Blog

„Spune-mi povestea cu Iuliana (E. L., iunie, 1969), romanul de debut al lui Costin Buzdugan, este o scriere simpatică, alertă, deși nu profundă.

Un reporter de fapte diverse (astfel se califică scriitorul) își propune să iasă din anonimat relatând tot ce a aflat în legătură cu o profesoară de geografie, fiica unui doctor, Iuliana Iliescu, despre care în facultate circulau știrile cele mai contradictorii: eternul temperament enigmatic feminin!

După tipicul anchetelor de jurnal, romanul aliniază mai întâi documentele, o versiune „originară” a povestei, conținută în caietul de însemnări intime a șefului de lucrări, apoi conferențiar Mișa (Mihai) Costinescu, o altă versiune „comentată și adăugită” a relațiilor Iulianei cu Mișa și cu alt lector Barbu Ciobotaru, în fine, o versiune „obiectivă” a faptelor anterioare întreprinsă de o colegă a Iulianei, Crizantema Astanei.

Versiunea „originară” este o confesiune, o istorisire la persoana întâia a lui Mișa, cadru universitar de 32 de ani, care a condus o excursie studențească în delta Dunării pe un șlep. Acolo a cunoscut-o pe Iuliana, cu doisprezece ani mai mică decât el. L-a atras cu aerele ei teribiliste, au stat împreună șapte nopți fără măcar s-o sărute și a continuat zadarnic legătura treizeci și șapte de zile la București, despărțindu-se cu convingerea că nicio apropiere n-ar fi posibilă între ei.

Caietul lui Mișa este comentat în versiunea a doua de Barbu Ciobotaru, prietenul lui Costinescu, la rugămintea lui, împreună cu Iuliana, de care noul partener e la început curios și sfârșește prin a se îndrăgosti, repetând aproape identic aventura celui dintâi. Iuliana reproșează lui Mișa că n-a avut destul curaj și n-a intuit momentul când ar fi putut s-o cucerească. Reproșul vizează și pe Barbu care, agasat de pretinsul inconformism și de aerele ei de superioritate în discuție, jignit în amorul propriu, o dă afară din casă, după ce, voind s-o seducă, întâmpinase un refuz.

Până la un punct, tehnica seamănă cu aceea din Patul lui Procust de Camil Peytrescu cu deosebirea că Iuliana nu mai e vulgară ca Emilia, dar nici Costinescu, nici Barbu nu au complexitatea lui Ladima sau Fred. Convorbirile dintre Costinescu și Iuliana și mai ales dintre Barbu și Iuliana sunt totuși spirituale. Iuliana fiind de obicei ironică, mai ales când discuția ajunge la un punct critic:

„–Am văzut – zice ea cu aluzii – la cinema oameni care jucau șah pe fundul mării…

–Se antrenaseră special pentru asta! răspunde Barbu.

–… și am cunoscut un șef de lucrări care convoca ședințe în parc, sub clar de lună.

–Iată un subiect pe care propun să-l evităm.

–Este chiar subiectul discuției noastre!

–A fost. Între timp s-a apuizat.

Între Barbu și Iuliana s-a interpus, fără urmări, Crizantema Astanei, o invidioasă decisă să defaime pe Iuliana, relatând între altele un accident al acesteia din care a reușit să scape teafără, fără a fi nevoită să explice ce căuta pe motocicleta unui om însurat și cu doi copii.

Într-un post scriptum, autorul neagă că s-ar fi travestit în Mișa și Barbu, că ar fi cunoscut-o pe Iuliana și susține că cercetările lui suplimentare în legătură cu ea nu l-au dus la nimic. De la un asistent a aflat că deși «zurlie», rău crescută, încrezută și cam liberă în purtări (întreținea relații cu cadrele didactice) era o studentă bună la carte. La Oltenița, unde s-a dus refuzând repartiția ca asistentă la Oradea, a făcut timp de doi ani numai încurcături. A reclamat pe un inspector sub pretextul că o atacase, a sucit capul unui doctor și unui învățător pensionar, acordându-le la amândoi temporar grațiile, dar fugind din «tribul de indieni» cu prima ocazie. Era recalcitrantă, negativistă, veșnic nemulțumită și a trezit în toți dorința imposibilului. A demisionat de la școală, s-a făcut geolog și a plecat într-o expediție în Maramureș.”

Alexandru Piru – Patru debuturi în roman, Ramuri, 1969

Alexandru Piru (1917–1993) a fost un critic și istoric literar român, profesor de literatură la Facultatea de Litere a Universității din București. Alexandru Piru a scris de asemenea o istorie a literaturii române, influențată ca manieră de abordare de cea a lui G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până la 1830 (publicată în 1977), Istoria literaturii române (publicată postum în 1994) și nu în ultimul rând foarte utila Istorie a literaturii române vechi, considerată a fi a doua ca valoare după cea interbelică a lui Nicolae Cartojan.

Cei care doresc să cumpere cartea tatei, despre care scrie Alexandru Piru în articolul său din revista Ramuri în 1969, „Spune-mi Povestea cu Iuliana”,  vor găsi ediția tipărită aici, iar pe cea electronică aici.