăm la televizor în living să ronțăim alune și să bem bere, sporovăind toată seara vrute și nevrute pe românește, sătui să „șparlim franzele” toată ziua („Parlez-vous français? Eu nu șparlesc franzele!”, era un banc de pe vremea copilăriei mele), fără alte costuri.

Toate cele trei apartamente pe care urma să le vedem erau pe linii directe de metrou către gara Saint-Lazare, pentru a nu mai pierde timpul cu schimbarea liniilor. Și toate erau mobilate. Așa că sâmbătă dimineață după micul dejun la hotel, de data asta la Paris, ne-am înarmat cu harta metroului, care pe partea cealaltă avea harta străzilor din Paris și am pornit către prima vizionare.

Primul apartament era situat pelinia 3 de metrou, în direcția Gallieni, la vreo două stații după République. Era situat la etajul 6 al unui bloc vechi, cu un lift destul de antic, care scârțâia ciudat când am urcat cu el. Camerele nu erau foarte mari și mi s-au părut destul de întunecate. Mobila nu era prea multă. Strictul necesar. Câte un pat dublu în fiecare dormitor și câte un dulap pentru haine, iar în sufragerie o canapea, două măsuțe și cam atât. Bucătăria era separată și avea o plită electrică și un cuptor tot electric. Baia era separată de WC (aveam să ne dăm seama că așa sunt majoritatea locuințelor din Franța). Fiecare pat avea câte două rânduri de lenjerie, iar în baie exista o mașină de spălat. Am vizitat apartamentul, i-am mulțumit agentei imobiliare, fără să răspundem la întrebările ei insistente dacă îl luăm și am plecat să-l vedem pe următorul.

De fapt următoarele apartamente nu erau foarte departe unul de celălalt. Amândouă se aflau pe linia 12 de metrou în direcția Mairie d’Issy, dar ca să ajungem a trebuit să ne întoarcem la gară și să schimbăm acolo linia.

Următorul apartament era în zona stației de metro Vaugirard, tot într-un bloc vechi. Era la parter și prezenta dezavantajul că nu prea puteai să ții geamul deschis. De fapt, trebuia să stai tot timpul cu obloanele lăsate. Altfel, arăta mai bine decât celălalt, mobila era mai bună, camerele erau mai mari, dar nu, în mod sigur, pentru mine nu era un câștigător. Nu am lăsat să se vadă acest lucru, ne-am luat la revedere de la agent și am plecat spre ultima vizionare a zilei.

De data asta trebuia să luăm același metrou două stații înapoi. Am fi putut probabil să mergem pe jos, dar ne-a fost teamă să nu ne încurcăm și să întârziem. Apartamentul se afla într-un bloc modern (am fost uimiți pe moment, pentru că ni se părea că în Paris toate clădirile sunt dinainte de 1900…) la etajul 3, chiar la capătul unui intrând din strada Falguière, Cité Falguière, la numărul 13. Mobila era destul de spartană, așa cum ne obișnuisem deja. Intrarea se făcea printr-un hol, care drept în față dădea într-un living cu bucătăria deschisă, iar în stânga se continua cu un culoar lung și destul de îngust. Pe peretele din dreapta al holului de la intrare se afla un cuier și un dulap în perete, cu uși metalice glisante și pliabile. Sufrageria era despărțită de bucătărie printr-un bar înalt cu 6 scaune, câte trei pe fiecare parte. În sufragerie aveam o canapea cu trei locuri, neextensibilă, două măsuțe metalice cu partea superioară de sticlă, un raft tot din inox cu sticlă și un scaun normal din lemn.

Bucătăria era o adevărată uzină, având o plită electrică cu patru ochiuri cu o hotă deasupra, un cuptor electric programabil, care avea și funcție de grill, o mașină de spălat vasele și un cuptor cu microunde. Tot în bucătărie aveau și o ieșire de ghenă pentru resturi menajere. Portăreasa (concierge pe franceză) ne-a atras atenția că pachetele mai mari trebuie să le aruncăm de la ghena comună, de pe etaj, iar ambalajele (cartoane, sticle și plastic) trebuie duse în recipientele speciale de la parter.

Culoarul cel lung avea pe partea stângă WC-ul, baia și o debara. Apoi chiar în față era primul dormitor. Acesta avea un pat de o singură persoană, un dulap cu vitrină din lemn masiv, două noptiere mici, o veioză și un fel de dressing în perete. Geamul dormitorului era foarte mare, din tavan până-n podea, și se deschidea prin glisare. Îl puteai acoperi complet cu un oblon culisant.

La capătul culoarului se afla cel de-al doilea dormitor, cu un pat mare, un dulap cu trei sertare dintr-o împletitură de nuiele, o noptieră, o veioză și un dressing acoperit cu perdea. Geamurile erau la fel de mari și dădeau, ca și cele de la sufragerie către, aveam să aflăm mai târziu asta, ferestrele din spate ale Institutului Pasteur. La etajul unu se vedea o terasă destul de largă pe care probabil o foloseau locatarii apartamentului respectiv pe timpul verii.

Acest apartament avea două defecte: lipsa televizorului (comun cu celelalte două pe care le vizitasem) și patul de o singură persoană din primul dormitor. În rest, aveam un câștigător. Apartamentul ne plăcuse amândoura. N-am zis însă nimic de față a portăreasa și am plecat spre gară unde am intrat într-o cafenea ca să discutăm liniștiți de cele văzute. Ne cam săturasem să stăm la hotel și să mâncăm sandvișuri în fiecare seară. Încercasem să mâncăm seara la restaurant, dar descoperisem că este totuși cam scump.

Amândoua ne plăcuse ultimul apartament, dar patul acela de o persoană ne încurca pentru că amândoi voiam să ne aducem soțiile, măcar în vizită pentru câteva luni, iar Viorel avea și o puștoaică de cinci ani. Eu mi-am adus aminte însă cum dormeam cu Mihaela în căminul de nefamiliști de la Fieni, tot pe un pat de o singură persoană… E adevărat, pe vremea aia eram mai tineri cu vreo șase ani.:.. I-am zis lui Viorel că iau eu dormitorul cu patul cel mic și uite așa ne-am hotarât să luăm apartamentul de pe Cité Falguière. Mai exista un avantaj însă de care n-am pomenit. Era la doi pași de Gara Montparnasse, iar unul dintre trenurile de seară, cu care ne puteam întoarce acasă de la birou, ajungea direct acolo. Din Gara Montparnasse și până acasă făceam 10 minute pe jos.

Luni am anunțat că luăm apartamentul din Cité Falguière și sâmbăta următoare ne-am și mutat.

Acum, căutând fotografii pe internet, am descoperit niște lucruri foarte interesante despre istoria acelui loc. În a doua jumătate a secolului 19, s-au construit acolo ateliere pentru artiști, iar în capăt, chiar acolo unde acum se află blocurile în care am locuit, pe la 1870, se instalează sculptorul Alexandre Falguière (probabil că el a dat numele stăzii și al impasului), într-o casă numită „Villa Rose”. În anii de după primul război mondial această casă devine un hotel, „Villa Falguière” pentru artiștii săraci. Și aici și în atelierele din impas au locuit și au lucrat mulți artiști deveniți mai târziu celebri: Modigliani, Brâncuși, Soutine, Foujita, Picasso… Iar după anii 40, locul a fost preluat de rechinii imobiliari și doar două ateleiere au mai supraviețuit…

Ca să vezi în ce loc celebru am locuit eu la Paris… Și fără să știu, încă… Da, asta este diferența dintre epoca conectată de acum și cea dinainte: viteza cu care poți obține o informație!

Povești anterioare din această serie:

Primul contact cu Parisul

Prima seară la Paris

Plimbarea de duminică prin ParisCe nu mănâncă românii