Blog

„Prodigiosul debit al producției editoriale actuale transformă standul de librărie în scena unei dramatice competiții. Autodubele C.L.D.C.-ului descarcă zilnic tone de hârtie tipărită, zeci de de volume revendicându-și prezența, oricât de provizorie, la „colțul noutăților”. Ajunsă mereu din urmă de apariții de ultimă oră, noutatea de librărie este astăzi o noțiune mai relativă ca niciodată: pentru numeroase titluri și pentru tot atâția autori, unii dintre ei trăind sfielile și așteptările debutului, o apariție trecută cu vederea înseamnă implicit reintrarea într-un anonimat tot atât de compact ca și acela care a precedat scrierea manuscrisului.

Scriem acestea cu gândul la două cărți de proză apărute spre sgârșitul acestei veri: „Spune-mi povestea cu Iuliana” de Costin Buzdugan și „Femei singure” de C. Bărbuceanu. Sunt două romane inegale, scrise unul din ele de un debutant absolut (C. Buzdugan), celălalt de un autor aflat la a treia carte. Dar asupra elementelor care le atribuie diferența specifică ne propunem să mai revenim. Încercarea autorilor de a-și extrage substanța epică din sfera realității contigente a unei actualități determinată într-o accepție riguros calendaristică, abordând sub unghiuri convergente, deși cu alte procedee, aceeași problemă, a tinerei generații, îndreptățește apropierea tematică între cele două romane.

Primul autor pune problema în termenii unei tranșante confruntări de mentalitate, am fi tentați să spunem al unui conflict între generații, dacă unii dintre noi n-ar înclina să recunoască cuvântului conflict un subtext exclusiv antagonic și dacă vocabula generație n-ar implica o sferă semantică mult mai vastă decât ar putea-o împrumuta în cazul de față.

Între protagoniștii romanului, constituiți în termeni de conflict, diferența de vârstă trece puțin peste un deceniu, dar autorul își clădește întreaga demonstrație pe ideea că este vorba într-adevăr de un conflict și de generații deosebite – una „trecută prin vremurile tulburi ale începutului”, alta – mai fericită, mai pură și mai dinamică, admirabilă prin dezinvoltura cu care se prezintă în lume, „așa cum este”, fără teamă, învingătoare. Iuliana aparține acestei generații, iar „povestea” cu care ne îmbie titlul cărții este – nu e greu de ghicit – una de dragoste între o studentă cu porniri adolescentine și un bărbat mai în vârstă, dar încă tânăr, căruia o experiență de viață menită să rămână exclusiv apanajul celor de-o seamă cu el i-a transmis o maturizare precipitată, vecină acum cu blazarea. Ușor excentrică, suspectată de frivolitate, gata să-și afirme personalitatea prin teribilisme facile, Iuliana pare să aparțină acelei categorii de tineri în fața căreia vârstnicul mulțumit de sine simte nevoia să exclame reprobator „ah, tineretul de astăzi…” La rândul său, bărbatul care începe să o iubească într-o vacanță de vară gârndește tot așa, până când aceste cuvinte nerostite, purtate doar în minte, nu vor mai exprima suficiența nici dezaprobarea, ci înțelegerea și poate admirația, justificând implicit atracția pe care tânăra studentă o exercită asupra-i. După ce a terminat facultatea și a devenit profesoară, Iuliana va continua o vreme să rămână ființa care-și contrariază semenii, printr-un neconformism al vârstei, dar ultimele pagini ale cărții consemnează cu valoare concluzivă ideea că în munca pe care o depune acum fosta studentă nu este cu nimic mai prejos decât oricare altul din generația sa, că pune în tot ceea ce face suflet, pasiune, pricepere.

Suntem îndemnați, astfel, să ne punem întrebarea dacă în relațiile cu cei care vin după noi n-am confundat vreodată, din superficialitate sau miopie, aparențele pe care cei de vârsta Iulianei și le doresc cât mai epatante, cu o structură sufletească generoasă, disimulată adesea din teribilism, dacă nu ne-am lăsat duși, cu prea multă ușurință, de pripeală și inerție, dacă intoleranța rău înțeleasă, lipsa de receptivitate nu sunt cumva cele dintâi simptome ale unei perfide bătrâneți spirituale.

Aveam desigur temeiuri să fim sceptici cu un debut editorial lipsit de antecedente literare notabile. Conștiința propriei responsabilități în acest debut nu i-a lipsit însă prozatorului, ambiționat deopotrivă să scrie o carte modernă (narațiunea este purtată succesiv de câțiva povestitori, care-și prezintă propria lor versiune, citește viziune a faptelor; o seamă de pagini poartă în subsol lungi comentarii ca în romanele lui Camil Petrescu…) și contemporană (delimitarea nu este câtuși de puțin tautologică!), în măsura în care dezbaterea propusă atinge probleme reale, cu ecou în conștiința cititorului, pe care le întâlnim și le trăim în viața de toate zilele.”

Boris Buzilă, România Liberă, 29/09/1969

Boris Buzilă (1929-2020) a fost un ziarist, publicist și scriitor, care, timp de 40 de ani, din 1955 și până în 1995, a îngrijit pagina culturală a ziarului România Liberă. În 1974, în volumul „Mărturii în amurg”, publică o parte a discuțiilor sale cu scriitori, artişti plastici, actori şi muzicieni de notorietate. A publicat și trei volume de călătorii: „În întâmpinarea soarelui”, „Din Ardeni la Marea Nordului” şi „Orientul occident”, dar și trei volume de evocări și două cărți de amintiri. În unele dintre acestea se evocă situația cel puțin dificilă, dacă nu tragică, a refugiaților basarabeni în partea dreaptă a Prutului în primul deceniu după război, dar și câteva pagini cu adevărat remarcabile despre perioada contrarevoluţiei anticomuniste din Ungaria, reflectată în ţara noastră.

Cei care doresc să cumpere cartea tatei, despre care scrie Boris Buzilă în articolul său din august 1969, „Spune-mi Povestea cu Iuliana”,  vor găsi ediția tipărită aici, iar pe cea electronică aici.