Blog

Chiar dacă nu este cel mai înalt vârf din Europa, Mont Blanc este acoperișul Uniunii, înălțându-se la 4.810 m. Cel mai înalt vârf al Europei rămâne Elbrus din Caucaz, care se ridică cu 800 m mai sus, dar aceea nu este totuși Europa noastră, ci a Rusiei.

Mont Blanc nu este un vârf izolat, el face parte dintr-un masiv cu 17 vârfuri de peste 4.000 m și încă 26 între 3 și 4.000 m. Este situat între Franța și Italia, în apropierea frontierei cu Elveția a ambelor țări, și, dacă vă vine să credeți, constituie încă o dispută frontalieră între aceste două țări.

Urcarea este relativ facilă atât din Franța, de la Chamonix până la Aiguille du Midi (3.843 m) cu schimbarea telecabinei la Plan de l’Aiguille (2.317 m), sau din Italia, de la Courtmayeur până la Punta Helbronner (3.466m) cu un schimb la Pavillon (2.138 m).

Pe partea franceză mai există în afară de telecabină și un tramvai cu cremalieră care urcă până la Nid d’Aigle (Cuibul Vulturului -2.380 m), poarta de intrare pe „calea regală a Mont Blancului “, cu o vedere excepțională asupra ghețarului Bionnassay.

Cele două puncte maxime ale telecabinelor sunt legate între ele printr-o altă telecabină panoramică, care te plimbă pe deasupra pustiului de gheață dintre vârfuri și face legătura între Franța și Italia la o altitudine medie de circa 2.600 m. Această telecabină panoramică, combinată cu celelalte și cu tunelul rutier de sub munte, cu o lungime de 11,6km, permite realizarea unui circuit complet de traversare a masivului Mont Blanc, cu întoarcere la punctul de plecare, prin tunel, cu autobuzul. Acest circuit a fost posibil, prin intermediul unui bilet unic, pornind din oricare dintre țări, până în 2019. În 2020, din cauza pandemiei circulația turistică a fost redusă, iar telecabina panoramică nu a funcționat. Cel puțin așa mi s-a spus…

În 2021, traversarea era posibilă, dar doar achiziționând biletele direct la casele de bilete, ceea ce punea toată acțiunea sub semnul întrebării. Numărul de bilete este limitat și marea majoritate a celor care vor să urce își cumpără biletele online. Însă pe siteuri nu pot fi cumpărate decât bilete dus-întors cu oră fixă de plecare de la baza muntelui, din Chamonix sau Courmayeur.

Îmi doream însă de prea multă vreme să fac această traversare (cam din 2009, când am primit pe mail un slideshow cu poze pe acest subiect) pentru a mă împiedica de un obstacol atât de mărunt… Din punct de vedere tehnic nici nu am făcut traversarea, pentru că în prima zi am trecut de la Courmayeur prin tunel la Chamonix, apoi am urcat și am coborât la și de la Aiguille de Midi. Ceața era atât de deasă și se situa exact la înălțimea telecabinei panoramice, încât nu a avut niciun rost să mergem mai departe.

A doua zi am prins însă o zi superbă, însorită și fără aproape niciun nor pe partea italiană. Așa că am urcat de la Courtmayeur în cele 2 etape până la Punta Helibromer și de acolo am luat telecabina panoramică, dus-întors, până la Aiguille de Midi și înapoi. Am survolat pustiul de gheață dintre Italia și Franța, pe care se vedeau urme de pași și chiar vreo două șiruri de curajoși care îl traversau la pas, dar și vreo trei corturi instalate sub o stâncă. Te poți crede în Antarctica, pentru că tot ce se vede este zăpadă, gheață și stâncă goală. Urmele de pași se văd ca niște linii lungi care traversează deșertul alb și rămân pentru multă vreme mărturie a trecerii pe acolo a unor ființe…

Iar pe traversarea cu lungime de 5 km a platoului, care durează aproape o oră, puteți admira patru dintre vârfurile de peste 4.000 m – în ordinea în care le-am văzut și eu, dinspre Italia spre Franța: Aiguille Blanche du Peuterey (4.112 m), Mont Blanc (4.810), Mont Maudit (Muntele Blestemat – 4.465 m) și Mont Blanc du Tacul (4.248).

Cu această ocazie am reușit să vedem mai multe și în jurul Aiguille du Midi, pentru că plafonul de nori era mult mai jos și culmile munților străluceau în soare. Valea Chamonix rămânea însă învăluită în ceață…

La întoarcere am coborât și am luat masa la stația intermediară, Pavillon, la 2. 173 m. Pe puntea centrală a stației de transfer era instalat un pian alb de concert, așa că un pianist s-a așezat în fața lui și ne-a oferit tuturor un concert gratuit. Aici, la aproape 2.200 m, italienii au realizat spații de activități pentru copii și o adevărată grădină botanică alpină. Era destul de târziu când am ajuns noi și chiar se pregăteau să închidă. O doamnă acoperea diferitele plante cu o prelată pe care o fixa foarte bine de sol. Am crezut că face acest lucru pentru a proteja plantele de temperaturile scăzute din timpul nopții, dar de fapt lor le era frică să nu vină animalele să mănânce și să distrugă această superbă grădină montană.

Am stat în cele patru zile la un hotel destul de departe de zona țintă a Mont Blancului, dar nu mi-a părut rău.

Am găsit aici chiar și un heliport de unde se făceau zboruri panoramice către Mont Blanc și mi-am oferit o scurtă plimbare de 20 de minute.

În anii 50, francezii au început construcția satelor și stațiunilor ARC, deasupra orășelului Bourg Saint Maurice, și le-au înfășurat pe toate patru în jurul muntelui la 1.600, 1.800, 1950 și 2.000 m. Noi am stat la 1.600. Aveam cam 140 km până la Chamonix, evitând tunelul de sub Mont Blanc, și circa 90 km până la Courtmayeur.

Acest lucru ne-a permis să vizităm regiunea, pe drumul către Mont Blanc și înapoi. Și mi-am mai adăugat la palmares încă 2 treceri terestre, non-feroviare, între Franța și Italia.

În total sunt 10 treceri, sosocotind și panoramicul Mont Blanc, iar eu am parcurs 6 dintre ele: panoramicul, două tunele (Frejus și Mont Blanc), două vârfuri Petit Saint Bernard (2. 188 m) și Mont Cenis (2.088 m) – cele mai înalte dintre cele 5 – și trecerea pe malul Mediteranei între Ventimiglia și Nice.

Dar trebuie întotdeauna să mai lași ceva de văzut și de făcut pentru a avea de ce să te întorci…

Și pentru că vacanța s-a terminat, această poveste încheie seria articolelor turistice, cu care sper că v-am încântat în această vară. Sper că v-am dat idei pentru viitoarele vacanțe!

Pe vara viitoare! Și acum, spor la treabă! În majoritatea cazurilor munca rămâne totuși o necesitate și nu o alegere… Dar despre asta într-un alt articol, altă dată…