Blog

Blog

Comments (0) - Dezvoltare Personală

De ce demisionează un colaborator bun și cum să remediați acest lucru

Într-un articol precedent (pe care-l găsiți aici) am prezentat cât poate să coste demisia unui colaborator. Fidelizarea devine crucială într-o perioadă tensionată ori de război al talentelor. Un colaborator de calitate vă părăsește pentru motive care, de obicei, țin de dumneavoastră. În primul articol am analizat costul exorbitant al unei demisii și 4 motive care-l conduc pe colaborator la aceasta: impresia de a fi fost înșelat, dorința de a scăpa de un șef pe care nu-l suportă, o eroare de casting sau un salariu sub nivelul pieței. Iată încă 4 motive frecvente pentru demisie și cum să le contracarați.

Lipsa de recunoaștere din partea șefului

Un colaborator este o ființă umană, care resimte nevoia de a fi recunoscută, de a ști că munca sa este apreciată, cum își poate ameliora performanțele și care sunt perspectivele sale în întreprindere. Cu noile generații Y și Z, este și mai important, pentru că trebuie acordată o atenție specială condițiilor de muncă, instrumentelor puse la dispoziția lor, orarelor de muncă sau chiar muncii de la distanță. Nu se fidelizează în același mod un geek sau un senior experimentat. Mai mult ca niciodată, o analiză a trăirilor la locul de muncă în ambele sensuri vă va proteja de o demisie neașteptată.

Un management prea puțin echitabil

Colaboratorul care nu se mai simte sau nu s-a simțit niciodată apreciat trăiește acest lucru cu dificultate. El are nevoie să știe că există, în ochii managerului și ai organizației. Dacă sistemul de salarizare, de recompense și de recunoaștere generează decepții, frustrări și demotivare, riscați să înregistrați plecări. Cel care crede că nu este remunerat conform meritelor și performanțelor sale, mai ales dacă alții mai puțin performanți sunt gratificați cu o recompensă aproape la fel, nu rămân. Trebuie să vă revizuiți rapid sistemul și să-i recompensați pe cei mai buni. Nimic nu demotivează ca sentimentul unei nedreptăți.

Lipsa evoluției și a promovării

Colaboratorii de calitate sunt mereu în căutarea unei evoluții profesionale și a unor posibilități de avansare. A putea să-și dezvolte competențele și responsabilitățile în aceeași întreprindere îi mobilizează complet în organizație și le dispare orice dorință de a privi în altă parte. Lipsa de vizibilitate este invocată adesea de cadrele cu potențial pentru a-și justifica plecarea. Acest lucru militează pentru un plan de acțiune cu echipele pentru dezvoltarea carierei, cu un parcurs jalonat de formări profesionale, coaching, tutorat, mentoring, pentru a-i acompania în progresele lor, mereu în fază cu strategia întreprinderii.

Lipsa de sens și de direcție

Un colaborator are nevoie să simtă încrederea conducătorilor organizației, a managementului și strategia pe care o dezvoltă. În calitate de conducători, trebuie să dați un sens muncii lui, să-i transmiteți credința dumneavoastră în întreprindere și în viitorul ei. Lui îi place să facă parte dintr-un ansamblu mai mare decât el, în care se simte bine, poate juca un rol eficient și să-și asume din plin angajamentul pe un vas care avansează. Dacă bănuiește că organizația este în derivă, va trăi cu greu insecuritatea și va dori dă plece în altă parte, unde să fie în siguranță.

Alte articole care poate v-au scăpat:

Cum să depăşiţi îndoiala de sine în afaceri

5 reguli pentru o mai bună apărare contra hacker-ilor

Sfaturi pentru tinerele mame care vor să fie active și fericite

Cum să redresezi o întreprindere în 3 luni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *