Lansarea unei francize B2B pentru a vă crea un loc de muncă
Este B2B-ul compatibil cu franciza? Încă din 2015 s-au dezvoltat câteva sute de rețele de servicii pentru întreprinderi, de la servicii administrative la imobiliarele profesionale, trecând prin agenții de personal interimar, soluții de portaj salarial, consultanță în management etc. Potențialul de dezvoltare a B2B-ului în meseria francizatului în serviciul întreprinderilor trebuie studiat înainte de a vă lansa. Să ne concentrăm asupra soluției francizei în crearea propriului loc de muncă.
Piața francizei B2B este în creștere
Întreprinderile se centrează din ce în ce mai mult pe core-business și sunt tentate să externalizeze din ce în ce mai mult funcțiile suport, această tendință accentuându-se din grija de a variabiliza la maximum cheltuielile. Iar externalizarea se dezvoltă dincolo de serviciile tradiționale ori consultanța pentru conducătorii de întreprinderi, existând în lumea afacerilor rețele cu peste 1.000 de francizați în mai mult de 80 de țări.
Meseria dificilă a francizatului B2B
Francizatul B2B nu are niciun produs de vânzare, ci doar o prestație, o metodă sau o expertiză. El nu se poate diferenția printr-o gamă exclusivă de produse sau un magazin identificabil de către publicul larg. Bineînțeles, totul se sprijină pe om, verigă slabă sau forte, iar formarea profesională devine crucială și se îndreaptă cel mai des spre așa-numitul savoir-faire. O franciză B2B nu generează un flux de trezorerie rapid și implică resurse pentru a rezista perioadei de lansare și găsirii primilor clienți.
Cum să alegeți un francizor B2B
Trebuie să vă bazați vechimea lui. De fapt 7 francizori din 10 dispar înainte de 3 ani de exploatare. Trebuie să analizați conceptul, natura diferențierii sale de concurenți, gradul de modelizare atins, documentele operaționale propuse pentru a se lansa și numărul de francizați cărora le merge bine. Pentru a evalua seriozitatea unui francizor și avantajul concurențial pe care-l posedă față de adversarii săi trebuie să analizați diferite criterii cum ar fi cheltuielile de intrare, redevențele, calitatea formării profesionale, evoluția rețelei și cifra sa de afaceri, rentabilitatea unui francizat etc. Trebuie să vă interesați referitor la piață, finanțele rețelei, organizarea sa și să vizitați cel puțin un membru cheie al rețelei.
Profilul francizatului B2B
Cei care se lansează în B2B și reușesc provin cel mai des din marketing și din vânzări, sunt comerciali mai mult decât comercianți, apropiați de conceptul vânzătorului de proximitate. Trebuie să aveți simțul afacerilor, un temperament independent, gustul antreprenoriatului și să fiți gata să vă lansați pentru a vă crea viitorul loc de muncă. Dar reușita se sprijină mai ales pe competențele dumneavoastră comerciale, pe plăcerea pe care o simțiți dezvoltându-vă afacerea. Bineînțeles că într-o zi va trebui să vă desfășurați și capacitățile manageriale. Comercial, sigur, dar nu străin de noțiunile de gestiune pentru a simți imperativele financiare ale afacerii dumneavoastră. Profilul dumneavoastră financiar este esențial: va trebui să investiți și să luați toate măsurile pentru a analiza corect riscurile pe care vi le asumați.
Alte articole complementare:
Proiect reușit – secretele unui prestator fericit
Cum să gestionați un feedback care vă ofensează
Lucruri uneori incomode care vă vor accelera succesul - Bogdan Buzdugan
12:27 PM, April 2024
[…] Lansarea unei francize B2B pentru a vă crea un loc de muncă […]