Blog

Blog
Grenoble

Comments (0) - Franta, Turism

Grenoble

Grenoble este un oraș la poalele Alpilor, pe Valea râului Isère, devenit celebru datorită organizării olimpiadei de iarnă din 1968, care a văzut explozia lui Jean-Claude Killy, omul care a reușit să-și adjudece toate cele trei medalii de aur ale schiului alpin, dar și școlii sale de ingineri, cotată ca una dintre cele mai bune din Franța.

Vom începe, ca de obicei cu o plimbare prin orașul vechi, prin labirintul străduțelor pietonale. Vom savura o cafea în piața Saint-André în fața vechiului Palat al Parlamentului (Ancien Palais du Parlament) sau în apropierea fântânilor din piața Grenette înainte de a ne relaxa în Jardin de Ville (Grădina orașului), la umbra platanilor seculari.

Catedrala orașului, construită într-un colț al zidului de incintă are de fapt două biserici – Notre-Dame și biserica Saint-Hugues, amândouă lipite de reședința episcopilor. Nu este un edificiu obișnuit, fiind vorba de două biserici lipite, cea episcopală și St.-Hugues al cărei rol inițial nu-l mai cunoaște nimeni astăzi. Până la Revoluția Franceză, arhiepiscopii purtau și titlul de Prinți de Grenoble.

Și înainte de a pleca de la catedrală, trebuie să vizitați Muzeul Vechii Episcopii. Este o trecere prin istoria creștinătății pentru că episcopatul a fost fondat în secolul IV. Însă ni se prezintă o istorie completă a locurilor începând cu preistoria.

Alte muzee care nu trebuie ocolite sunt muzeul orașului (Musée de Grenoble) adăpostit de o clădire modernă și în cadrul căruia fiecare sală dezvăluie un univers propriu, regrupând o colecție unică de artă veche, modernă și contemporană, dar și Musée Dauphinois, care domină orașul de pe pantele Bastiliei locale, instalat în vechea mănăstire a Vizitandinelor (Convent des Visitandines). Acest muzeu este consacrat culturii populare și oamenilor din regiune.

Și pentru că tot am vorbit de pantele Bastiliei, fortul de sus, care poartă numele faimoasei închisori din Paris, distrusă la revoluție, oferă o imagine de neegalat asupra orasului și a regiunii. Iar ca ajungeți acolo este sufient să vă suiți în teleferic. Devenit un simbol al orasului, inaugurat în 1934, dar modernizat în permanență, a fost primul teleferic urban din Franța!

Este și un oraș al artei stradale, o aventură începută încă din 1979 când Ernest Pinon propune una dintre primele fresce artistice. Însă aceasta prinde cu adevarat avânt începând din 2015, o dată cu lansarea Street Art Fest Grenoble Alpes.

Și pentru că am pomenit de universitate, Cosmocité este centrul științei din metropolă, un loc în care plonjăm în inima inovației și a tehnologiei, printr-un voiaj exploratoriu din adâncurile pământului și până în profunzimile spațiului…

În mijlocul oramului Tour Perret este ca un far. A fost construit în 1925 pentru o expoziție internatională și, ca și mult mai celebrul Tour Eiffel, trebuia să fie o construcție temporară. A fost închis încă din anii 60, dar în 2026 se va deschide după restaurare pentru a ne oferi o panoramă extraordinară.

La câteva minute de oraș găsim castelul Sassenage, construit în a doua umătate a secolului XVII de familia cu același nume pentru a-și expune puterea și bogăția. Vizitarea lui ne va transpune în epoca romantismului, prin sălile cu un mobilier magnific. Iar parcul castelului, conceput inițial ca o copie a celui de la Versailes, a fost transformat spre sfârșitul secolului XVIII într-un tablou romantic englezesc.

Nu foarte departe găsim și domeniul Vizille, un castel, un parc, dar mai ales un muzeu dedicat Revoluției Franceze. Acest muzeu, deschis în 1983 ne arată revoluția sub un unghi complet nou, cu o viziune critică prin intermediul istoriei și artei. În parcul castelului, după ce trecem de imensul lac ornamental, animat de rațe, lebede sau stârci, ajungem în zona animalieră, unde copiii și nu numai se vor bucura să vadă cerbi, căprioare și ciute în semi-libertate.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Și mai sunt multe de văzut în această regiune superbă: Grota Choranche, funicularul de la Saint Hilaire (se va redeschide abia în 2027 pentru sarbătorirea centenarului), ghețarii de la Meije, pasarelele peste lacul Monteynard-Avignonet, Jardin des Fontaines Petrifiantes, unde apa se transformă în piatră, satul Besse eu Oisans, cu un caracter autentic alpin și, de ce nu, parcul termal de la Uriage les Bains.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *