Realitatea paralelă a justiției…
Fiecare dintre noi dă piept în fiecare zi cu realitatea dură a vieții de zi cu zi, iar unii, câteodată, se mai dau și cu capul… de ziduri… Însă, pentru o anumită categorie de angajați din România, viața nu pare la fel de dură ca pentru noi, oamenii obișnuiți. Aceștia, poate că au la fel de mult de muncă ca mulți dintre noi, dar nu au stresul termenelor, care pentru ei sunt doar recomandări, pe care, de fapt, nu le respectă nimeni. Au salarii relativ mari, sunt independenți și nu pot fi trași la răspundere pentru prostiile pe care le fac, atunci când le fac. Nici măcar atunci când redactează documente folosind copy/paste și mai uită câte o dudă, care le fac de neînțeles și de neutilizat, iar cei care aveau nevoie de acel document trebuie să solicite îndreptarea erorii materiale. Și deși salariile relativ mari le-ar permite să primească la bătrânețe de două ori mai mulți bani decât pensia medie a oamenilor obișnuiți (circa 4.000 lei față de aproape 2.000), statul îi mai ajută cu niște mărunțiș și uite așa ajung să primească lunar peste 20.000 de lei pe lună! Și doar o treime din cei 4.723 de pensionari ai acestei categorii au vârsta legală de pensie! (Sigur, legală pentru oamenii obișnuiți.) Ceilalți se retrag un pic după 50 de ani ca să poată să-și trăiască viața în liniște și să se bucure de ajutorul social oferit cu larghețe de guvernanți din banii noștri ai tuturor!
Asta cu pensia mă deranjează mai mult din punctul de vedere al discriminării față de celelalte categorii de oameni care muncesc și cărora statul le confiscă în fiecare lună 41 % din salariul brut sub formă de contribuții și impozite, în schimbul cărora primim de la o vârstă pe care n-o mai putem preciza (pentru că se tot vorbește de creșterea ei) o pensie de mizerie și niște servicii de calitate îndoielnică în sistemul de sănătate publică. (Așa că fiecare, de unde are sau n-are, încearcă să se ducă la spitalele private. Dar despre asta cu altă ocazie…)
Ce mă deranjează cel mai tare este chestia asta cu termenele de realizare a unor lucrări. Voi vă puteți imagina spunându-i unui client că, poate, îi rezolvați solicitarea în două luni (asta dacă nu are ghinion să intre în perioada de vară, când oameni ăștia pun lacătul pe ușă și închid taraba timp de două luni!), iar dacă nu reușiți în astea două luni, poate că durează chiar un an sau doi? Credeți că omul ăla ar mai sta la discuție cu voi?
Ei bine, asta fac judecătorii, pentru că, așa cum probabil unii dintre voi au ghicit, despre ei e vorba!
Că durează o lună sau două până judecă un caz, să zicem că ar mai fi de înțeles. Au multe dosare pe birou și durează până când le vine rândul… Dar pronunță hotărârea și după aceea tot stai cu ochii-n soare și ți se urăște până când se îndură să redacteze sentințe! Și nu vorbesc aici de cazuri complicate, unde trebuie să cântărească într-adevăr fiecare cuvânt, să-l răsucească pe toate părțile, să verifice fiecare sens posibil și imposibil pe care i-l poate da un avocat „răuvoitor”, care va contesta această sentință în interesul clientului său… Nu, mă refer aici la sentințe simple, în cazul carora cuvintele rostite în ședința publică în care a fost anunțată hotărârea instanței ar reprezenta probabil deja jumătate din sentință… Mie, cel puțin, mi se pare inadmisibil așa ceva. Și nici nu ai nici o cale de atac, de a urgenta redactarea și publicarea sentinței, pentru că termenul de maxim 60 de zile în care sentințele ar trebui redactate și publicate este doar o recomandare, nu o obligație legală! Și dacă îi reclami, la CSM sau inspecția judiciară, ei vor ridica din umeri și vor spune că au foarte multe dosare și încă nu a venit rândul sentinței respective. Și poți să-i contrazici?
Este exact cum fac primarii cu banii cheltuiți pe spațiile verzi, care par cam mulți și nici iarba nu pare atât de deasă și de verde … Dar parcă poate cineva să numere firele de iarbă pe care le-au plantat? (Dar asta iar este o altă poveste…)
Și ca să încheiem, o să vă spun că știu niște oameni care asteaptă de peste trei-patru luni redactarea unei sentințe și, probabil, că vor mai avea de așteptat cel puțin una… Și pentru acești oameni tot acest timp înseamnă bani! În fiecare lună ar fi trebuit să primească aproape 4.000 de lei. Iar pentru a primi acești bani, care nu le-au mai ajuns în conturi din decembrie anul trecut, au nevoie de redactarea acestei sentințe! Vă imaginați ced vară fierbinte au oamenii ăștia, asteptând să se întoarcă judecătorii din vacanță și sperând că vor veni și cu chef de muncă…
Și ca să închei, am văzut că CSM-ul a reușit să cheltuie niște fonduri europene pentru o acțiune de reclamă (a început să apară pe posturile de radio și TV), în care ni se cere să avem încredere în justiție și în oamenii ei pentru că vor fi acolo atunci când vom avea nevoie de ei ca să ne facă dreptate… Bani aruncați! Ca atâția alții! Mai bine fixau termene limită care să fie respectate și micșorau vacanța judecătorească la o singură lună! Dar toată această campanie face de fapt parte din încadrarea în această realitate paralelă în care se complac să trăiască, în a privi lumea doar prin niște ochelari de cal, care le permit să vadă doar ceea ce le convine!
Vacanță plăcută domnilor și doamnelor judecători! Vă așteptăm cu nerăbdare să vă întoarceți la instanțe, să vă puneți pe treabă și să redactați acele sentințe pe care ne-am săturat să le tot așteptăm!
